BY: Alexandra

Despre tine / Main Slider

Comments: No Comments

Rețeta fericirii e scrisă în ADN

happiness

Ingrediente:

o măsură stimă de sine perfect echilibrată,

o măsură relații sociale solide,

1/2 măsură statut social la nivelul așteptărilor.

Se adaugă după gust:

succes,

o linguriță de auto-apreciere,

o ploaie de divertisment,

Modalitate de preparare:

Se amestecă toate cu multă muncă și perseverență, se lasă câțiva ani să se maturizeze emoțional și se coc la temperatură corpului până când rezultatul e complet satisfăcător.

Conceptul de fericire e discutat și rediscutat în fiecare cultură, în fiecare religie și fiecare credință în parte. Acest amalgam de definiții ne fac să ne întrebăm ce este fericirea de fapt?
Dacă stăm bine și ne gândim, fiecare dintre noi am experimentat o stare de extaz cel puțin o data în viață. Dar este această stare de extaz în fond fericire?

Nu cumva am pierdut pe parcursul timpului nuanța senzației de a fi fericiți?

Propun un exercițiu de imaginație în care, să luăm o secundă din viață noastră și cu ochii închiși să ne imaginăm că suntem fericiți. Nu contează contextul, nici măcar perioada, contează să analizăm starea.
Starea pe care o căutăm este cea de împlinire. Acel sentiment “de bine” marchează într-adevăr ceea ce supra-numim fericire. E momentul în care privim în jurul nostru și suntem satisfăcuți de tot ce am reușit să construim.

Reducând acest concept la sine ne găsim centrați pe auto-apreciere.

Care sunt factorii ce, adunați ne dau acest sentiment?
Primul este legat de felul în care ne percepem. Stima de sine vine din aprecierea propriilor calități, acceptarea limitărilor, evaluarea corecta a slăbiciunilor și a defectelor, cu scopul îmbunătățirii lor, din respectul pe care ni-l acordăm și echilibrul cu care tratăm situațiile în care suntem implicați. Atât auto-aprecierea cât și auto-critica influențează felul în care ne percepem, condiția principala fiind autocompensarea.

Relațiile sociale sunt un al doilea factor important în ecuația noastră. Fie că vorbim despre relațiile familiale (părinți, copii, rude), cele amoroase (cuplu, căsătorie), de amiciție ori prietenie, precum și cele profesionale, toate ne oferă sentimentul de apartenență. Ele ne consumă și ne umplu de energie, ne preocupă și ne susțin. Ca ființe sociale (ce suntem) inter-relaționarea cu persoanele din cercul nostru social, ne influențează afectiv. Relațiile solide, bazate pe aceleași principii și valori, ce au o traiectorie bună de desfășurare, contribuie activ la starea noastră de fericire. Spre exemplu, o căsătorie bazata pe afecțiune, unde comunicarea este bună, respectul și susținerea sunt valori bazale, o putem numi o relație fericită.

Statutul social în rețeta noastră nu are o pondere atât de mare ca celelalte două “ingrediente”. Motivul pentru care am ales această proporție este faptul că, oricât de mult ne motivează, oricât de mult tânjim să-l atingem, rareori suntem pe deplin mulțumiți de el. Sunt cazuri în care acesta poate să fie complet exclus din discuție. Când spun “statut social” mă refer la locul pe care o persoană îl ocupă într-o anumită structură organizată, la un moment dat. Un alt argument este faptul că îl privim diferit în fiecare etapă a vieții, de aceea îl vom considera un element flexibil când vorbim de starea de fericire.

Urmează succesul, divertismentul și maturizarea emoțională.

Toate acestea sunt în proporții mici, sporadice pentru că, chiar dacă reprezintă elemente importante, au un statut tranzitoriu și se manifesta la  intensități diferite.

 Succesul vine din felul în care este perceput produsul muncii noastre. Dacă depunem suficient de multă energie și determinare în ceea ce dorim să realizăm, de cele mai multe ori suntem recompensați cu aprecieri. Acestea ne determină să ne simțim mândrii de noi înșine. Divertismentul  consta în a face lucruri plăcute. A ne oferi momente ce să ne stimuleze senzații de bucurie, de plăcere, de răsfăț.

Nu în ultimul rând, maturizarea emoțională sau echilibrul afectiv ne ajută să raționalizăm fiecare situație în parte la adevărată ei valoare și intensitate. Ne susține în rezolvarea conflictelor atât interioare cât și exterioare și ne lasă să ne implicăm afectiv echilibrând energia pe care dorim să o depunem în acest sens.

Cum rămâne cu ADN-ul?

E destul de simplu. Așa cum legăturile cromozomiale dictează dezvoltarea noastră fizică, poartă informația parentală și ne determină evoluția celulară, în același fel modul în care ne percepem, relațiile inter-umane pe care le construim, energia și interesul pe care îl depunem în auto-dezvoltare dictează starea noastră de bine și ne oferă sau ne privează de sentimentul de fericire.

Din moment ce informația genetica ne susține în a realiza toate lucrurile pe care ni le propunem, tot ce ne rămâne de făcut este să ne evaluăm starea actuală și să reparăm/ajustam, dacă este nevoie, orice aspect ce stă în calea fericirii noastre.  Fie că o facem singuri sau avem nevoie de ajutor, fie că parcursul este unul ușor sau dificil, calitatea vieții noastre trebuie să fie obiectivul principal în lista proprie de priorități.

BY: Alexandra

Despre noi / Despre tine

Comments: No Comments

Ghid de supraviețuire post-divorț

lonely-but-strong-249853

 

 

“Singurul lucru mai greu de conceput decât de a pleca este de a rămâne; singurul lucru mai imposibil de făcut decât de a rămâne a fost să plec. Nu vroiam să distrug pe nimeni și nimic. Tot ce îmi doream era să ies neobservată pe ușa din spate, fără să cauzez agitație sau consecințe și odată ieșită să nu mă opresc din alergat până nu ajung în Groenlanda”

Elisabeth Gilbert, Mănâncă, roagă-te, iubește

Acesta este unul dintre citatele care a rămas în mintea milioanelor de cititori ai best-seller-ului “Mănâncă, roagă-te iubește”, după ce au savurat aventura unei femei care, în urma divorțului decide să plece într-o călătorie în care să se regăsească, să se cunoască, să reînceapă să trăiască. Ficțiune sau nu, cartea ne oferă o perspectivă a momentului în care, în urma unei căsătorii eșuate, rămânem singuri și fără reper și singura șansa este să o luăm de la început, să începem viață dintr-un punct fix, cu convingerea că trecutul nu poate fi schimbat.

Divorțul marchează un moment devastator pentru marea parte al persoanelor ce îl trăiesc. În oricare parte a baricadei te regăsești, el este resimțit ca un sfârșit de capitol, un capăt de drum, un eșec personal, o pierdere, o dramă. Te obligă să te privești și să te înțelegi, să te ridici de unul singur și să te susții în încercarea de a o lua de la capăt. E marcat de întrebări nerăspunse, de un calm aproape dureros, de amintiri, de locuri și momente ce nu mai au loc în viața actuală. Divorțul rupe în două tot ce ai construit, lasă un loc gol acolo unde cândva era o familie. Te trece prin tristețe, eliberare, durere, speranță, ca într-un final, să te aducă în punctul în care fie te dai bătut, fie prinzi curaj și te ridici în picioare.

