BY: Alexandra

Despre tine

Comments: No Comments

Frumusețea vine din încrederea în forțele proprii

top_of_the_world_by_bm_photography-d5bdfw6   Superficialitatea cu care societatea tratează conceptul de frumusețe ne aduce în prim plan trista constatare că, aspectul fizic este considerat a fi singurul etalon al acestei caracteristici.

Spun “tristă constatare”, deoarece, când vorbim de frumusețe mi-aș dori să cântărim și aspecte ce țin de personalitate și comportament, factori evident responsabili pentru imaginea pe care ne-o conturează oamenii cu care intrăm în contact. Poate că, în mintea noastră s-a imprimat un stereotip conform căruia, frumusețea aparține unui grup restrâns de persoane care au avantajul de a porni în viața cu o serie de factori ce le facilitează integrarea în societate, în grupul de prieteni, într-o relație amoroasă, sau chiar în a accesa cariera pe care și-o doresc.

Chiar dacă știm și s-a demonstrat în nenumărate rânduri că persoanele care au un aspect fizic plăcut beneficiază de mai multă atenție, acest lucru nu vine strict din caracteristicile fizice. Persoanele atrăgătoare sunt în general sigure pe ele, încrezătoare în forțele proprii, fapt ce conturează o imagine pozitivă asupra lor și inevitabil ne oferă o stare de confort în preajma lor.

Caracteristicile de care vorbeam anterior sunt de fapt principalul motiv pentru care alegem să ne petrecem timpul cu o persoană în defavoarea alteia. Acest fapt este demonstrat de situațiile în care suntem surprinși acordând mai multă atenție unei persoane, care nu ni se pare neapărat foarte atrăgătoare, decât cuiva cu un aspect fizic foarte plăcut. Putem spune despre aceasta persoană că este frumoasă? Putem identifica aspecte ale personalității acesteia care ne atrag cu adevărat?

Dar despre cei pe care îi întâlnim fără să vrem, oameni care își lasă amprenta în viața nostră prin puterea de a fi un exemplu de forța și perseverență. Aceia sunt oameni frumoși? Ne face plăcere să ne petrecem timpul în preajma lor?

Nu putem vorbi de încredere în sine, fără a lua în considerare faptul că, există o linie fină între o stima de sine crescută, asociată cu o încredere în forțele proprii, care este perceputa a fi plăcută, și o stima de sine, respectiv o încredere exagerata, care deranjează.

Mă voi referi doar la cei ce știu să dozeze corespunzător aceste caracteristici, pentru a sublinia importanța faptului că, o bună evaluare a propriei persoane și o încredere în forțele proprii este cheia pentru atingerea obiectivelor. Stima de sine este un concept destul de dezbătut tocmai pentru ca, guvernează marea parte a acțiunilor pe care le întreprindem.

“Dimensiunea” stimei de sine este direct influențată de situațiile prin care trecem. O stimă de sine crescută ne poate asigura o reușita în relaționare, pe când o stima de sine scăzută ne poate inhiba pornirile, având efecte devastatoare în dezvoltarea personală.

Persoanele care se regăsesc în ipostaza unei stime de sine scăzută sunt de cele mai multe ori percepute ca fiind nesigure, timide, retrase. Problemele legate de imaginea corporală sunt de cele mai multe ori generatoare ale unor astfel de stări. Odată cu ele apare și lipsa de încredere în forțele proprii, adeseori generată de dificultățile de relaționare și de lipsa sentimentului de apartenența și incluziune socială. Odată ce gândurile negative cu privire la propria persoană, pun stăpânire pe felul în care ne auto-evaluăm, este de înțeles proveniența sentimentului de dispreț și inutilitate orientat înspre sine, ce inevitabil duce la depresie, disperare, retragere din societate.

Cheia în depășirea unei astfel de perioade stă în acceptarea de sineSelf-Confidence-GSalam.Net_ și în restructurarea obiectivelor.

Dezvoltarea unui mecanism de coping, a unei metode de a face față situațiilor ce ar putea declanșa o scădere a stimei de sine este unul dintre obiectivele menționate.

