BY: Alexandra

Citate

Comments: No Comments

Să facem cunoștință cu…atacurile de panică

c2

 Simt că mă sufoc. Inima îmi bate atât de puternic  încât  sunt sigur(ă) că voi leșina. Simt picurii de transpirație ce îmi traversează coloana vertebrală și parcă picioarele nu îmi mai pot susține greutatea corpului. O senzație puternică de frică mă cuprinde. Ce mi se întâmplă? Dacă sunt bolnav(ă)? Dacă inima îmi cedează și fac stop cardiac? Dacă mor? Mi se usucă buzele și încerc să respir cât mai repede dar parcă, am un nod în gât și nu reușesc să trag suficient de mult aer în piept. Amețesc, văd cum pământul îmi fuge de sub picioare. Sper să nu leșin…Mă doare în piept… Mi-e frică…Mi-e frică tare…tremur…nu vreau să se sfârșească aici!

Merg la Urgențe. Medicul mă examinează și după ce revine cu setul de analize îmi spune să mă liniștesc. Analizele arată că sunt sănătos(asă) așa că, ar fi indicat să iau un calmant și să mă odihnesc. Cum să mă calmez? Sigur am ceva. Ceva la inimă, la creier, ceva…o boală care sigur se identifică greu și eu o să stau cu frică asta tot timpul, pentru că ei (medicii) nu îmi vor da diagnosticul corect, la timp.

Încep o viață plină de neliniște. Nu ma mai pot concentra, nu ma gândesc decât la faptul ca oricând mi se poate face rău. Aproape zilnic mă copleșește sentimentul că sunt bolnav(ă), inima îmi bate din ce în ce mai tare și acea senzație de “sfârșeală” înlocuiește orice dorință de a mă mai bucura de viața mea.

E greu de crezut că un mic “șiretlic” pe care mintea noastră îl generează, poate să ne schimbe viața.

Am încercat să descriu o mica parte din ce înseamnă atacul de panică. Acesta vine de cele mai multe ori cu senzații atât de terifiante că începem să ne temem pentru viața sau sănătatea noastră. Oricât de tare aș încerca să explic cuiva care tocmai a experimentat un astfel de atac, faptul că este doar o mică “înșelăciune” a minții, cu siguranță nu aș reuși în momentul imediat următor. Frica de moarte și instinctul de autoconservare nu ne lasă să acceptăm această idee, decât după ce am căutat orice altă explicație ce exclude cauze fiziologice.

Cheia pentru atenuarea și într-un final dispariția atacului de panică este cunoașterea lui.

Ce trebuie să știm?

  1.  Atacul de panică este o manifestare de scurtă durată a sentimentului de disconfort sau frică nejustificată, însoțită de următoarele simptome: palpitații, senzația de lipsă de aer, vertij (amețeală), transpirații reci, frisoane, tremur, amorțeala, greață, senzație de depersonalizare, dureri de cap, piept sau dureri musculare.
  2. Atacul e panică ce nu are la bază o boală diagnosticată, nu este periculos! Corpul nostru poate face față tuturor simptomelor descrise mai sus.
  3.  Atacul de panică ce nu este cauzat de boli cronice gen: valvulopatii, boli cardiace inflamatorii, cardiopatii etc. are, de cele mai multe ori, fie origine psihologică: fobii, factori stresori sau depresivi, fie este provocat de consumul de substanțe specifice.

Mecanismul atacului de panică:

În cele mai frecvente cazuri, la apariția unui stimul (fie factor stresor, substanță excitantă etc.) se produce o decompensare de adrenalină ce are ca și consecință creșterea bătăilor inimii, respirație rapidă ( hiper-ventilație) și transpirații. Ritmul crescut al respirației provoacă o scădere a nivelului de dioxid de carbon din sânge, care produce senzația de amețeală, amorțeala sau vertij. Nu în ultimul rând, mușchii ce au fost contractați datorită impulsului de adrenalină vor începe să tremure până când ajung la relaxare.

Pe scurt, atacul de panică se manifestă ca răspuns al sistemului de auto-apărare însă, paradoxal, acesta apare de cele mai multe ori în lipsa situației potențial periculoasă.