Divorțul e un sfârșit de relație dar nu un final personal. Golul resimțit lasă loc unei noi călătorii în propria ființă, în propria minte, o aventură de cunoaștere a persoanei pe care am lăsat-o în spate,o regăsire a sinelui ce, în timpul relației a suferit modificări, ajustări, a făcut compromisuri.

Divorțul e o separare de drumuri însă, drumul pe care trebuie să pășim singuri de acum înainte nu trebuie să însemne durere și singurătate ci poate însemna liniște, regăsire, împlinire personală.

Primul pas: Finalizează relația diplomat!

Orice relație e diferită. E un fel de amprentă personală. Participarea la ea este un acord mutual între doi parteneri iar finalitatea este rezultatul acțiunilor comune. Fie că sfârșitul îl decidem noi sau a fost decis pentru noi, fie că suntem ușurați sau răniți, înșelați sau ne îndreptăm spre o altă relație, răspunsurile la întrebările ce ne macină se găsesc doar în propria conștiință.

Vina e un cuvânt greu de suportat și nu are importantă când vine vorba de divorț. Oricare a fost motivul, prezența în relație nu ne scuză și nici nu ne condamnă ci ne face părtași.

Unica rezoluție se găsește în acceptare. În acceptarea diferențelor, a incompatibilității, în aprecierea învățăturilor pe care le-am acumulat, a experiențelor și a faptului că acest moment a venit ca  răspuns al acțiunilor amândurora. Persoana cu care ne-am petrecut o parte din viață nu trebuie să devină un inamic, nu este mai prejos sau mai presus de noi, e un egal ce trece prin aceeași experiență, ce va simți aceeași schimbare și merită același respect și spațiu pentru a face față situației, pe care ni-l acordăm și nouă.

Pasul doi: Suferă!

Nu înăbuși suferința. Suferința, la fel ca orice emoție e firească și trebuie simțită. Acest trebuie este imperativ. Suferința mascată, inhibată, astupată, nu trece, ea se transformă într-o traumă și revine sub o altă formă când te aștepți mai puțin. Actele de bravură vin ca o alinare însă nu au profunzime. E firesc să fi trist, e firesc să simți o lipsă, să îți fie dor și să suferi. Suferă, în liniște, acordă-ți spațiu și când te simți pregătit(ă) revino-ți.

Pasul trei: Vorbește!

Cu siguranță ai oameni lângă tine care sunt dispuși să te asculte. Te vor susține și îți vor spune ce dorești să auzi. E timpul să vorbești, să lași să treacă prin tine tot ce regreți, tot ce nu înțelegi, tot ce te doare. Să pui pe hârtie sau să porți discuții cu tine însuti până ajungi la momentul în care ți-ai răspuns la toate întrebările.

Pasul patru: Cunoaște-te!

Ești singur(ă) acum. E momentul să afli cine ești. Află ce îți place și ce nu poți accepta. Fă-ți timp să ai grijă de tine, mănâncă sănătos, dormi suficient, muncește și descoperă cine ești. Dă-ți timp și acceptă-ți defectele. Caută să te dezvolți. Crește-ți încrederea în forțele proprii depășind barierele pe care, fără să vrei, ți le-ai impus crezând că nu sunt importante.

Pasul cinci: Creează!

Fă lucruri care să te reprezinte. Scrie, desenează, dansează, modifică spațiul în are trăiești…caută o pasiune care să simți să îți aparține. Ceva să fie al tău, să simți că te reprezintă. Petrece-ți timpul încercând să te motivezi, să trăiești, să apreciezi.

Pasul șase: Cunoaște oameni noi!

Nu trebuie să pornești în gând cu dorință de a intra într-o altă relație, însă e esențial să găsești medii în care să te simți bine, să te regăsești în conversații, să ai păreri, să experimentezi, să fi apreciat pentru persoana care ești acum.

Nu mai ești o jumătate, ești un om întreg!

Oricine a trecut printr-o astfel de experiență va spune că nu este atât de ușor. Are dreptate, nu e ușor, însă riscul să ne pierdem pe noi înșine este extrem de mare. Întăresc această idee cu faptul că, Thomas Holmes alături de Richard Rahe, au reușit sムîntocmeascăƒ, în 1967, o scalaƒ a stresului (Holmes and Rahe Stress Scale) și au ajuns la concluzia că, după stresul cauzat de moartea unei persoane dragi (soț, soție, părinte, copil) vine stresul cauzat de divorț.

Acesta este motivul principal care trebuie sa ne motiveze în depășirea acestei perioade. Riscul depresiei și al adoptării comportamentelor dezadaptative ne va ameninta evoluția personala. Dacă simțim ca lucrurile ne scapă de sub control este recomandabil sa apelam la îndrumarea specializată pentru a ne oferi șansa unui nou început.

 

 

 

BY: Alexandra

Citate

Comments: No Comments

Să facem cunoștință cu…atacurile de panică

c2

 Simt că mă sufoc. Inima îmi bate atât de puternic  încât  sunt sigur(ă) că voi leșina. Simt picurii de transpirație ce îmi traversează coloana vertebrală și parcă picioarele nu îmi mai pot susține greutatea corpului. O senzație puternică de frică mă cuprinde. Ce mi se întâmplă? Dacă sunt bolnav(ă)? Dacă inima îmi cedează și fac stop cardiac? Dacă mor? Mi se usucă buzele și încerc să respir cât mai repede dar parcă, am un nod în gât și nu reușesc să trag suficient de mult aer în piept. Amețesc, văd cum pământul îmi fuge de sub picioare. Sper să nu leșin…Mă doare în piept… Mi-e frică…Mi-e frică tare…tremur…nu vreau să se sfârșească aici!

Merg la Urgențe. Medicul mă examinează și după ce revine cu setul de analize îmi spune să mă liniștesc. Analizele arată că sunt sănătos(asă) așa că, ar fi indicat să iau un calmant și să mă odihnesc. Cum să mă calmez? Sigur am ceva. Ceva la inimă, la creier, ceva…o boală care sigur se identifică greu și eu o să stau cu frică asta tot timpul, pentru că ei (medicii) nu îmi vor da diagnosticul corect, la timp.

Încep o viață plină de neliniște. Nu ma mai pot concentra, nu ma gândesc decât la faptul ca oricând mi se poate face rău. Aproape zilnic mă copleșește sentimentul că sunt bolnav(ă), inima îmi bate din ce în ce mai tare și acea senzație de “sfârșeală” înlocuiește orice dorință de a mă mai bucura de viața mea.

E greu de crezut că un mic “șiretlic” pe care mintea noastră îl generează, poate să ne schimbe viața.

Am încercat să descriu o mica parte din ce înseamnă atacul de panică. Acesta vine de cele mai multe ori cu senzații atât de terifiante că începem să ne temem pentru viața sau sănătatea noastră. Oricât de tare aș încerca să explic cuiva care tocmai a experimentat un astfel de atac, faptul că este doar o mică “înșelăciune” a minții, cu siguranță nu aș reuși în momentul imediat următor. Frica de moarte și instinctul de autoconservare nu ne lasă să acceptăm această idee, decât după ce am căutat orice altă explicație ce exclude cauze fiziologice.

Cheia pentru atenuarea și într-un final dispariția atacului de panică este cunoașterea lui.

Ce trebuie să știm?

