BY: Alexandra

Despre noi / Despre tine

Comments: No Comments

Ghid de supraviețuire post-divorț

lonely-but-strong-249853

 

 

“Singurul lucru mai greu de conceput decât de a pleca este de a rămâne; singurul lucru mai imposibil de făcut decât de a rămâne a fost să plec. Nu vroiam să distrug pe nimeni și nimic. Tot ce îmi doream era să ies neobservată pe ușa din spate, fără să cauzez agitație sau consecințe și odată ieșită să nu mă opresc din alergat până nu ajung în Groenlanda”

Elisabeth Gilbert, Mănâncă, roagă-te, iubește

Acesta este unul dintre citatele care a rămas în mintea milioanelor de cititori ai best-seller-ului “Mănâncă, roagă-te iubește”, după ce au savurat aventura unei femei care, în urma divorțului decide să plece într-o călătorie în care să se regăsească, să se cunoască, să reînceapă să trăiască. Ficțiune sau nu, cartea ne oferă o perspectivă a momentului în care, în urma unei căsătorii eșuate, rămânem singuri și fără reper și singura șansa este să o luăm de la început, să începem viață dintr-un punct fix, cu convingerea că trecutul nu poate fi schimbat.

Divorțul marchează un moment devastator pentru marea parte al persoanelor ce îl trăiesc. În oricare parte a baricadei te regăsești, el este resimțit ca un sfârșit de capitol, un capăt de drum, un eșec personal, o pierdere, o dramă. Te obligă să te privești și să te înțelegi, să te ridici de unul singur și să te susții în încercarea de a o lua de la capăt. E marcat de întrebări nerăspunse, de un calm aproape dureros, de amintiri, de locuri și momente ce nu mai au loc în viața actuală. Divorțul rupe în două tot ce ai construit, lasă un loc gol acolo unde cândva era o familie. Te trece prin tristețe, eliberare, durere, speranță, ca într-un final, să te aducă în punctul în care fie te dai bătut, fie prinzi curaj și te ridici în picioare.

Divorțul e un sfârșit de relație dar nu un final personal. Golul resimțit lasă loc unei noi călătorii în propria ființă, în propria minte, o aventură de cunoaștere a persoanei pe care am lăsat-o în spate,o regăsire a sinelui ce, în timpul relației a suferit modificări, ajustări, a făcut compromisuri.

Divorțul e o separare de drumuri însă, drumul pe care trebuie să pășim singuri de acum înainte nu trebuie să însemne durere și singurătate ci poate însemna liniște, regăsire, împlinire personală.

Primul pas: Finalizează relația diplomat!

Orice relație e diferită. E un fel de amprentă personală. Participarea la ea este un acord mutual între doi parteneri iar finalitatea este rezultatul acțiunilor comune. Fie că sfârșitul îl decidem noi sau a fost decis pentru noi, fie că suntem ușurați sau răniți, înșelați sau ne îndreptăm spre o altă relație, răspunsurile la întrebările ce ne macină se găsesc doar în propria conștiință.

Vina e un cuvânt greu de suportat și nu are importantă când vine vorba de divorț. Oricare a fost motivul, prezența în relație nu ne scuză și nici nu ne condamnă ci ne face părtași.

Unica rezoluție se găsește în acceptare. În acceptarea diferențelor, a incompatibilității, în aprecierea învățăturilor pe care le-am acumulat, a experiențelor și a faptului că acest moment a venit ca  răspuns al acțiunilor amândurora. Persoana cu care ne-am petrecut o parte din viață nu trebuie să devină un inamic, nu este mai prejos sau mai presus de noi, e un egal ce trece prin aceeași experiență, ce va simți aceeași schimbare și merită același respect și spațiu pentru a face față situației, pe care ni-l acordăm și nouă.

Pasul doi: Suferă!

Nu înăbuși suferința. Suferința, la fel ca orice emoție e firească și trebuie simțită. Acest trebuie este imperativ. Suferința mascată, inhibată, astupată, nu trece, ea se transformă într-o traumă și revine sub o altă formă când te aștepți mai puțin. Actele de bravură vin ca o alinare însă nu au profunzime. E firesc să fi trist, e firesc să simți o lipsă, să îți fie dor și să suferi. Suferă, în liniște, acordă-ți spațiu și când te simți pregătit(ă) revino-ți.