Cauzalitatea atacului de panică:

  • Consumul de substanțe excitante în exces ca: tutun, cafea, alcool poate provoca atacul de panică datorită unei ușoare intoxicații cu una dintre substanțele active: nicotină, cofeină, alcool etilic.
  • Consumul de droguri: Substanțele narcotice acționează la nivelul neurotransmițătorilor dereglând funcțiile acestora, motiv pentru care pot fi percepute ca substanțe periculoase și pot declanșa atacul de panică
  • Consumul de medicamente
  •  Boli cronice: bolile de inimă și tensiunea arterială crescută sunt cele mai dese cauza ale atacurilor de panică cu cauză fiziologică.
  • Factori psihologici: fobiile, stresul prelungit, stresul post-traumatic, trecerea prin perioade tranzitorii (divorț, schimbarea locului de muncă, schimbarea partenerului, căsătoria), dificultatea de depășire a traumelor ori tendința de interiorizare, predispoziția ereditară a anxietății sau a sindromului bipolar, boli psihice ș.a.m.d.

Cum le facem față?

Pentru a învăța să depășim momentele de “criză” este important să realizăm că aceasta este o reacție pe care trebuie să o confruntăm mai degrabă decât să ne ferim de ea. Tendința generală este de izolare iar odată cu apariția agorafobiei (teama de situații sau locuri nefamiliare) vine și frica de a interacționa social. Ea trebuie depășită odată ce ajungem la momentul în care atacul de panică devine “controlabil”.

Primul pas este identificarea. Cum spuneam, atacul de panică este o reacție exagerată de frică nejustificată provocată în prezența sau în absența unui stimul specific care, în condiții de funcționalitate organică bună, poate fi suportat cu succes de organism. Principala grijă este de cele mai multe ori asociată cu rezistentă inimii. Inima răspunde impulsului de adrenalină crescându-și ritmul doar în măsură în care îi poate face față. Același lucru este valabil și pentru restul organelor implicate în atacul de panică.

După ce reușim să identificăm corect atacul de panică și devenim conștienți de faptul că acesta nu ne poate ucide, nu leșinam, nu ne provoacă leziuni ș.a.m.d. trebuie să trecem la strategii de relaxare.

Pasul 2 Relaxarea: Fie că alegem să practicăm strategii de relaxare musculară, controlul respirației, imaginație vizuală controlată, meditație sau orice alte tehnici ni se potrivesc, este important ca acestea să fie accesibile și cu ajutorul lor să reușim să eliberăm tensiunea acumulată pe parcursul atacului.

Pasul 3 Identificarea cauzei: Aici lucrurile sunt ușor complicate. În cazul fobiilor avem factorul stresor specific dar, în lipsă unui stimul de care să fim conștienți, este nevoie să facem o atentă analiză asupra cauzelor ce, odată interiorizate pot provoca aceast tip de reacție.

Atacurile de panică vin pe fondul anxietății și se manifesta cu o anumită repetitivitate ce este influențată în general temporal ( poate fi legată de momente ale zilei, anotimpuri, date specifice) și spațial (locuri aglomerate, deplasări în zone necunoscute, excursii, locuri pe care le asociem atacurilor de panică anterioare) motiv pentru care, netratate, devin un impediment în desfășurarea activităților zilnice.

Terapia psihologică cognitivă și comportamentală poate combate cu succes acest tip de manifestări motiv pentru care, pentru a evita neplăcerile cauzate de atacurile de panica este de recomandat ca, în cel mai scurt timp de la apariția primelor manifestări, să apelăm la suport specializat pentru a ne susține în depășirea perioadei critice și pentru a ne ghida în identificarea cu succes a cauzalității.

BY: Alexandra

Citate

Comments: No Comments

Ai grijă de tine…

MED41

  “Poți căuta prin tot universul pe cineva care să merite dragostea și afecțiunea ta mai mult decât tine și acea persoană nu e de găsit nicăieri.
   Tu însuți, la fel de mult ca oricine în întregul univers, meriți dragostea și afecțiunea ta”.
                                                                                                                                                                        Buddha

Importanța propriei persoane nu este tot timpul primul aspect asupra căruia ne concentrăm atenția. Suntem atât de preocupați să avem grijă de oamenii dragi, de copii, părinți, prieteni încât uităm să ne acordăm suficientă atenție.