  1.  Atacul de panică este o manifestare de scurtă durată a sentimentului de disconfort sau frică nejustificată, însoțită de următoarele simptome: palpitații, senzația de lipsă de aer, vertij (amețeală), transpirații reci, frisoane, tremur, amorțeala, greață, senzație de depersonalizare, dureri de cap, piept sau dureri musculare.
  2. Atacul e panică ce nu are la bază o boală diagnosticată, nu este periculos! Corpul nostru poate face față tuturor simptomelor descrise mai sus.
  3.  Atacul de panică ce nu este cauzat de boli cronice gen: valvulopatii, boli cardiace inflamatorii, cardiopatii etc. are, de cele mai multe ori, fie origine psihologică: fobii, factori stresori sau depresivi, fie este provocat de consumul de substanțe specifice.

Mecanismul atacului de panică:

În cele mai frecvente cazuri, la apariția unui stimul (fie factor stresor, substanță excitantă etc.) se produce o decompensare de adrenalină ce are ca și consecință creșterea bătăilor inimii, respirație rapidă ( hiper-ventilație) și transpirații. Ritmul crescut al respirației provoacă o scădere a nivelului de dioxid de carbon din sânge, care produce senzația de amețeală, amorțeala sau vertij. Nu în ultimul rând, mușchii ce au fost contractați datorită impulsului de adrenalină vor începe să tremure până când ajung la relaxare.

Pe scurt, atacul de panică se manifestă ca răspuns al sistemului de auto-apărare însă, paradoxal, acesta apare de cele mai multe ori în lipsa situației potențial periculoasă.

Cauzalitatea atacului de panică:

  • Consumul de substanțe excitante în exces ca: tutun, cafea, alcool poate provoca atacul de panică datorită unei ușoare intoxicații cu una dintre substanțele active: nicotină, cofeină, alcool etilic.
  • Consumul de droguri: Substanțele narcotice acționează la nivelul neurotransmițătorilor dereglând funcțiile acestora, motiv pentru care pot fi percepute ca substanțe periculoase și pot declanșa atacul de panică
  • Consumul de medicamente
  •  Boli cronice: bolile de inimă și tensiunea arterială crescută sunt cele mai dese cauza ale atacurilor de panică cu cauză fiziologică.
  • Factori psihologici: fobiile, stresul prelungit, stresul post-traumatic, trecerea prin perioade tranzitorii (divorț, schimbarea locului de muncă, schimbarea partenerului, căsătoria), dificultatea de depășire a traumelor ori tendința de interiorizare, predispoziția ereditară a anxietății sau a sindromului bipolar, boli psihice ș.a.m.d.

Cum le facem față?

Pentru a învăța să depășim momentele de “criză” este important să realizăm că aceasta este o reacție pe care trebuie să o confruntăm mai degrabă decât să ne ferim de ea. Tendința generală este de izolare iar odată cu apariția agorafobiei (teama de situații sau locuri nefamiliare) vine și frica de a interacționa social. Ea trebuie depășită odată ce ajungem la momentul în care atacul de panică devine “controlabil”.

Primul pas este identificarea. Cum spuneam, atacul de panică este o reacție exagerată de frică nejustificată provocată în prezența sau în absența unui stimul specific care, în condiții de funcționalitate organică bună, poate fi suportat cu succes de organism. Principala grijă este de cele mai multe ori asociată cu rezistentă inimii. Inima răspunde impulsului de adrenalină crescându-și ritmul doar în măsură în care îi poate face față. Același lucru este valabil și pentru restul organelor implicate în atacul de panică.

După ce reușim să identificăm corect atacul de panică și devenim conștienți de faptul că acesta nu ne poate ucide, nu leșinam, nu ne provoacă leziuni ș.a.m.d. trebuie să trecem la strategii de relaxare.

Pasul 2 Relaxarea: Fie că alegem să practicăm strategii de relaxare musculară, controlul respirației, imaginație vizuală controlată, meditație sau orice alte tehnici ni se potrivesc, este important ca acestea să fie accesibile și cu ajutorul lor să reușim să eliberăm tensiunea acumulată pe parcursul atacului.

Pasul 3 Identificarea cauzei: Aici lucrurile sunt ușor complicate. În cazul fobiilor avem factorul stresor specific dar, în lipsă unui stimul de care să fim conștienți, este nevoie să facem o atentă analiză asupra cauzelor ce, odată interiorizate pot provoca aceast tip de reacție.

Atacurile de panică vin pe fondul anxietății și se manifesta cu o anumită repetitivitate ce este influențată în general temporal ( poate fi legată de momente ale zilei, anotimpuri, date specifice) și spațial (locuri aglomerate, deplasări în zone necunoscute, excursii, locuri pe care le asociem atacurilor de panică anterioare) motiv pentru care, netratate, devin un impediment în desfășurarea activităților zilnice.

Terapia psihologică cognitivă și comportamentală poate combate cu succes acest tip de manifestări motiv pentru care, pentru a evita neplăcerile cauzate de atacurile de panica este de recomandat ca, în cel mai scurt timp de la apariția primelor manifestări, să apelăm la suport specializat pentru a ne susține în depășirea perioadei critice și pentru a ne ghida în identificarea cu succes a cauzalității.

BY: Alexandra

Citate

Comments: No Comments

Ai grijă de tine…

MED41

  “Poți căuta prin tot universul pe cineva care să merite dragostea și afecțiunea ta mai mult decât tine și acea persoană nu e de găsit nicăieri.
   Tu însuți, la fel de mult ca oricine în întregul univers, meriți dragostea și afecțiunea ta”.
                                                                                                                                                                        Buddha

Importanța propriei persoane nu este tot timpul primul aspect asupra căruia ne concentrăm atenția. Suntem atât de preocupați să avem grijă de oamenii dragi, de copii, părinți, prieteni încât uităm să ne acordăm suficientă atenție.

Acesta este un adevăr crud pe care îl realizăm doar în momentul în care corpul începe să ne tragă semnale de alarmă. De la afecțiuni fiziologice, la dezechilibre alimentare și stări emoționale tranzitorii, toate ne atrag atenția asupra faptului că, trebuie să ne îngrijim mai mult pe noi înșine.

Suntem atât de suprasaturați cu reclame de genul: Mănâncă sănătos, fă mișcare în fiecare zi, consumă fructe și legume, evită consumul excesiv de…ș.a.m.d. încât, avem impresia că ne lovim de niște clișee supraexploatate. Fără să vrem acestea ne desenzibilizeaza, motiv pentru care, orice asftel de sfat vine ca un slogan sâcâitor de care ne-am cam săturat. În acest context, ideea de viață echilibrată pare a fi o utopie de care au parte fie doar călugării budiști, fie cei ce nu prea mult timp liber la dispoziție.

Trăim într-o continuă stare de agitație, mereu obosiți și “sătui” de probleme. Nu ne mai aducem aminte de ultima noapte în care să fi dormit 8 ore, cele 3 mese pe zi sunt: 1 cafea, un covrig și o privire fugitiva în frigider la 11 noaptea iar ultima data când am făcut sport a fost într-o dimineață când am alergat să prindem autobuzul.

E un cerc vicios în care ne învârtim zi de zi cu nelipsita intenție de a schimba lucrurile la un moment dat.

O bună sănătate mentală ne ajută să trăim viața la adevărată ei intensitate. Lipsa anxietății, a stresului și a stărilor depresive sunt cheia pentru menținerea unor relații personale și profesionale bune, luarea deciziilor corecte și depășirea situațiilor problematice. Îți oferă sentimentul de bine și de forță interioară.