Pasul trei: Vorbește!

Cu siguranță ai oameni lângă tine care sunt dispuși să te asculte. Te vor susține și îți vor spune ce dorești să auzi. E timpul să vorbești, să lași să treacă prin tine tot ce regreți, tot ce nu înțelegi, tot ce te doare. Să pui pe hârtie sau să porți discuții cu tine însuti până ajungi la momentul în care ți-ai răspuns la toate întrebările.

Pasul patru: Cunoaște-te!

Ești singur(ă) acum. E momentul să afli cine ești. Află ce îți place și ce nu poți accepta. Fă-ți timp să ai grijă de tine, mănâncă sănătos, dormi suficient, muncește și descoperă cine ești. Dă-ți timp și acceptă-ți defectele. Caută să te dezvolți. Crește-ți încrederea în forțele proprii depășind barierele pe care, fără să vrei, ți le-ai impus crezând că nu sunt importante.

Pasul cinci: Creează!

Fă lucruri care să te reprezinte. Scrie, desenează, dansează, modifică spațiul în are trăiești…caută o pasiune care să simți să îți aparține. Ceva să fie al tău, să simți că te reprezintă. Petrece-ți timpul încercând să te motivezi, să trăiești, să apreciezi.

Pasul șase: Cunoaște oameni noi!

Nu trebuie să pornești în gând cu dorință de a intra într-o altă relație, însă e esențial să găsești medii în care să te simți bine, să te regăsești în conversații, să ai păreri, să experimentezi, să fi apreciat pentru persoana care ești acum.

Nu mai ești o jumătate, ești un om întreg!

Oricine a trecut printr-o astfel de experiență va spune că nu este atât de ușor. Are dreptate, nu e ușor, însă riscul să ne pierdem pe noi înșine este extrem de mare. Întăresc această idee cu faptul că, Thomas Holmes alături de Richard Rahe, au reușit sムîntocmeascăƒ, în 1967, o scalaƒ a stresului (Holmes and Rahe Stress Scale) și au ajuns la concluzia că, după stresul cauzat de moartea unei persoane dragi (soț, soție, părinte, copil) vine stresul cauzat de divorț.

Acesta este motivul principal care trebuie sa ne motiveze în depășirea acestei perioade. Riscul depresiei și al adoptării comportamentelor dezadaptative ne va ameninta evoluția personala. Dacă simțim ca lucrurile ne scapă de sub control este recomandabil sa apelam la îndrumarea specializată pentru a ne oferi șansa unui nou început.

 

 

 

BY: Alexandra

Despre noi / Main Slider

Comments: No Comments

Shhh…sa vorbim despre sex

original_shh-wall-sticker

                             ” În această lume totul se învârte în jurul sexului, mai puțin sexul propriu-zis.

                                                                                    Sexul înseamnă putere.”

                                                                                                               Oscar Wilde

Sexul scos din contextul relațiilor pare a nu avea sens, e lipsit de sentimente, de căldură dată de stabilitate și siguranță, nu e legat de o anume conexiune, pare fad, fără sens, gol de semnificație…

Totuși…e plin de emoție, amețitor, face inima să arunce sângele prin vene cu viteză, e plin de adrenalină și … ne place.

L-am extras din contextul relațiilor pentru a-l putea analiza în formă brută, “neinfluențat” de diverși parametrii ce îi dau o altă semnificație sau îl plasează în alt context. Așa brut e ușor de disecat. E o trăire fizică, o poftă putem spune, ce vine ca răspuns al instinctului sexual pe care îl deținem.

Nu, nu este o nevoie vitală, mai mult decât atât poate fi un potențial factor de risc, însă sexul este o mai mult o strategie psihică de satisfacere a unui set de nevoi esențiale pentru starea noastră de bine. Sentimentul de securitate, stimă de sine, nevoia de autonomie și de conexiune pot fi atinse cu ușurință în cadrul actului sexual.