Acesta este un adevăr crud pe care îl realizăm doar în momentul în care corpul începe să ne tragă semnale de alarmă. De la afecțiuni fiziologice, la dezechilibre alimentare și stări emoționale tranzitorii, toate ne atrag atenția asupra faptului că, trebuie să ne îngrijim mai mult pe noi înșine.

Suntem atât de suprasaturați cu reclame de genul: Mănâncă sănătos, fă mișcare în fiecare zi, consumă fructe și legume, evită consumul excesiv de…ș.a.m.d. încât, avem impresia că ne lovim de niște clișee supraexploatate. Fără să vrem acestea ne desenzibilizeaza, motiv pentru care, orice asftel de sfat vine ca un slogan sâcâitor de care ne-am cam săturat. În acest context, ideea de viață echilibrată pare a fi o utopie de care au parte fie doar călugării budiști, fie cei ce nu prea mult timp liber la dispoziție.

Trăim într-o continuă stare de agitație, mereu obosiți și “sătui” de probleme. Nu ne mai aducem aminte de ultima noapte în care să fi dormit 8 ore, cele 3 mese pe zi sunt: 1 cafea, un covrig și o privire fugitiva în frigider la 11 noaptea iar ultima data când am făcut sport a fost într-o dimineață când am alergat să prindem autobuzul.

E un cerc vicios în care ne învârtim zi de zi cu nelipsita intenție de a schimba lucrurile la un moment dat.

O bună sănătate mentală ne ajută să trăim viața la adevărată ei intensitate. Lipsa anxietății, a stresului și a stărilor depresive sunt cheia pentru menținerea unor relații personale și profesionale bune, luarea deciziilor corecte și depășirea situațiilor problematice. Îți oferă sentimentul de bine și de forță interioară.

Secretul stă însă în organizare. O viață echilibrată nu presupune un efort considerabil de timp și resurse financiare, presupune atenție și o bună auto-disciplină. Micile schimbări pe care le presupune au însă avantaje considerabile:

Unul dintre cele mai importante aspecte pe care trebuie să le luăm în considerare este programul de somn:

A dormi nu este o activitate opțională, cu toții știm asta. Ceea ce nu luăm în considerare este faptul că, pentru a beneficia de efectele pozitive ale somnului trebuie să dormim între 7 și 8 ore în fiecare noapte și să avem aproximativ același orar de adormire și de trezire. Orele nedormite pe parcursul săptămânii se acumulează și în acest fel determină o stare continuă de oboseală. Persoanele care dorm în medie 5 ore pe parcurs de 3-4 zile sunt predispuse accidentelor, rănirilor involuntare, întâmpină dificultăți de concentrare, au eficientă redusă și manifestă un grad ridicat de agresivitate.

Alimentația:

Este inutil de menționat faptul că, corpul nostru are nevoie de vitamine, glucide, proteine, lipide etc. pentru a funcționa corespunzător. Însă, proporția acestora și momentul asimilării diferă în funcție de necesitățile fiecăruia. Un program alimentar bine structurat ne da o stare fizică și psihică bună. Mesele luate la apoximativ aceleași ore în fiecare zi ne ajută să păstrăm nivelul optim de energie pe parcursul întregii zile.

Sport sau mișcare în aer liber:

Cuvântul sport ne duce, pe cei mai mulți dintre noi, cu mintea la istovitoarele ore petrecute în sala de sport, ce sunt “ușor” neplăcute. Sportul nu trebuie să însemne neapărat asta. O plimbare de 30 de minute pe zi în aer liber, pe care reușim să o integrăm în programul zilnic poate fi suficientă.

Efectele benefice pe care le are sportul asupra stării mentale includ: reducerea anxietății, a stresului și a depresiei, creșterea capacității de concentrare, creșterea încrederii în sine, în final o stare de bine generală.

Aceste 3 aspecte trebuie luate în considerare ca având o importantă majoră în viață noastră. Ele trebuie echilibrate astfel încât să răspundă nevoilor individuale și incluse în programul zilnic.

Un ultim aspect ar fi acordarea timpului pentru activitățile ce ne provoacă plăcere. Fie că acestea vin din sfera cunoașterii ori cea a bunăstării fizice, este esențial să le acordăm timp zilnic, în măsură în care este posibil.