Secretul stă însă în organizare. O viață echilibrată nu presupune un efort considerabil de timp și resurse financiare, presupune atenție și o bună auto-disciplină. Micile schimbări pe care le presupune au însă avantaje considerabile:

Unul dintre cele mai importante aspecte pe care trebuie să le luăm în considerare este programul de somn:

A dormi nu este o activitate opțională, cu toții știm asta. Ceea ce nu luăm în considerare este faptul că, pentru a beneficia de efectele pozitive ale somnului trebuie să dormim între 7 și 8 ore în fiecare noapte și să avem aproximativ același orar de adormire și de trezire. Orele nedormite pe parcursul săptămânii se acumulează și în acest fel determină o stare continuă de oboseală. Persoanele care dorm în medie 5 ore pe parcurs de 3-4 zile sunt predispuse accidentelor, rănirilor involuntare, întâmpină dificultăți de concentrare, au eficientă redusă și manifestă un grad ridicat de agresivitate.

Alimentația:

Este inutil de menționat faptul că, corpul nostru are nevoie de vitamine, glucide, proteine, lipide etc. pentru a funcționa corespunzător. Însă, proporția acestora și momentul asimilării diferă în funcție de necesitățile fiecăruia. Un program alimentar bine structurat ne da o stare fizică și psihică bună. Mesele luate la apoximativ aceleași ore în fiecare zi ne ajută să păstrăm nivelul optim de energie pe parcursul întregii zile.

Sport sau mișcare în aer liber:

Cuvântul sport ne duce, pe cei mai mulți dintre noi, cu mintea la istovitoarele ore petrecute în sala de sport, ce sunt “ușor” neplăcute. Sportul nu trebuie să însemne neapărat asta. O plimbare de 30 de minute pe zi în aer liber, pe care reușim să o integrăm în programul zilnic poate fi suficientă.

Efectele benefice pe care le are sportul asupra stării mentale includ: reducerea anxietății, a stresului și a depresiei, creșterea capacității de concentrare, creșterea încrederii în sine, în final o stare de bine generală.

Aceste 3 aspecte trebuie luate în considerare ca având o importantă majoră în viață noastră. Ele trebuie echilibrate astfel încât să răspundă nevoilor individuale și incluse în programul zilnic.

Un ultim aspect ar fi acordarea timpului pentru activitățile ce ne provoacă plăcere. Fie că acestea vin din sfera cunoașterii ori cea a bunăstării fizice, este esențial să le acordăm timp zilnic, în măsură în care este posibil.

Orice fel de disfuncționalitate în cele menționate mai sus necesită o atenție deosebită. Fie că sunt probleme de ordin alimentar, ale somnului sau a capacității fizice de a face mișcare, trebuie să căutăm ajutorul necesar pentru a le depăși având ca scop final obținerea stării de bine atât mentala cât și fizică.

BY: Alexandra

Citate

Comments: No Comments

Nu am chef azi…de nimic

tired (1)

Ora 6:50 dimineața, auzi undeva în fundal alarma telefonului dar, parcă e prea greu să te întinzi să o oprești. O lași să sune minute în șir și cu o vizibilă nemulțumire, te ridici pe marginea patului hotărât(ă) să începi ziua în forță.

Gata! nu mai am timp de lenevit! ( îți spui în minte) în timp ce îți așezi capul pe pernă pentru încă 5 minute…ca să prinzi curaj.

Sună iar telefonul. Te ambitionezi sa te ridici și după toate pregătirile, te pornești spre muncă. Aglomerație, ploaie măruntă și semi-întuneric. Ajungi, îți faci o cafea și începi să faci…nimic. Totul pare foarte greu de dus la capăt. Te simți obosit(ă) și pe la prânz constați că energia s-a terminat. Ai o senzație de greutate, o tristețe existențială ușor nefundamentată ce îți domină existența. În micile pauze de socializare îți dai seama că o parte din colegi sunt la fel. Triști, obosiți, fără pic de energie.

Zilele îți par foarte scurte. Nu ai timp de nimic. Nu poți duce la bun sfârșit sarcinile cotidiene, nu ai timp de tine, de prieteni, de familie, e un ciclu continuu muncă-acasă, ce pare sufocant. Vrei vacanță…sau nu prea vrei pentru că nu ai chef nici de vacanță, dacă stai să te gândești mai bine…

Vrei să dormi, să dormi și să stai la căldură dar seara nu poți adormi și dimineața ai da orice pentru o oră în plus de somn.

Sună cunoscut? Starea aceea de “Nu am chef de nimic” este clasificată că fiind o afecțiune. Acest tip de afecțiune a primit în limbă engleză un nume destul de sugestiv SAD ( traducere: trist) – seasonal affective diserder ( traducere: afecțiune afectivă sezonieră) și are ca principale simptome: – lipsă de energie, modificări ale comportamentului alimentar ( în general supra-alimentare), hipersomnie, dificultăți de concentrare și de efectuare a sarcinilor zilnice, tendința de izolare, scăderea apetitului sexual, gânduri negative sau pesimiste, senzație de lipsă de aer și de oboseală etc.

Efectele negative ale acestei afecțiuni se manifestă pe întreaga arie a vieții individuale dintre cele mai puternice fiind:

– eficientă redusă în efectuarea sarcinilor profesionale

– imunitate scăzută datorită eliberării de cortizol

– dificultăți de relaționare și conflicte în sfera socială

– obiceiuri alimentare nesănătoase și creștere în greutate

– stări depresive asociate uneori cu ideații suicidale

Este greu de crezut că putem cădea victime schimbărilor absolut normale ce țin de mișcarea de revoluție a Pământului, însă ( chiar dacă nu susțin principiul auto-diagnosticării) dacă această simptomatologie a avut o recurență de cel puțin 2 ani, putem spune că suferim de SAD.

Suprinzator sau nu, mecanismul principal de activare a acestei afecțiuni este lipsa expunerii la lumina solară și implicit secreția crescută de melatonină (hormon eliberat pentru inducerea stării de somnolență) ce influențează secreția de serotonină ( hormonul responsabil cu starea de fericire). Studiile arată că populația feminină, tinerii și persoanele cu un istoric familial de depresie, au o mai mare predispoziție în a fi afectate de SAD.

Trecând peste partea “tehnică” a acestei problematici, trebuie să fim conștienți de importanța diminuării efectelor negative pe care le implică și să luăm măsurile necesare pentru îmbunătățirea stării de bine.

Modificarea obiceiurilor alimentare nesănătoase cu mese regulate ce conțin produse cu aport crescut de vitamine, controlul asupra programului de somn, exercițiile fizice și petrecerea timpului în natură pot avea beneficii semnificative în diminuarea simptomelor neplăcute ale acestei afecțiuni.

Însă, dacă acestea nu ne oferă rezultatele dorite, este bine de știut că avem la dispoziție o serie de terapii ca: terapia cu lumina artificială, medicație (în principal antidepresiva și cea de stimulare a serotoninei), terapia cu aer ionizat și consilierea cognitivă și comportamentală ne pot susține în depășirea perioadelor dificile.