Da, trebuie să fim conștienți de riscurile la care ne expunem făcând sex și să ne protejăm cu responsabilitate pentru a putea beneficia de avantajele pe care le oferă. Pentru a susține ideea de avantaje voi aduce în discuție numeroasele studii efectuate pe parcursul timpul care confirmă faptul că, sexul ne face mai fericiți și mai sănătoși. De fapt, satisfacerea nevoilor despre care am vorbit mai devreme ne oferă o stabilitate, un echilibru mental. Sigur, ele sunt satisfăcute și în alte contexte și probabil au o durată mai îndelungată, însă la sex trebuie să mai adăugăm și plăcerea fizică, care nu este tocmai de neglijat.

Cuvântul putere din citatul de mai sus, nu a fost ales aleator. L-am ales pentru a sublinia poate cea mai importantă caracteristică a sexului. Fie că vorbim de puterea de a seduce, de a domina sau pur și simplu puterea dată de faptul că o persoană ne este fidelă, sentimentul produs este cel mai atrăgător. Ne crește stima de sine și ne oferă o perspectivă pozitivă asupra propriei persoane. Odată ce stima de sine crește și încrederea în forțele proprii ia alte proporții. Suntem mai siguri pe noi, avem mai mult curaj, suntem mai determinați și într-un final asta ne face bine.

Nu putem vorbi despre sex dacă nu vorbim și de pasiune. Pasiunea e picătură ce face lucrurile interesante. Ne seduce, creează amintiri, face lucrurile să pară ușor ireale. Din cauza ei suntem motivați să continuăm, să avem energie, ea face lucrurile plăcute. Se câștiga în timp și se recuperează tot în timp. Prezența ei creează emoții și absența creează probleme…

Până la urmă totul se rezumă la cine suntem de fapt. Căutarea partenerului perfect rămâne o chestiune individuală și felul în care ne relaționăm în raport cu sexul este determinat de convingeri și dorințe personale.

În cadrul cuplului, sexul este mult mai mult decât atât. E legat de dăruire, de afectivitate, de încredere și dorință. Nu are limite și vine în acord cu identitatea fiecărui cuplu în parte. E un act de uniune și de cele mai multe ori are un scop suprem, aducerea pe lume a unui copil.

Îl putem privi ca pe un bun barometru în evaluarea relației de cuplu. Odată scoase din context problemele de ordin medical, orice fel de modificare apărută în intensitatea, frecvență ori interesul relaționat activității sexuale din cadrul cuplului, poate rezona în probleme de ordin emoțional. Într-adevăr, menținerea pasiunii odată cu trecerea anilor este o provocare, însă nivelul de implicare al ambilor parteneri poate determina funcționalitatea relației per total.

Revenind la ideea evaluării bunei relaționări din cadrul cuplului pe baza activității sexuale, susțin că aproape toate problemele de ordin emoțional au consecințe în intimitate. Oricât încercăm să ascundem față de noi ori de partenerul nostru, scăderea apetitului sexual (subliniez fără cauze medicale), de cele mai multe ori nu are nici o legătură cu sexul.

În acest caz, rezolvarea problemelor de ordin emoțional este imperativă pentru a asigura stabilitatea cuplului iar dacă acestea nu pot fi bine identificate, cea mai bună soluție vine din partea ajutorului specializat.

Consilierea psihologica de cuplu se adresează cuplurilor ce se angajează frecvent în conflicte sau au modele de comunicare nesatisfăcătoare, au experimentat sentimentul de trădare, dificultăți sexuale ori au probleme legate de menținerea relației în momente de tranziție ale vieții.

În cadrul ședințelor de consiliere psihologică de cuplu se urmaresc:

 – vizualizarea și acceptarea problemelor apărute în relația de cuplu, ce tind să îi împiedice pe cei doi parteneri să se dezvolte în cadrul acestei relații.

 – restabilirea relației de comunicare prin exprimarea sentimentelor, a dorințelor și a nevoilor reciproce, astfel încât celălalt partener să își poată îndeplini rolul în totalitate.

 – evaluarea punctelor forte ce vin în ajutorul celor doi parteneri, prin întărirea convingerii legate de apartenență la cuplu.