Deasemenea, prin schimbarea opiniei față de sine vom obține o mai buna evaluare a forțelor proprii, ce va sta la baza realizării celor propuse. Odată depășită perioada “critica” și restabilită stima de sine putem spune ca persoana “se schimba”. Comportamentele dezadaptative vor fi schimbate cu comportamente noi, influențate de o puternica motivație de atingere a idealului.

Prin degajarea sentimentului de mulțumire și auto-acceptare, prezența va fi percepută ca fiind una placută, va crește atractivitatea fapt ce va influența pozitiv starea de bine a persoanei în cauza.

BY: Alexandra

Citate

Comments: No Comments

BY: Alexandra

Despre noi

Comments: No Comments

Dragostea dureaza 3 ani!

Image

Cât de frumos e să fi îndrăgostit…Să plutești prin mulțimea oarbă de griji, să simți mirosul fiecărui trandafir pe lângă care treci, să nu iți fie somn, foame sau frig niciodată.

Cât de frumos e să zâmbești cu sufletul la fiecare lucru ce îți aduce aminte de el/ea, să îi simți prezența pe piele ore în șir, să vezi în fiecare persoană ce îi seamănă cât de puțin, un prieten. Fiecare melodie surprinde un moment delicios dintre tine și iubirea ta. Pășești zâmbind, te trezești zâmbind, adormi cu zâmbetul pe buze.

E minunat să fi îndragostit!

 

Image

Dar ce te faci când simți că sentimentul nu mai e acolo? Când te trezești într-o dimineața lângă ea/el și simți că, omul de lângă tine nu e nici pe departe cel de care te-ai îndrăgostit. Pe lângă faptul că, poate cele 5 kg în plus, adunate de când v-ați mutat împreuna îl/o fac să arate diferit, nici nu mai vorbește, nu te mai atinge și nu îți mai zâmbește cum o facea odată.

Începi să îți pui întrebări, începi să cauți soluții ca să te întorci la starea aceea minunată. Vrei să îl/o schimbi…Stai și te gândești la felul în care te făcea să te simți, pui piesele cap la cap și îți dai seama că greșește. Îi spui dar nu înțelege…începi să crezi că nu vrea să se schimbe.

Te încăpățânezi și mai încerci o dată. Tot nu vrea. Pur și simplu nu vrea sa fiți fericiți…dar de ce? Era atât de bine…oare nu te mai iubește? Te detașezi. Devii rece, gelos/geloasă, distant, indiferent și ea/el pleacă…

Am încercat să surprind pe scurt povestea clasica a unei relații eșuate datorită faptului că oamenii nu reușesc să perceapă corect diferitele stadii ale unei relații.

Cu toții ne-am dori să experimentam fericirea cât mai mult posibil, însa nu ne permite organismul. Toate sentimentele acestea exaltante epuizează și deconcentrează motiv pentru care le putem susține doar pentru o perioadă limitată de timp. Pentru a putea supraviețui și pentru a putea  înfrunta realitatea, trebuie să fim conștienți și apți să facem fața dificultăților.

Viața într-un cuplu nu trebuie să fie tot timpul ușoară. După ce trecem de perioada cuceririi și ne obișnuim cu persoana de lângă noi, începem să îl/o percepem așa cu este el/ea de fapt. Aici lucrurile devin dificile. Este nevoie de toleranța și o foarte bună comunicare pentru a depăși obstacolele, lucru perfect realizabil dacă lucram în echipă.

Am căutat să văd ce rezultate au avut diferitele studii ce analizează viața de cuplu în perioada “post-cucerire” și am dat peste un studiu foarte interesant inițiat de Bianca P. Acevedo și Arthur Aron, publicat în 2009 ce răspundea la întrebarea: Relațiile de lunga durata distrug sau nu pasiunea și romantismul din cuplu?