BY: Alexandra

Citate

Comments: No Comments

Punct sau de la capăt?

psihologdebuzunar.ro

           Îl/o iubeai. Erau zile când pășeați împreună pe aceleași urme și vă priveați în oglindă cu câtă măiestrie ați fost construiți să semănați unul cu celălalt. Iubeai tot și simțeai că îți aparține de drept, fără să faci prea multe eforturi. Nu găseai un defect, îi atingeai degetele și simțeai cum trece prin ele fericirea.
          Îl/o iubeai, în forma aceea interesantă ce te ține treaz/ă toată noaptea fără să simți pic de oboseală a doua zi. Orice mic gest te făcea să simți că trăiești într-o mică povestioară așezată pe hârtie, scrisă doar cu scopul de a-ți atrage atenția.
         Îl/o iubeai dar s-a terminat. Ai sau a pus punct și trebuie să o iei de la capăt.
         Dar încă iubești. Încă ai undeva în tine mica speranța că totul poate fi ca la început. E același om, același contur dar s-a schimbat. Totul a prins o altă nuanța și simți că te doare dar nu poți spune exact ce. Îți e frică să faci un pas în față, să pornești pe o altă cale, singur/ă și fără susținere, îți e teamă să faci un pas înapoi și să te lupți pentru idealuri în care nu mai crezi, așa că rămâi pe loc. Rămâi ancorat într-un prezent continuu, fără trecut, fără viitor, fără viață.
          Nimic nu îți mai place. Nu te poți bucura suficient, nu poți suferi suficient, nu simți decât o foame continuă de senzație, o lipsă nedefinită, o frică irațională, o singurătate care pare nesfârșită și totuși nu poți să te rupi. Începi o luptă cu tine însuți, cauți soluții, te ascunzi în muncă, îți distragi atenția cu noi activități, te ții ocupat/ă și spui că ești bine.
          Simți că îngheți când te caută. Îl/o privești cu frică și cauți răspunsuri. Pui totul pe tavă, începi să diseci fiecare frustrare, vrei să te vindeci și cauți în celălalt vindecarea. Nu îndrăznești să spui gata, pentru că ai impresia că, odată plecat/ă definitiv din viața ta vei rămâne în starea această pentru tot restul vieții.

Acest tip de blocaj emoțional apare frecvent în viața noastră sau a persoanelor din jurul nostru. Când nu ne aparțin, încercam să ne ajutăm apropiații să depășească această perioadă, recomandându-le să renunțe, să uite și să o ia de la capăt. Când ne trezim noi în această situație, lucrurile se complică.

Ce se complică de fapt?

  • Primul impediment este legat de posesivitate. Pe parcursul relației, dezvoltăm un atașament crescut față de partener și ajungem încet, încet să îl considerăm “al nostru”. Ideea ca această persoană să nu ne mai “aparțină” este cel mai greu de acceptat.
  • Un alt impediment este lipsa stabilității și întreruperea rutinei. La mijlocul piramidei lui Maslow (piramidă nevoilor) se găsește nevoia de dragoste și de apartenență. E o nevoie clară ce este satisfăcută de stabilitate. Sentimentul că suntem iubiți de cineva ne oferă confort, ne relaxează. Odată ce el lipsește, suntem nevoiți să ieșim din rutină și să întreprindem acțiuni pentru a găsi un nou partener, fapt ce determină instabilitate și este percepută că fiind un factor stresor.
  • Nu în ultimul rând este frica de singuratate. Provine tot din aceeași nevoie, cea de apartenență însă este derivată și de nevoia de apreciere, de recunoaștere, de respect, mai exact avem nevoie să simțim că avem pe cineva aproape care ne apreciază și ne susține ca urmare a implicării noastre în viață acelei persoane.

Dacă privim în acest fel situația, putem spune că suferința la care suntem supuși pare destul de egoistă și neînsemnată . Vom afirma cu certitudine că relațiile înseamnă mult mai mult decât împlinirea unor simple nevoi, însă am omite în această afirmație faptul că, satisfacerea acestora, pe lângă cele fundamental fiziologice și individuale, ne oferă sentimentul de împlinire, de plenitudine.

Odată ce ne ghidăm decizia de a ne implica sau nu în refacerea unei foste relații, bazându-ne pe principiul satisfacerii nevoilor personale și reușim să scoatem din calcul componenta afectivă, putem identifica o serie de factori care, odată personalizați ne scot din blocajul emoțional.
Aceștia factori sunt legați de o bună evaluare a relației din punct de vedere personal, social și cel al susținerii profesionale.

Dacă ajungem la concluzia că relația în care ne aflăm pe lângă componenta emoțională ne oferea perspectiva unei optime dezvoltări personale, putem încerca să depășim evenimentele ce au dus la ruperea ei cu condiția ca cealaltă persoană să dorească același lucru.
Pe de altă parte, dacă în urmă analizei concluzionăm că, relația în care ne-am aflat nu ne satisfăcea nevoile și eram ancorați în ea doar pe baza atașamentului emoțional, soluția cea mai potrivită este de a finaliza această relație și de a ne focusa strict pe obiectivele personale.

Dezavantajele acestui tip de blocaj emoțional sunt regăsite deseori în sfera comportamentală. Acesta interferează cu capacitatea noastră de a ne manifesta afectele, ne privează de încercarea de cunoaștere și are ca rezultat un set de emoții disfuncționale legate de sine și de exterior. În cazul în care nu reușim să îl depășim, recomandabil este să apelăm la ajutor specializat pentru identificarea și modificarea aspectelor ce determină acest tip de blocaj.

BY: Alexandra

Citate

Comments: No Comments

CUM FACEM FAȚĂ RESPINGERII?

heart-broken-on-finger

Viața fiecărei persoane își urmează cursul natural al zilelor ce încep dimineața și se termină seara, până când întâlnesc acea persoană ce reușește printr-o magie să strice echilibrul. Zilele devin deosebit de greu se suportat dacă nu sunt petrecute în compania acelei persoane iar nopțile solitare sunt utilizate cu scopul clar al rememorării fiecărui detaliu.

Felul în care te privește, felul în care te atinge, inclusiv ridurile acelea mici și fine din colțul ochilor ce se conturează atunci când zâmbește…sunt imagini pe care le porți în minte și le reînnoiești ori de câte ori îi simți prezența.

Ești atrăgător/oare, ai o personalitate bine conturată, un bun simț al umorului și cu siguranță există în viață ta o serie de persoane interesante, ce așteaptă momentul perfect să îți atragă atenția însă, în aria ta de interes se află doar o singură persoană. E persoana care te atrage într-un mod inexplicabil și lângă care adori să îți petreci timpul. Din cauza ei/lui telefonul devine un obiect indispensabil pe care îl verifici din 20 în 20 de secunde după ce îi trimiți un mesaj, e aceeași persoană ce îți aduce zâmbetul pe buze de fiecare dată când o zărești și căreia i-ai spune “bună dimineață” de acum încolo în fiecare zi.

Începi să îți pui întrebări dacă ea/el simte la fel când întâlnirile devin din ce în ce mai rare, când trec ore sau zile până când îți răspunde la mesaje și simți că începe să dispară din viața ta. Oricât insiști și oricât de tare îți dorești, ajungi la clipa în care ea/el pune punct și te lasă cu un milion de întrebări la care nu îți va răspunde niciodată.

Printre cele mai frustrante și greu de suportat momente prin care trecem fiecare dintre noi, cel puțin o data în viață, este cel în care acea persoană specială se hotărăște dintr-o data să te facă să dispari din viața ei fără a-ți da măcar șansa să îi demonstrezi că o meriți.