Orice fel de disfuncționalitate în cele menționate mai sus necesită o atenție deosebită. Fie că sunt probleme de ordin alimentar, ale somnului sau a capacității fizice de a face mișcare, trebuie să căutăm ajutorul necesar pentru a le depăși având ca scop final obținerea stării de bine atât mentala cât și fizică.

BY: Alexandra

Citate

Comments: No Comments

Nu am chef azi…de nimic

tired (1)

Ora 6:50 dimineața, auzi undeva în fundal alarma telefonului dar, parcă e prea greu să te întinzi să o oprești. O lași să sune minute în șir și cu o vizibilă nemulțumire, te ridici pe marginea patului hotărât(ă) să începi ziua în forță.

Gata! nu mai am timp de lenevit! ( îți spui în minte) în timp ce îți așezi capul pe pernă pentru încă 5 minute…ca să prinzi curaj.

Sună iar telefonul. Te ambitionezi sa te ridici și după toate pregătirile, te pornești spre muncă. Aglomerație, ploaie măruntă și semi-întuneric. Ajungi, îți faci o cafea și începi să faci…nimic. Totul pare foarte greu de dus la capăt. Te simți obosit(ă) și pe la prânz constați că energia s-a terminat. Ai o senzație de greutate, o tristețe existențială ușor nefundamentată ce îți domină existența. În micile pauze de socializare îți dai seama că o parte din colegi sunt la fel. Triști, obosiți, fără pic de energie.

Zilele îți par foarte scurte. Nu ai timp de nimic. Nu poți duce la bun sfârșit sarcinile cotidiene, nu ai timp de tine, de prieteni, de familie, e un ciclu continuu muncă-acasă, ce pare sufocant. Vrei vacanță…sau nu prea vrei pentru că nu ai chef nici de vacanță, dacă stai să te gândești mai bine…

Vrei să dormi, să dormi și să stai la căldură dar seara nu poți adormi și dimineața ai da orice pentru o oră în plus de somn.

Sună cunoscut? Starea aceea de “Nu am chef de nimic” este clasificată că fiind o afecțiune. Acest tip de afecțiune a primit în limbă engleză un nume destul de sugestiv SAD ( traducere: trist) – seasonal affective diserder ( traducere: afecțiune afectivă sezonieră) și are ca principale simptome: – lipsă de energie, modificări ale comportamentului alimentar ( în general supra-alimentare), hipersomnie, dificultăți de concentrare și de efectuare a sarcinilor zilnice, tendința de izolare, scăderea apetitului sexual, gânduri negative sau pesimiste, senzație de lipsă de aer și de oboseală etc.

Efectele negative ale acestei afecțiuni se manifestă pe întreaga arie a vieții individuale dintre cele mai puternice fiind:

– eficientă redusă în efectuarea sarcinilor profesionale

– imunitate scăzută datorită eliberării de cortizol

– dificultăți de relaționare și conflicte în sfera socială

– obiceiuri alimentare nesănătoase și creștere în greutate

– stări depresive asociate uneori cu ideații suicidale

Este greu de crezut că putem cădea victime schimbărilor absolut normale ce țin de mișcarea de revoluție a Pământului, însă ( chiar dacă nu susțin principiul auto-diagnosticării) dacă această simptomatologie a avut o recurență de cel puțin 2 ani, putem spune că suferim de SAD.

Suprinzator sau nu, mecanismul principal de activare a acestei afecțiuni este lipsa expunerii la lumina solară și implicit secreția crescută de melatonină (hormon eliberat pentru inducerea stării de somnolență) ce influențează secreția de serotonină ( hormonul responsabil cu starea de fericire). Studiile arată că populația feminină, tinerii și persoanele cu un istoric familial de depresie, au o mai mare predispoziție în a fi afectate de SAD.

Trecând peste partea “tehnică” a acestei problematici, trebuie să fim conștienți de importanța diminuării efectelor negative pe care le implică și să luăm măsurile necesare pentru îmbunătățirea stării de bine.

Modificarea obiceiurilor alimentare nesănătoase cu mese regulate ce conțin produse cu aport crescut de vitamine, controlul asupra programului de somn, exercițiile fizice și petrecerea timpului în natură pot avea beneficii semnificative în diminuarea simptomelor neplăcute ale acestei afecțiuni.