În orice context, sexul rămâne un subiect picant doar din cauza emoțiilor asociate lui. Tratat cu discernamânt si responsabilitate, aduce un plus stării noastre de bine, ne conturează dorințele si ne asigură individualitatea.

BY: Alexandra

Despre noi

Comments: No Comments

Posesivitatea- de la gelozie la obsesie

Strings-Attached

Posesivitatea este o problemă prea puțin dezbătută în contextul relațiilor, tocmai pentru că, în fundamentul acestora, ea apare ca o condiție esențială. Posesivitatea poate fi înțeleasă ca sentiment de apartenență, de familiaritate, chiar parte a sentimentului de dragoste. Într-o perspectiva pozitivă, posesivitatea unește cuplul, asigurând exclusivitate în relațiile dintre cei doi.

Un element fin al acestui aspect este proporția sau intensitatea cu care simțim că persoană care ne este alături ne aparține. Felul în care ne raportăm la omul de lângă noi poate suferi schimbări pe parcursul timpului și ideea de ”al meu/ a mea” poate prinde dimensiuni ce să depășească limitele reciproc acceptate.

Imaginea se schimbă ușor. Persoana iubită devine o parte din noi, o parte la care nu putem și nu vrem să renunțăm sub nici o formă. Nu încape loc de îndoială că ea/el a devenit ceva de care nu ne putem lipsi. Suntem convinși că avem tot dreptul la atenția, prezența și dragostea ei/lui și nimic și nimeni nu poate interveni în a perturba acest echilibru.

Ne simțim confortabili, siguri pe noi și privim lumea dintr-un loc ferit de interferențe. Pentru asta suntem dispuși să abandonăm tot ce ține de existența noastră în afară cuplului. Suntem dispuși să luptăm cu oricine încearcă să pătrundă în sfera noastră de confort și să apărăm sentimentul de siguranță pe care îl simțim lângă persoană iubită.

Ne trezim însă în fața pericolului. În fața momentului în care cel de lângă noi se simte izolat. Vrea libertate. Vrea să pășească în afară spațiului pe care noi l-am protejat atât de bine.

Care pot fi motivele pentru care ea/el ar vrea să părăsească un mediu atât de sigur și de confortabil ca acela pe care l-am creat pentru noi?

Simțim nevoia să luptăm. Să arătăm persoanei de lângă noi că greșește. Să îl/o aducem înapoi cu orice preț.

Încercam să îl rupem de lumea exterioară și să îi limităm contactul cu cei ce atentează la spațiul nostru, moment în care, de cele mai multe ori, celălalt ripostează. Se simte frustrat de dreptul său de a socializa și tinde să se izoleze…de noi.

Aici apar primele semne ale geloziei. Nu înțelegem de ce persoana pe care noi am protejat-o atât de tare, pe care o credeam parte din noi, alege să petreacă timp cu alte persoane. De ce irosește momente ce ar putea să le trăiască cu noi, în compania altora? De ce ne tratează cu răceală însă cu alții este vesel/ă, zâmbește, se simte bine?

Încetul cu încetul începem să îi încălcam dreptul la intimitate. Simțim că e nevoie să facem asta. Să fim precauți ca nu cumva, cineva sau ceva să îi distragă atenția de la relația noastră. Îi verificăm telefonul, e-mailul sau orice alt canal de socializare și căutăm indicii care să ne pună în gardă. Găsim într-un final o conversație, un detaliu ce ne pune pe gânduri.

Atunci începem să acționăm, să pândim, să cerem explicații, să fim agresivi. Începem o luptă nesfârșită cu noi înșine prin care să ne recuperăm ce e al nostru.

Aici intervine obsesia.

Nesfârșitele ore petrecute în scopul de a recupera senzația de confort și siguranță la care tindem, se transformă în factori de stres atât pentru noi cât și pentru partener. El se va simți sufocat și chiar dacă, pentru început va fi impresionat de dragostea pe care i-o purtăm, cu timpul va dori să scape din ceea ce pentru el/ea devine o greutate, o mică închisoare în care noi vrem să îl ținem închis/a.