Acel moment e dominat de un sentiment sufocant de lipsă, de frustrare, în care ai vrea să faci ceva însă simți că mâinile îți sunt legate. Îți spui că trece, că nu merită timpul investit, că ea/el pierde, că nu mai dai importanță, îi ștergi numărul să nu o/îl mai poți suna și te antrenezi în activități ce îți țin mintea ocupată, până când accepți ideea că a fost doar o iluzie peste care ai reușit să treci cu demnitate.

Acesta este cursul natural al lucrurilor și fie că ne place sau nu, vom întâlni pe parcursul vieții persoane pe care le considerăm foarte potrivite pentru noi însă care, nu ne împărtășesc opinia. La bază stau o serie de incompatibilități percepute de cealaltă persoană, ce pot avea un fundament real ori pot să țină de perioada vieții pe care o traversează. Astfel de evenimente nu trebuie să afecteze imaginea pe care o avem asupra noastră, nu ne definesc ca fiind mai puțin valoroși și nici nu asigură că între noi și cealaltă persoană nu se va mai putea forma o relație ulterioară însă, ne obligă să ne continuăm drumul și să căutăm o  persoană care să ne împărtășească sentimentele.

Este perfect de înțeles că vom avansa mai greu în drumul nostru dacă legătura anterioară a fost foarte puternică, poate că ne-a ridicat puțin așteptările și în viitor vom fi mai greu de mulțumit, dar scopul principal este să renunțăm și să permitem ca alte persoane să între în viață noastră, atunci când ne vom simți pregătiți.

Problema se ridica în momentul în care simțim că nu reușim să depășim această etapă. Când, după o perioadă bună de timp realizăm că suntem blocați în a ne raporta emoțional la altcineva din cauza persoanei de care am fost respinși. Dacă imaginea noastră a avut de suferit ori ne lipsește încrederea în noi și trăim cu convingerea că tot timpul voi fi respinși, vom avea tendința de a ne feri de noi interacțiuni, ce ne va împinge spre izolare afectivă.

Sentimentele provocate de o respingere pot avea un impact negativ asupra stimei de sine. Pe lângă nenumăratele întrebări legate de faptul că am greșit cu ceva, ele pot veni sub formafrustării și chiar a furiei. Inexplicabile și greu de suportat, pot cauza adevărate drame dacă nu sunt controlate. În cazul în care acest lucru se întâmplă, este foarte bine să identificăm sursa lor printr-o bună introspecție și să evităm să invadăm spațiul personal al persoanei care le-a provocat pentru că, de cele mai multe ori nu aduc nici un fel de rezultat pozitiv, iar consecințele acestora pot genera vină, regret, rușine sau umilință, ce îngreunează depășirea perioadei menționate.

Un alt aspect e cel al încrederii în propria persoană, ce poate ieși destul de “șifonată” dintr-o situație de genul acesta. Indiferent cât de siguri eram pe noi până în acel moment, acel “NU!” ne rămâne în minte o lungă perioadă ca fiind un eșec personal, sub forma unei situații la care nu ne-am ridicat așteptărilor, va fi o înfrângere, o puternică lovitură în orgoliu. Ne va îndrepta spre o perioadă de izolare, în care vom face o bună reevaluare a forțelor proprii, perioadă din care ne vom reveni încrezători sau cu o constantă nesiguranță.

În oricare dintre situații soluția cea mai potrivită este acceptarea. Fie că vorbim de o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp până ajungem acolo, scopul final este să depășim momentele dificile prin auto-determinare, să ne păstrăm demnitatea și să înțelegem limitele impuse de celălalt, în acest mod asigurându-ne că vom lasa o imagine plăcută în mintea persoanei față de care suntem atașați emoțional.

Dacă simțim că nu reușim să depășim această perioadă este recomandat să ne informăm asupra modalităților de a face față sentimentelor generate de respingere și să apelăm la ajutor specializat ori de câte ori simțim că situația ne scăpa de sub control. Rolul consilierii psihologice este de a susține perioadele de criză pe care le traversăm  prin analizarea situației în detaliu, identificarea și modificarea gândurilor ce ne împiedică să depășim momentul și nu în ultimul rând, susține dezvoltarea personală continuă, ce generează noi abilități și are un efect pozitiv în creșterea stimei de sine.

BY: Alexandra

Despre noi / Main Slider

Comments: No Comments

Shhh…sa vorbim despre sex

original_shh-wall-sticker

                             ” În această lume totul se învârte în jurul sexului, mai puțin sexul propriu-zis.

                                                                                    Sexul înseamnă putere.”

                                                                                                               Oscar Wilde

Sexul scos din contextul relațiilor pare a nu avea sens, e lipsit de sentimente, de căldură dată de stabilitate și siguranță, nu e legat de o anume conexiune, pare fad, fără sens, gol de semnificație…

Totuși…e plin de emoție, amețitor, face inima să arunce sângele prin vene cu viteză, e plin de adrenalină și … ne place.

L-am extras din contextul relațiilor pentru a-l putea analiza în formă brută, “neinfluențat” de diverși parametrii ce îi dau o altă semnificație sau îl plasează în alt context. Așa brut e ușor de disecat. E o trăire fizică, o poftă putem spune, ce vine ca răspuns al instinctului sexual pe care îl deținem.

Nu, nu este o nevoie vitală, mai mult decât atât poate fi un potențial factor de risc, însă sexul este o mai mult o strategie psihică de satisfacere a unui set de nevoi esențiale pentru starea noastră de bine. Sentimentul de securitate, stimă de sine, nevoia de autonomie și de conexiune pot fi atinse cu ușurință în cadrul actului sexual.

Da, trebuie să fim conștienți de riscurile la care ne expunem făcând sex și să ne protejăm cu responsabilitate pentru a putea beneficia de avantajele pe care le oferă. Pentru a susține ideea de avantaje voi aduce în discuție numeroasele studii efectuate pe parcursul timpul care confirmă faptul că, sexul ne face mai fericiți și mai sănătoși. De fapt, satisfacerea nevoilor despre care am vorbit mai devreme ne oferă o stabilitate, un echilibru mental. Sigur, ele sunt satisfăcute și în alte contexte și probabil au o durată mai îndelungată, însă la sex trebuie să mai adăugăm și plăcerea fizică, care nu este tocmai de neglijat.

Cuvântul putere din citatul de mai sus, nu a fost ales aleator. L-am ales pentru a sublinia poate cea mai importantă caracteristică a sexului. Fie că vorbim de puterea de a seduce, de a domina sau pur și simplu puterea dată de faptul că o persoană ne este fidelă, sentimentul produs este cel mai atrăgător. Ne crește stima de sine și ne oferă o perspectivă pozitivă asupra propriei persoane. Odată ce stima de sine crește și încrederea în forțele proprii ia alte proporții. Suntem mai siguri pe noi, avem mai mult curaj, suntem mai determinați și într-un final asta ne face bine.

Nu putem vorbi despre sex dacă nu vorbim și de pasiune. Pasiunea e picătură ce face lucrurile interesante. Ne seduce, creează amintiri, face lucrurile să pară ușor ireale. Din cauza ei suntem motivați să continuăm, să avem energie, ea face lucrurile plăcute. Se câștiga în timp și se recuperează tot în timp. Prezența ei creează emoții și absența creează probleme…

Până la urmă totul se rezumă la cine suntem de fapt. Căutarea partenerului perfect rămâne o chestiune individuală și felul în care ne relaționăm în raport cu sexul este determinat de convingeri și dorințe personale.