Însă, dacă acestea nu ne oferă rezultatele dorite, este bine de știut că avem la dispoziție o serie de terapii ca: terapia cu lumina artificială, medicație (în principal antidepresiva și cea de stimulare a serotoninei), terapia cu aer ionizat și consilierea cognitivă și comportamentală ne pot susține în depășirea perioadelor dificile.

BY: Alexandra

Citate

Comments: No Comments

Punct sau de la capăt?

psihologdebuzunar.ro

           Îl/o iubeai. Erau zile când pășeați împreună pe aceleași urme și vă priveați în oglindă cu câtă măiestrie ați fost construiți să semănați unul cu celălalt. Iubeai tot și simțeai că îți aparține de drept, fără să faci prea multe eforturi. Nu găseai un defect, îi atingeai degetele și simțeai cum trece prin ele fericirea.
          Îl/o iubeai, în forma aceea interesantă ce te ține treaz/ă toată noaptea fără să simți pic de oboseală a doua zi. Orice mic gest te făcea să simți că trăiești într-o mică povestioară așezată pe hârtie, scrisă doar cu scopul de a-ți atrage atenția.
         Îl/o iubeai dar s-a terminat. Ai sau a pus punct și trebuie să o iei de la capăt.
         Dar încă iubești. Încă ai undeva în tine mica speranța că totul poate fi ca la început. E același om, același contur dar s-a schimbat. Totul a prins o altă nuanța și simți că te doare dar nu poți spune exact ce. Îți e frică să faci un pas în față, să pornești pe o altă cale, singur/ă și fără susținere, îți e teamă să faci un pas înapoi și să te lupți pentru idealuri în care nu mai crezi, așa că rămâi pe loc. Rămâi ancorat într-un prezent continuu, fără trecut, fără viitor, fără viață.
          Nimic nu îți mai place. Nu te poți bucura suficient, nu poți suferi suficient, nu simți decât o foame continuă de senzație, o lipsă nedefinită, o frică irațională, o singurătate care pare nesfârșită și totuși nu poți să te rupi. Începi o luptă cu tine însuți, cauți soluții, te ascunzi în muncă, îți distragi atenția cu noi activități, te ții ocupat/ă și spui că ești bine.
          Simți că îngheți când te caută. Îl/o privești cu frică și cauți răspunsuri. Pui totul pe tavă, începi să diseci fiecare frustrare, vrei să te vindeci și cauți în celălalt vindecarea. Nu îndrăznești să spui gata, pentru că ai impresia că, odată plecat/ă definitiv din viața ta vei rămâne în starea această pentru tot restul vieții.

Acest tip de blocaj emoțional apare frecvent în viața noastră sau a persoanelor din jurul nostru. Când nu ne aparțin, încercam să ne ajutăm apropiații să depășească această perioadă, recomandându-le să renunțe, să uite și să o ia de la capăt. Când ne trezim noi în această situație, lucrurile se complică.

Ce se complică de fapt?

  • Primul impediment este legat de posesivitate. Pe parcursul relației, dezvoltăm un atașament crescut față de partener și ajungem încet, încet să îl considerăm “al nostru”. Ideea ca această persoană să nu ne mai “aparțină” este cel mai greu de acceptat.
  • Un alt impediment este lipsa stabilității și întreruperea rutinei. La mijlocul piramidei lui Maslow (piramidă nevoilor) se găsește nevoia de dragoste și de apartenență. E o nevoie clară ce este satisfăcută de stabilitate. Sentimentul că suntem iubiți de cineva ne oferă confort, ne relaxează. Odată ce el lipsește, suntem nevoiți să ieșim din rutină și să întreprindem acțiuni pentru a găsi un nou partener, fapt ce determină instabilitate și este percepută că fiind un factor stresor.
  • Nu în ultimul rând este frica de singuratate. Provine tot din aceeași nevoie, cea de apartenență însă este derivată și de nevoia de apreciere, de recunoaștere, de respect, mai exact avem nevoie să simțim că avem pe cineva aproape care ne apreciază și ne susține ca urmare a implicării noastre în viață acelei persoane.