Ne găsim într-o situație din care nu mai știm cum să ieșim. Sentimentele noastre devin mai puternice ca niciodată, însă, ale lui/ei pălesc și asta ne duce ”la culmea disperarii”. Căutăm ajutor, ne documentăm în cum ar trebui să procedăm să îl/o aducem înapoi dar omitem să vedem că problema se află la noi.

Libertatea individuală este și trebuie să reprezinte un stâlp al fiecărei relații.

Alegerea de a rămâne sau nu într-un cuplu trebuie să fie o alegere benevolă, fără constrângeri legate de frica de abandon, fără a ceda oricărui fel de șantaj emoțional, fără a fi ancorat în trecut, ea trebuie să izvorască din dorința de a-ți petrece timpul lângă o anumită persoană. Această alegere trebuie să genereze un sentiment de bine, de confort, de siguranță.

Orice situație care impune un sentiment de disconfort în ceea ce privește stabilitatea relației în care ne aflăm, trebuie privită în contextul modificării aspectelor ce dăunează, prin implicarea ambilor parteneri. Odată ce echilibrul de forțe este păstrat la aproximativ aceeași valoare, șansele ca disputele să fie rezolvate cresc semnificativ. Nu trebuie luat din calcul nici momentul în care unul dintre parteneri dorește să părăsească relația, decizie pe care trebuie să o respectăm deoarece fiecare dintre noi avem dreptul să alegem situația care considerăm că ne oferă cea mai bună opțiune.

Oricât de grea ar fi decizia de a renunța la luptă de a păstra ce credem că ni se cuvine, trebuie să găsim resursele necesare de a ne modifica comportamentele ce provoacă disconfort persoanei de lângă noi, cu comportamentele constructive ce au ca obiectiv rezolvarea problemelor de bază și creșterea/menținerea senzație de confort.

BY: Alexandra

Despre noi

Comments: No Comments

Dragostea dureaza 3 ani!

Image

Cât de frumos e să fi îndrăgostit…Să plutești prin mulțimea oarbă de griji, să simți mirosul fiecărui trandafir pe lângă care treci, să nu iți fie somn, foame sau frig niciodată.

Cât de frumos e să zâmbești cu sufletul la fiecare lucru ce îți aduce aminte de el/ea, să îi simți prezența pe piele ore în șir, să vezi în fiecare persoană ce îi seamănă cât de puțin, un prieten. Fiecare melodie surprinde un moment delicios dintre tine și iubirea ta. Pășești zâmbind, te trezești zâmbind, adormi cu zâmbetul pe buze.

E minunat să fi îndragostit!

 

Image

Dar ce te faci când simți că sentimentul nu mai e acolo? Când te trezești într-o dimineața lângă ea/el și simți că, omul de lângă tine nu e nici pe departe cel de care te-ai îndrăgostit. Pe lângă faptul că, poate cele 5 kg în plus, adunate de când v-ați mutat împreuna îl/o fac să arate diferit, nici nu mai vorbește, nu te mai atinge și nu îți mai zâmbește cum o facea odată.

Începi să îți pui întrebări, începi să cauți soluții ca să te întorci la starea aceea minunată. Vrei să îl/o schimbi…Stai și te gândești la felul în care te făcea să te simți, pui piesele cap la cap și îți dai seama că greșește. Îi spui dar nu înțelege…începi să crezi că nu vrea să se schimbe.

Te încăpățânezi și mai încerci o dată. Tot nu vrea. Pur și simplu nu vrea sa fiți fericiți…dar de ce? Era atât de bine…oare nu te mai iubește? Te detașezi. Devii rece, gelos/geloasă, distant, indiferent și ea/el pleacă…

Am încercat să surprind pe scurt povestea clasica a unei relații eșuate datorită faptului că oamenii nu reușesc să perceapă corect diferitele stadii ale unei relații.

Cu toții ne-am dori să experimentam fericirea cât mai mult posibil, însa nu ne permite organismul. Toate sentimentele acestea exaltante epuizează și deconcentrează motiv pentru care le putem susține doar pentru o perioadă limitată de timp. Pentru a putea supraviețui și pentru a putea  înfrunta realitatea, trebuie să fim conștienți și apți să facem fața dificultăților.