În cadrul cuplului, sexul este mult mai mult decât atât. E legat de dăruire, de afectivitate, de încredere și dorință. Nu are limite și vine în acord cu identitatea fiecărui cuplu în parte. E un act de uniune și de cele mai multe ori are un scop suprem, aducerea pe lume a unui copil.

Îl putem privi ca pe un bun barometru în evaluarea relației de cuplu. Odată scoase din context problemele de ordin medical, orice fel de modificare apărută în intensitatea, frecvență ori interesul relaționat activității sexuale din cadrul cuplului, poate rezona în probleme de ordin emoțional. Într-adevăr, menținerea pasiunii odată cu trecerea anilor este o provocare, însă nivelul de implicare al ambilor parteneri poate determina funcționalitatea relației per total.

Revenind la ideea evaluării bunei relaționări din cadrul cuplului pe baza activității sexuale, susțin că aproape toate problemele de ordin emoțional au consecințe în intimitate. Oricât încercăm să ascundem față de noi ori de partenerul nostru, scăderea apetitului sexual (subliniez fără cauze medicale), de cele mai multe ori nu are nici o legătură cu sexul.

În acest caz, rezolvarea problemelor de ordin emoțional este imperativă pentru a asigura stabilitatea cuplului iar dacă acestea nu pot fi bine identificate, cea mai bună soluție vine din partea ajutorului specializat.

Consilierea psihologica de cuplu se adresează cuplurilor ce se angajează frecvent în conflicte sau au modele de comunicare nesatisfăcătoare, au experimentat sentimentul de trădare, dificultăți sexuale ori au probleme legate de menținerea relației în momente de tranziție ale vieții.

În cadrul ședințelor de consiliere psihologică de cuplu se urmaresc:

 – vizualizarea și acceptarea problemelor apărute în relația de cuplu, ce tind să îi împiedice pe cei doi parteneri să se dezvolte în cadrul acestei relații.

 – restabilirea relației de comunicare prin exprimarea sentimentelor, a dorințelor și a nevoilor reciproce, astfel încât celălalt partener să își poată îndeplini rolul în totalitate.

 – evaluarea punctelor forte ce vin în ajutorul celor doi parteneri, prin întărirea convingerii legate de apartenență la cuplu.

În orice context, sexul rămâne un subiect picant doar din cauza emoțiilor asociate lui. Tratat cu discernamânt si responsabilitate, aduce un plus stării noastre de bine, ne conturează dorințele si ne asigură individualitatea.

BY: Alexandra

Despre tine

Comments: No Comments

Viața postată pe zid (wall)- adicție, realitate și proiecție

o-SELFIE-facebook (1)

Totul a început dintr-o curiozitate: fie pentru că vroiam să căutăm persoane pe care nu le-am văzut de ceva vreme sau să ne lăudăm cu noile poze pe care le-am făcut în vacanța la Paris, fiecare dintre noi și-a făcut un cont “timid” pe o rețea de socializare.

Asta se întâmpla cu ani în urmă (pe care îi putem verifica la finalul profilului ), când inter-relaționarea se desfășura în alți parametrii. Când trebuia să întrebi oamenii recent întâlniți ce muzică ascultă, ce preferințe au în materie de cărți și filme, descopereai cu surprindere că aveți prieteni comuni. Serile în oraș rămâneau anonime și reușeai să te prezinți, fără ca persoana din față ta să aibă ocazia să te cunoască… în lipsă.

Nu dădeai importantă felului în care ploaia se așterne pe geamul tău, priveai zâmbind formele norilor, dar le uitai în următoarea secundă iar serile în oraș, cele mai plictisitoare mai ales, treceau greu și erai obligat să animezi atmosfera pentru a nu fi nevoit să te întorci acasă.

Cred cu sinceritate că traversăm cea mai puternică perioadă a inter-relaționării virtuale de până acum. Nu critic, nu judec și nici nu am păreri personale când vine vorba de cât de mult greșim sau nu, ne dezumanizăm sau cucerim noi terenuri de comunicare, depășim bariera mentală a creativității sau ne izolăm într-o superficialitate a expunerii unei personalități false, studiate, atent conturate.

Nu am nici o impresie pro sau contra, eu doar observ…

Studiez atent comportamente și frecvențe, variații și variabile, realitate, context, ansamblu. Îmi focalizez atenția spre a identifica motivul pentru care alegem să ne facem sau nu publică identitatea, să ne afișăm dorințele, ideile sau preferințele de orice tip.

Pe parcursul timpului am încercat să conturez acest fenomen social pentru a-i da un înțeles, o semnificație, i-am urmărit evoluția, m-am lăsat implicată în proces și am descoperit 3 elemente ce îl caracterizează care mi-au atras întotdeauna atenția:

Adicția:

Aceasta este declanșată de o trăire interioară ce ne conduce spre comportamente întreprinse cu o anumită frecvență, de care simțim că ne putem lipsi doar cu dificultate. În general, factorii declanșatori ai adicțiilor ne stimulează centrii stimulatori ai plăcerii, aduc senzații plăcute, ne fac să simțim.

Comportamentele adictive au o constanța în intensitate și în timp invers proporțională- cu cât intensitatea este mai mare, cu atât timpul acordat este mai redus ( datorită supra-solicitării) însă, odată început procesul de desensibilizare, în căutarea intensității acordăm mai mult timp comportamentului mai sus menționat.

Rețelele de socializare au prin definiție tendința de a fi un factor declanșator al comportamentelor adictive. Acestea mențin focusul pe centrii de interes generatori ai senzațiilor, concret, descoperim elemente ce ne atrag atenția, motiv pentru care le accesam mai mult sau mai puțin frecvent.

Realitatea:

În context social, limitele personalității ne permit să ne “mulăm” pe cerințele interlocutorului printr-un proces de ajustare absolut necesar interacțiunii. În sensul expunerii personale pe rețele de socializare, această auto-prezentare prinde conturul personalității cu care vrem să “vindem” imaginea proprie. E o linie fină între concordanță dintre ceea ce presupune afișarea imaginii prefabricate și cea a realității în fapt. Un profil de social media are scopul de a ne prezenta în variantă noastră cea mai bună, este locul unde selecționăm atent informațiile pe care vrem să le împărtășim. Imaginea personală este atent ajustată, pentru că presupune o anticipare a faptului că va fi analizată de interlocutori. Ea devine un barometru în stabilirea noilor relații sau a conectării cu persoanele ce manifestă un tip de interes asupra noastră.

Proiecția:

Termenul de proiecție are originea în psihanaliză, mai precis prima lui utilizare aparține lui S. Freud în lucrarea “Psihonevrozele de apărare” și este asociat unor tulburări psihopatologice, motiv pentru care voi susține utilizarea lui în acest articol doar cu scopul de a emfază (a exagera, a sublinia) fenomenul descris.