Dacă privim în acest fel situația, putem spune că suferința la care suntem supuși pare destul de egoistă și neînsemnată . Vom afirma cu certitudine că relațiile înseamnă mult mai mult decât împlinirea unor simple nevoi, însă am omite în această afirmație faptul că, satisfacerea acestora, pe lângă cele fundamental fiziologice și individuale, ne oferă sentimentul de împlinire, de plenitudine.

Odată ce ne ghidăm decizia de a ne implica sau nu în refacerea unei foste relații, bazându-ne pe principiul satisfacerii nevoilor personale și reușim să scoatem din calcul componenta afectivă, putem identifica o serie de factori care, odată personalizați ne scot din blocajul emoțional.
Aceștia factori sunt legați de o bună evaluare a relației din punct de vedere personal, social și cel al susținerii profesionale.

Dacă ajungem la concluzia că relația în care ne aflăm pe lângă componenta emoțională ne oferea perspectiva unei optime dezvoltări personale, putem încerca să depășim evenimentele ce au dus la ruperea ei cu condiția ca cealaltă persoană să dorească același lucru.
Pe de altă parte, dacă în urmă analizei concluzionăm că, relația în care ne-am aflat nu ne satisfăcea nevoile și eram ancorați în ea doar pe baza atașamentului emoțional, soluția cea mai potrivită este de a finaliza această relație și de a ne focusa strict pe obiectivele personale.

Dezavantajele acestui tip de blocaj emoțional sunt regăsite deseori în sfera comportamentală. Acesta interferează cu capacitatea noastră de a ne manifesta afectele, ne privează de încercarea de cunoaștere și are ca rezultat un set de emoții disfuncționale legate de sine și de exterior. În cazul în care nu reușim să îl depășim, recomandabil este să apelăm la ajutor specializat pentru identificarea și modificarea aspectelor ce determină acest tip de blocaj.

BY: Alexandra

Citate

Comments: No Comments

CUM FACEM FAȚĂ RESPINGERII?

heart-broken-on-finger

Viața fiecărei persoane își urmează cursul natural al zilelor ce încep dimineața și se termină seara, până când întâlnesc acea persoană ce reușește printr-o magie să strice echilibrul. Zilele devin deosebit de greu se suportat dacă nu sunt petrecute în compania acelei persoane iar nopțile solitare sunt utilizate cu scopul clar al rememorării fiecărui detaliu.

Felul în care te privește, felul în care te atinge, inclusiv ridurile acelea mici și fine din colțul ochilor ce se conturează atunci când zâmbește…sunt imagini pe care le porți în minte și le reînnoiești ori de câte ori îi simți prezența.

Ești atrăgător/oare, ai o personalitate bine conturată, un bun simț al umorului și cu siguranță există în viață ta o serie de persoane interesante, ce așteaptă momentul perfect să îți atragă atenția însă, în aria ta de interes se află doar o singură persoană. E persoana care te atrage într-un mod inexplicabil și lângă care adori să îți petreci timpul. Din cauza ei/lui telefonul devine un obiect indispensabil pe care îl verifici din 20 în 20 de secunde după ce îi trimiți un mesaj, e aceeași persoană ce îți aduce zâmbetul pe buze de fiecare dată când o zărești și căreia i-ai spune “bună dimineață” de acum încolo în fiecare zi.

Începi să îți pui întrebări dacă ea/el simte la fel când întâlnirile devin din ce în ce mai rare, când trec ore sau zile până când îți răspunde la mesaje și simți că începe să dispară din viața ta. Oricât insiști și oricât de tare îți dorești, ajungi la clipa în care ea/el pune punct și te lasă cu un milion de întrebări la care nu îți va răspunde niciodată.

Printre cele mai frustrante și greu de suportat momente prin care trecem fiecare dintre noi, cel puțin o data în viață, este cel în care acea persoană specială se hotărăște dintr-o data să te facă să dispari din viața ei fără a-ți da măcar șansa să îi demonstrezi că o meriți.

Acel moment e dominat de un sentiment sufocant de lipsă, de frustrare, în care ai vrea să faci ceva însă simți că mâinile îți sunt legate. Îți spui că trece, că nu merită timpul investit, că ea/el pierde, că nu mai dai importanță, îi ștergi numărul să nu o/îl mai poți suna și te antrenezi în activități ce îți țin mintea ocupată, până când accepți ideea că a fost doar o iluzie peste care ai reușit să treci cu demnitate.