Se pare ca nu. Au fost intervievate mai mult de 500 de cupluri, de vârstă medie din America și s-a concluzionat că, pasiunea și romantismul nu dispar în cazul relațiilor de lunga durată, însă își schimbă forma. De la fațeta ușor obsesivă pe care o capătă iubirea la începuturile ei, odată cu trecerea timpului, dragostea se metamorfozează într-un sentiment de căldura, stabilitate, suport și familiaritate. Relația de cuplu devine mai puțin stresantă și consumă mai puțină energie iar atracția sexuală se stabilizează la un nivel optim pentru ambii parteneri cu condiția ca aceasta să fie constant întreținută și stimulată.

Ce ar trebui sa înțelegem din toate astea?

Ar trebuie să acceptăm că o relație de cuplu fericită nu e definită doar sentimentul de a “călca pe norișori”, ci de cel de siguranță, apartenența, stabilitate ce ne va întreține starea de bine și implicit ne va îmbunătăți viața.

 

 

 

 

 

 

BY: Alexandra

Citate

Comments: No Comments

BY: Alexandra

Despre noi

Comments: No Comments

La ce riscuri te expui când spui “Te iubesc”?

 

love-photography-images-photos-0223185603

 

Dragostea a fost și va fi, pentru întreaga omenire misterul cel mai de preț.

Din cauza ei sau datorită ei s-au dus războaie, s-au unit popoare, s-au construit temple sau s-au ruinat vieți.

Fie că iubim în taină sau urlăm în gura mare, dragostea ne umple de fiori, de emoții, de zâmbete, de lacrimi.

Recent am răsfoit cartea lui Richard David Precht intitulată “Dragostea, gene egoiste, chimie sau romantism” și mi-a atras atenția, în spatele a ceea ce se vrea a fi o incursiune obiectivă în “psihologia dragostei” și nu numai , că psihologia tratează aceasta problema destul de simplu.

În psihologie amestecul sentimentului de siguranța, cu atracție fizică la care adăugăm trei picaturi de oxitocină (hormonul care se presupune că este responsabil cu creșterea atașamentului) se numește pe scurt dragoste.

Într-adevăr, discuțiile cu privire la acest minunat sentiment ar putea dura o eternitate dar ce ne afectează cu adevărat este efectul lui asupra noastră.

Universitatea din Stanford compară efectul pe care dragostea îl are asupra sănătății mentale cu consumul de cocaină sau opiacee. Studiile pe care le-au desfășurat în perioada 2001-2005 au relaționat sentimentul de dragoste cu cel de placere, bucurie, într-un cuvânt psihologie pozitivă. Chiar dacă dragostea la început poate fi stresantă, aceasta poate fi privită ca un factor potențial de reducere a stresului general, factor esențial al conceptului de viața sănătoasă.

 

Untitled

                                                                  ( Tobias Esch & George B. Stefano, Love promotes health, 2005)

Toate analizele facute asupra acestor efecte subliniază beneficiile incontestabile ale sentimentului de dragoste asupra persoanei ce o experimenteaza, lucru ce ma face să mă întreb: Dacă dragostea aduce atât de multe beneficii și fiecare dintre noi am iubit măcar o dată, de ce nu suntem bucuroși, sănătoși, plini de energie? Unde își face loc depresia, dezamăgirea, nemulțumirea, boala? Cum facem sa păstrăm cât mai mult starea de bine?

 

 

 

 

 

BY: Alexandra

Despre tine

Comments: No Comments

Dependența și codependența

 

PinkPyramid

Ne trezim uneori doar ca să realizăm că suntem o jumatate. O jumatate de om, o jumatate de minte, o jumatate de suflet.

Ne aranjăm frumos hainele pe noi și ne privim în oglindă. Ne concentram să identificăm părțile care ne caracterizează și nu reușim cu ușurința să le bifăm pe toate. “Unde e restul? Singur sunt o jumătate, singur sunt al nimănui.”

Cealaltă jumătate e de fapt un întreg și doar în compania întregului simțim că suntem în siguranța. Doar prin existența lui în viața noastră, simțim că putem continua.

Acestea sunt cele mai frecvente cogniții disfuncționale care ne limiteaza dezvoltarea personală.