Acest termen are numeroase forme de utilizare, dar mă voi centra pe mecanismul ce descrie “operația prin care subiectul expulzează din sine și localizează în altul , persoană sau lucru, calități , sentimente , dorințe , chiar <…> pe care nu le cunoaște sau le refuză în sine însuși a€œ ( Laplanche J. , Pontalis J.B., 1994). Mai exact, atrag atenția asupra faptului că, accesul la profilul altei persoane poate avea un rezultat ușor distructiv, prin care, neavând șansa de a evalua concret persoana în cauza, putem proiecta asupra ei calități ori defecte ce pot să nu îi aparțină. Îl putem clasa în grupuri despre care avem un istoric de experiențe negative sau îl putem apropia artificial de o imagine ce răspunde cerințelor noastre având ca punct de plecare preferințele comune împărtășite.

Privite în context general, beneficiile și dezavantajele accesării rețelelor de socializare nu pot fi evaluate negativ decât în momentul în care devin problematice.

junkie1

Adicția ce ține de frecvența accesării devine o problemă când interferează cu desfășurarea optimă a activităților zilnice, poate provocă un dezechilibru, motiv pentru care trebuie imperativ corectată în momentul sesizării fenomenului.

Disimularea realității poate duce la un fenomen de depersonalizare din cauza căruia, aspectele ce privesc identitatea personală au de suferit. Poate genera conflicte interioare și dificultăți de inter-relaționare ce au un impact negativ asupra dezvoltării personale.

Fenomenul de proiecție dus la limita superioară, tinde a aduce în discuție focusul obsesiv. Poate produce hărțuire, încălcarea intimității sau situații conflictuale fără fundament real ori pur și simplu ne poate aduce în poziția de a face alegeri fără a avea toate elementele la dispoziție.

Importanța ajustării comportamentului legat de accesul la rețelele sociale trebuie evaluată în măsura în care acesta poate “scăpa de sub control” însă, până la acel moment putem aprecia acest tip de interacțiune că fiind o altă dimensiune a contextului social, perfect adaptată vremurilor pe care le trăim.

BY: Alexandra

Despre tine

Comments: No Comments

Viața ca un joc de poker…ce înseamnă să pierzi?

poker-rockets-600x400

  Tremuri. Un nod în gât pune stăpânire pe capacitatea ta de a respira. Continui să tremuri și fără să vrei, simți că genunchii se înmoaie și privirea rămâne fascinată într-un punct gol pe care nu-l scapi din ochi.

          Nu e cea mai bună mână. Nu e nici măcar cel mai favorabil context. Ai pierdut. Ai mizat tot și ai pierdut fără să știi măcar când a început jocul. Trebuie să continui. Așa, fără nimic de oferit, fără să poți miza nimic în schimb, trebuie să reintrii în joc. Atunci începi să simți. Ți se încălzește pieptul și îți spui: “De ce merit asta? De ce mi se întâmplă tocmai mie?”

          Încet, încet simți cum înmărmurești. “Nu e real! ” încerci să te convingi că nu s-a întâmplat. Simți că nu ai putea face față, pentru că nu e vina ta. Când totul începe să prindă contur îți spui : ” NU mai pot! ” Te cuprinde un sentiment de furie, o furie clară a nedreptății. Ai vrea să pleci, să lași masa goală, să te izolezi, să fi lăsat în pace.

         Dar nu, ori de câte ori închizi ochii simți acea senzație de lipsă, de gol, de abandon ce începe să îți strângă pieptul și te doare. Te doare să știi că ai pierdut când nici măcar nu știai că ai început să joci.

        Dar accepți. De aici nu mai e cale de întoarcere. Îndrepți privirea spre pământ și te supui sorții.

under-my-umbrella

Fiecare dintre noi a simțit ce înseamnă să pierzi. Fie că vorbim de pierderea unei persoane dragi, a unui aspect ce ne definea ca persoană, a sănătății fizice, a unui obiect important, chiar și a unei șanse, senzația cu care rămânem este una greu de suportat. E marcată de șoc, de negare, furie/ frustrare, tristețe și în cele din urmă acceptare.

Nu sunt puține momentele în care, unul dintre sentimentele despre care vorbeam mai devreme pare a avea un impact dezastruos asupra noastră. Ne apasă și oricât de tare ne-am dori să “scăpam de el”, ne urmărește și ne blochează într-un punct, într-o stare din care nu putem ieși.

E ca și cum ai rămâne fără speranță. Timpul se oprește în loc și fiecare trăire are limite bine definite ce ne face să luăm parte la toată povestea ca personaj principal. Aprinde în noi dorința de a schimba rezultatul dar, de cele mai multe ori acest lucru nu mai este posibil.

Perioada de doliu este cel mai bun exemplu. Ea surprinde în deplinătate sentimentul de pierdere. Intensitatea cu care simțim efectul pe care îl are dispariția unei persoane din viața noastră, este direct proporțională cu nivelul de atașament resimțit față de acea persoană. Oricât am încerca să anticipăm momentul respectiv, el ne va surprinde și va genera stări negative la care va trebui să facem față:

Șocul evenimentului în sine are rolul de a ne pregăti. În condiții normale, acesta are o durată de la câteva ore până la 2-3 zile și este marcat de o amorțeala, o senzație de depersonalizare, aproape putem spune că suntem “rupți de realitate”.

Negarea vine cu scopul de a ne proteja, de a ne scoate din șoc fără traume marcante și de a ne ține departe de durere. Experimentăm senzații confuze și nu ne vine să credem că acest eveniment începe să își facă loc în viața noastră.

Treptat, durerea începe să se instaleze. Încercăm să luptăm împotrivă ei energic, ne enervează și îi răspundem prin furie. Ne încearcă un sentiment de slăbiciune legat de faptul că, nu putem interveni sub nici o formă în a schimba ceea ce tocmai s-a întâmplat.

În cele din urmă obosim. Realizăm că nu putem schimba nimic, lăsăm durerea să se instaleze și începem să simțim lipsa. Ne cuprinde tristețea– un bun indicator că suntem pregătiți să facem față consecințelor și să le acceptăm.

Ne adaptăm la a trăi cu pierderea suferită. Pe zi ce trece durerea scade în intensitate și o reîntâlnim doar în momentele în care un stimul ne aduce aminte de pierderea suferită.

Procesul de a face față unei pierderi de orice tip este unic pentru fiecare dintre noi. Unele stadii pot lipsi sau se pot desfășura în altă ordine, dar cel mai important aspect este succesiunea înspre acceptare. Momentul în care ne simțim blocați într-unul dintre stadiile anterioare acomodării sau acceptării, impune apelarea la toate resursele de care dispunem pentru a-l depăși.

Un bun exemplu al unui astfel de blocaj este tulburarea de stres post-traumatic.

Aceasta poate apărea în urma unui eveniment marcant și este caracterizată de următoarele simptome: amorțeală, reprezentări mentale repetitive ale evenimentului traumatic, iritabilitate, incapacitatea de a percepe evenimentul, dificultăți de concentrare, capacitate scăzută sau absență în manifestarea trăirilor, evitarea contactului cu alte persoane etc. Diagnosticul de tulburare de stres post-traumatic se aplică în cazul în care, aceste simptome au o manifestare ce depășește perioada de o luna.

În astfel de cazuri trebuie să intervenim. Să prevenim și să ne identificăm nouă sau persoanelor apropiate ce trec printr-un astfel de eveniment, nevoia de ajutor. Să încercăm să susținem acest proces pe deplin. Este responsabilitatea noastră de a ne asigura că suntem conștienți de perioada dificilă pe care o trăim și ține de noi să ne refacem prin autodeterminare și conștientizare, având ca scop clar restabilirea echilibrului esențial unei bune sănătăți fizice și mentale.