Acesta este cursul natural al lucrurilor și fie că ne place sau nu, vom întâlni pe parcursul vieții persoane pe care le considerăm foarte potrivite pentru noi însă care, nu ne împărtășesc opinia. La bază stau o serie de incompatibilități percepute de cealaltă persoană, ce pot avea un fundament real ori pot să țină de perioada vieții pe care o traversează. Astfel de evenimente nu trebuie să afecteze imaginea pe care o avem asupra noastră, nu ne definesc ca fiind mai puțin valoroși și nici nu asigură că între noi și cealaltă persoană nu se va mai putea forma o relație ulterioară însă, ne obligă să ne continuăm drumul și să căutăm o  persoană care să ne împărtășească sentimentele.

Este perfect de înțeles că vom avansa mai greu în drumul nostru dacă legătura anterioară a fost foarte puternică, poate că ne-a ridicat puțin așteptările și în viitor vom fi mai greu de mulțumit, dar scopul principal este să renunțăm și să permitem ca alte persoane să între în viață noastră, atunci când ne vom simți pregătiți.

Problema se ridica în momentul în care simțim că nu reușim să depășim această etapă. Când, după o perioadă bună de timp realizăm că suntem blocați în a ne raporta emoțional la altcineva din cauza persoanei de care am fost respinși. Dacă imaginea noastră a avut de suferit ori ne lipsește încrederea în noi și trăim cu convingerea că tot timpul voi fi respinși, vom avea tendința de a ne feri de noi interacțiuni, ce ne va împinge spre izolare afectivă.

Sentimentele provocate de o respingere pot avea un impact negativ asupra stimei de sine. Pe lângă nenumăratele întrebări legate de faptul că am greșit cu ceva, ele pot veni sub formafrustării și chiar a furiei. Inexplicabile și greu de suportat, pot cauza adevărate drame dacă nu sunt controlate. În cazul în care acest lucru se întâmplă, este foarte bine să identificăm sursa lor printr-o bună introspecție și să evităm să invadăm spațiul personal al persoanei care le-a provocat pentru că, de cele mai multe ori nu aduc nici un fel de rezultat pozitiv, iar consecințele acestora pot genera vină, regret, rușine sau umilință, ce îngreunează depășirea perioadei menționate.

Un alt aspect e cel al încrederii în propria persoană, ce poate ieși destul de “șifonată” dintr-o situație de genul acesta. Indiferent cât de siguri eram pe noi până în acel moment, acel “NU!” ne rămâne în minte o lungă perioadă ca fiind un eșec personal, sub forma unei situații la care nu ne-am ridicat așteptărilor, va fi o înfrângere, o puternică lovitură în orgoliu. Ne va îndrepta spre o perioadă de izolare, în care vom face o bună reevaluare a forțelor proprii, perioadă din care ne vom reveni încrezători sau cu o constantă nesiguranță.

În oricare dintre situații soluția cea mai potrivită este acceptarea. Fie că vorbim de o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp până ajungem acolo, scopul final este să depășim momentele dificile prin auto-determinare, să ne păstrăm demnitatea și să înțelegem limitele impuse de celălalt, în acest mod asigurându-ne că vom lasa o imagine plăcută în mintea persoanei față de care suntem atașați emoțional.

Dacă simțim că nu reușim să depășim această perioadă este recomandat să ne informăm asupra modalităților de a face față sentimentelor generate de respingere și să apelăm la ajutor specializat ori de câte ori simțim că situația ne scăpa de sub control. Rolul consilierii psihologice este de a susține perioadele de criză pe care le traversăm  prin analizarea situației în detaliu, identificarea și modificarea gândurilor ce ne împiedică să depășim momentul și nu în ultimul rând, susține dezvoltarea personală continuă, ce generează noi abilități și are un efect pozitiv în creșterea stimei de sine.

BY: Alexandra

Citate

Comments: No Comments

BY: Alexandra

Citate

Comments: No Comments

BY: Alexandra

Citate

Comments: No Comments

BY: Alexandra

Citate

Comments: No Comments

” Viziunea iti …

 

” Viziunea iti va deveni clara cand vei privi in inima ta… Cine priveste in afara viseaza. Cine priveste inauntru se trezeste.”

Carl Gustav Jung