Studiile recente subliniază că, codependența ne face să pierdem conexiunea cu sinele propriu. Gândurile și comportamentele se vor învârti în jurul unei persoane sau a unui factor exterior, pot fi legate de dependența de substanțe, ori activitați ce presupun pariuri sau sex.

Astfel, codependenții înlocuiesc stima de sine cu alt fel de stima, una bazată doar pe ceea ce cred sau simt alte persoane. În loc să se preocupe de nevoile proprii, își consuma energia îndeplinind nevoile centrului lor de dependența.

Acest fapt nu este dificil, privit din perspectiva părții codependente. Mai mult, implicarea în activitați ce țin de obiectul dependenței le ofera un sentiment de securitate, deseori confundat cu afectivitate, placere, câștig sau chiar dragoste . Partea grea intervine în momentul în care persoana sau activitatea declanșatoare dispar sau își reduc activitatea. În acest moment codependentul devine confuz. Trece cu greutate printr-o perioadă de tranziție în care se simte abandonat, pierdut, fără scop, fără “rădăcini”.

În cazul în care “obiectul” dependenței este o persoană, lucrurile devin complicate pentru amândoi. Ne lovim acum de doua situații care nu au, din păcate un final fericit.

Prima situație  surprinde codependentul încercând să păstreze relația cu persoana de care a devenit dependentă, însă aceasta din urmă se simte constrânsă și nu mai dorește să rămână. Aici intervine de cele mai multe ori disperarea, durerea, furia și în cele din urma șantajul. Codependentul își negociază partea ce îl susține într-un fel de echilibru și pentru că, în ecuație intra și problema posesivitații excesive, va da tot ce se poate pentru a nu o pierde. Se va lupta și se va răni de multe ori prea tare.

Dacă va fi refuzat se va simți pierdut, abandonat, privat de fericire. Va pierde destul de curând abilitățile câștigate în urma relației precedente și va deveni nesigur. Se va avânta în singurătate, doar ca să descopere că are nevoie de un alt stâlp de susținere.

Cea de-a doua situație este cea în care codependentul își simte stabilitatea amenințată. El va dezvolta abilități noi, dar fara sustenabilitate, pentru a se asigura că nu va pierde persoana ce reprezintă centrul dependenței sale. În această situație putem vorbi de soț/soție, părinte/copil, elev/discipol, amant/amantă, prieten/prietenă.

Acestea abilitați vor fi din cele mai diversificate. Vor reprezenta un fel de set nou de atuuri, pe care le-a dezvoltat peste noapte, ce surprind și de multe ori șocheaza, dar își indeplinesc scopul până la urma. Persoana vizată va rămâne o vreme în sfera de acțiune a codependentului.

Din pacate, rezultatul e de cele mai multe ori nefericit. Setul noi de abilități nu este susținut după ce pericolul trece, motiv pentru care și atenția persoanei vizate va fi orientată în altă parte. Codependentul va deveni nesigur, va simți ca ofera prea mult și nu primește suficient înapoi, va încerca să caute răspunsuri dar nu va pune întrebarile corecte.

Dacă vorbim de substanțe ori activitați adictive, acestea urmeaza în general o traictorie progresivă ca efect al desensibilizării, motiv pentru care dependentul va suferi consecințele abuzului.

Cu toții ne-am trezit într-o zi într-o stare de codependența și am trecut peste acest moment aproape fără să realizăm că ne-a afectat.

Trebuie să admitem că avem de-a face cu probleme reale în momentul în care, dispariția unui pion de pe tabla de șah a vieții noastre ne poate lăsa goi, vulnerabili, fără o parte din noi.

Pe cealaltă parte a baricadei ne putem trezi că nu mai putem susține trasaturile de personalitate a persoanei ce se agață de brațul nostru. Ne-am asumat fără să vrem responsabilitatea trairilor ce îi ghidează pașii prin viața. Am vrea să o desprindem de noi și să îi dăm aripi.

Nu e ușor să ne aflăm în nici una dintre tabere, însă este esențial să înțelegem că, indiferent unde ne-am situa, cheia rezolvarii problemelor se gasește la NOI în buzunar.