PinkPyramid

Ne trezim uneori doar ca să realizăm că suntem o jumatate. O jumatate de om, o jumatate de minte, o jumatate de suflet.

Ne aranjăm frumos hainele pe noi și ne privim în oglindă. Ne concentram să identificăm părțile care ne caracterizează și nu reușim cu ușurința să le bifăm pe toate. “Unde e restul? Singur sunt o jumătate, singur sunt al nimănui.”

Cealaltă jumătate e de fapt un întreg și doar în compania întregului simțim că suntem în siguranța. Doar prin existența lui în viața noastră, simțim că putem continua.

Acestea sunt cele mai frecvente cogniții disfuncționale care ne limiteaza dezvoltarea personală.

Studiile recente subliniază că, codependența ne face să pierdem conexiunea cu sinele propriu. Gândurile și comportamentele se vor învârti în jurul unei persoane sau a unui factor exterior, pot fi legate de dependența de substanțe, ori activitați ce presupun pariuri sau sex.

Astfel, codependenții înlocuiesc stima de sine cu alt fel de stima, una bazată doar pe ceea ce cred sau simt alte persoane. În loc să se preocupe de nevoile proprii, își consuma energia îndeplinind nevoile centrului lor de dependența.

Acest fapt nu este dificil, privit din perspectiva părții codependente. Mai mult, implicarea în activitați ce țin de obiectul dependenței le ofera un sentiment de securitate, deseori confundat cu afectivitate, placere, câștig sau chiar dragoste . Partea grea intervine în momentul în care persoana sau activitatea declanșatoare dispar sau își reduc activitatea. În acest moment codependentul devine confuz. Trece cu greutate printr-o perioadă de tranziție în care se simte abandonat, pierdut, fără scop, fără “rădăcini”.

În cazul în care “obiectul” dependenței este o persoană, lucrurile devin complicate pentru amândoi. Ne lovim acum de doua situații care nu au, din păcate un final fericit.

Prima situație  surprinde codependentul încercând să păstreze relația cu persoana de care a devenit dependentă, însă aceasta din urmă se simte constrânsă și nu mai dorește să rămână. Aici intervine de cele mai multe ori disperarea, durerea, furia și în cele din urma șantajul. Codependentul își negociază partea ce îl susține într-un fel de echilibru și pentru că, în ecuație intra și problema posesivitații excesive, va da tot ce se poate pentru a nu o pierde. Se va lupta și se va răni de multe ori prea tare.

Dacă va fi refuzat se va simți pierdut, abandonat, privat de fericire. Va pierde destul de curând abilitățile câștigate în urma relației precedente și va deveni nesigur. Se va avânta în singurătate, doar ca să descopere că are nevoie de un alt stâlp de susținere.

Cea de-a doua situație este cea în care codependentul își simte stabilitatea amenințată. El va dezvolta abilități noi, dar fara sustenabilitate, pentru a se asigura că nu va pierde persoana ce reprezintă centrul dependenței sale. În această situație putem vorbi de soț/soție, părinte/copil, elev/discipol, amant/amantă, prieten/prietenă.

Acestea abilitați vor fi din cele mai diversificate. Vor reprezenta un fel de set nou de atuuri, pe care le-a dezvoltat peste noapte, ce surprind și de multe ori șocheaza, dar își indeplinesc scopul până la urma. Persoana vizată va rămâne o vreme în sfera de acțiune a codependentului.

Din pacate, rezultatul e de cele mai multe ori nefericit. Setul noi de abilități nu este susținut după ce pericolul trece, motiv pentru care și atenția persoanei vizate va fi orientată în altă parte. Codependentul va deveni nesigur, va simți ca ofera prea mult și nu primește suficient înapoi, va încerca să caute răspunsuri dar nu va pune întrebarile corecte.

Dacă vorbim de substanțe ori activitați adictive, acestea urmeaza în general o traictorie progresivă ca efect al desensibilizării, motiv pentru care dependentul va suferi consecințele abuzului.

Cu toții ne-am trezit într-o zi într-o stare de codependența și am trecut peste acest moment aproape fără să realizăm că ne-a afectat.

Trebuie să admitem că avem de-a face cu probleme reale în momentul în care, dispariția unui pion de pe tabla de șah a vieții noastre ne poate lăsa goi, vulnerabili, fără o parte din noi.

Pe cealaltă parte a baricadei ne putem trezi că nu mai putem susține trasaturile de personalitate a persoanei ce se agață de brațul nostru. Ne-am asumat fără să vrem responsabilitatea trairilor ce îi ghidează pașii prin viața. Am vrea să o desprindem de noi și să îi dăm aripi.

Nu e ușor să ne aflăm în nici una dintre tabere, însă este esențial să înțelegem că, indiferent unde ne-am situa, cheia rezolvarii problemelor se gasește la NOI în buzunar.