Viața într-un cuplu nu trebuie să fie tot timpul ușoară. După ce trecem de perioada cuceririi și ne obișnuim cu persoana de lângă noi, începem să îl/o percepem așa cu este el/ea de fapt. Aici lucrurile devin dificile. Este nevoie de toleranța și o foarte bună comunicare pentru a depăși obstacolele, lucru perfect realizabil dacă lucram în echipă.

Am căutat să văd ce rezultate au avut diferitele studii ce analizează viața de cuplu în perioada “post-cucerire” și am dat peste un studiu foarte interesant inițiat de Bianca P. Acevedo și Arthur Aron, publicat în 2009 ce răspundea la întrebarea: Relațiile de lunga durata distrug sau nu pasiunea și romantismul din cuplu?

Se pare ca nu. Au fost intervievate mai mult de 500 de cupluri, de vârstă medie din America și s-a concluzionat că, pasiunea și romantismul nu dispar în cazul relațiilor de lunga durată, însă își schimbă forma. De la fațeta ușor obsesivă pe care o capătă iubirea la începuturile ei, odată cu trecerea timpului, dragostea se metamorfozează într-un sentiment de căldura, stabilitate, suport și familiaritate. Relația de cuplu devine mai puțin stresantă și consumă mai puțină energie iar atracția sexuală se stabilizează la un nivel optim pentru ambii parteneri cu condiția ca aceasta să fie constant întreținută și stimulată.

Ce ar trebui sa înțelegem din toate astea?

Ar trebuie să acceptăm că o relație de cuplu fericită nu e definită doar sentimentul de a “călca pe norișori”, ci de cel de siguranță, apartenența, stabilitate ce ne va întreține starea de bine și implicit ne va îmbunătăți viața.

 

 

 

 

 

 

BY: Alexandra

Despre noi

Comments: No Comments

La ce riscuri te expui când spui “Te iubesc”?

 

love-photography-images-photos-0223185603

 

Dragostea a fost și va fi, pentru întreaga omenire misterul cel mai de preț.

Din cauza ei sau datorită ei s-au dus războaie, s-au unit popoare, s-au construit temple sau s-au ruinat vieți.

Fie că iubim în taină sau urlăm în gura mare, dragostea ne umple de fiori, de emoții, de zâmbete, de lacrimi.

Recent am răsfoit cartea lui Richard David Precht intitulată “Dragostea, gene egoiste, chimie sau romantism” și mi-a atras atenția, în spatele a ceea ce se vrea a fi o incursiune obiectivă în “psihologia dragostei” și nu numai , că psihologia tratează aceasta problema destul de simplu.

În psihologie amestecul sentimentului de siguranța, cu atracție fizică la care adăugăm trei picaturi de oxitocină (hormonul care se presupune că este responsabil cu creșterea atașamentului) se numește pe scurt dragoste.

Într-adevăr, discuțiile cu privire la acest minunat sentiment ar putea dura o eternitate dar ce ne afectează cu adevărat este efectul lui asupra noastră.

Universitatea din Stanford compară efectul pe care dragostea îl are asupra sănătății mentale cu consumul de cocaină sau opiacee. Studiile pe care le-au desfășurat în perioada 2001-2005 au relaționat sentimentul de dragoste cu cel de placere, bucurie, într-un cuvânt psihologie pozitivă. Chiar dacă dragostea la început poate fi stresantă, aceasta poate fi privită ca un factor potențial de reducere a stresului general, factor esențial al conceptului de viața sănătoasă.

 

Untitled

                                                                  ( Tobias Esch & George B. Stefano, Love promotes health, 2005)

Toate analizele facute asupra acestor efecte subliniază beneficiile incontestabile ale sentimentului de dragoste asupra persoanei ce o experimenteaza, lucru ce ma face să mă întreb: Dacă dragostea aduce atât de multe beneficii și fiecare dintre noi am iubit măcar o dată, de ce nu suntem bucuroși, sănătoși, plini de energie? Unde își face loc depresia, dezamăgirea, nemulțumirea, boala? Cum facem sa păstrăm cât mai mult starea de bine?