BY: Alexandra

Despre tine / Main Slider

Comments: No Comments

Rețeta fericirii e scrisă în ADN

happiness

Ingrediente:

o măsură stimă de sine perfect echilibrată,

o măsură relații sociale solide,

1/2 măsură statut social la nivelul așteptărilor.

Se adaugă după gust:

succes,

o linguriță de auto-apreciere,

o ploaie de divertisment,

Modalitate de preparare:

Se amestecă toate cu multă muncă și perseverență, se lasă câțiva ani să se maturizeze emoțional și se coc la temperatură corpului până când rezultatul e complet satisfăcător.

Conceptul de fericire e discutat și rediscutat în fiecare cultură, în fiecare religie și fiecare credință în parte. Acest amalgam de definiții ne fac să ne întrebăm ce este fericirea de fapt?
Dacă stăm bine și ne gândim, fiecare dintre noi am experimentat o stare de extaz cel puțin o data în viață. Dar este această stare de extaz în fond fericire?

Nu cumva am pierdut pe parcursul timpului nuanța senzației de a fi fericiți?

Propun un exercițiu de imaginație în care, să luăm o secundă din viață noastră și cu ochii închiși să ne imaginăm că suntem fericiți. Nu contează contextul, nici măcar perioada, contează să analizăm starea.
Starea pe care o căutăm este cea de împlinire. Acel sentiment “de bine” marchează într-adevăr ceea ce supra-numim fericire. E momentul în care privim în jurul nostru și suntem satisfăcuți de tot ce am reușit să construim.

Reducând acest concept la sine ne găsim centrați pe auto-apreciere.

Care sunt factorii ce, adunați ne dau acest sentiment?
Primul este legat de felul în care ne percepem. Stima de sine vine din aprecierea propriilor calități, acceptarea limitărilor, evaluarea corecta a slăbiciunilor și a defectelor, cu scopul îmbunătățirii lor, din respectul pe care ni-l acordăm și echilibrul cu care tratăm situațiile în care suntem implicați. Atât auto-aprecierea cât și auto-critica influențează felul în care ne percepem, condiția principala fiind autocompensarea.

Relațiile sociale sunt un al doilea factor important în ecuația noastră. Fie că vorbim despre relațiile familiale (părinți, copii, rude), cele amoroase (cuplu, căsătorie), de amiciție ori prietenie, precum și cele profesionale, toate ne oferă sentimentul de apartenență. Ele ne consumă și ne umplu de energie, ne preocupă și ne susțin. Ca ființe sociale (ce suntem) inter-relaționarea cu persoanele din cercul nostru social, ne influențează afectiv. Relațiile solide, bazate pe aceleași principii și valori, ce au o traiectorie bună de desfășurare, contribuie activ la starea noastră de fericire. Spre exemplu, o căsătorie bazata pe afecțiune, unde comunicarea este bună, respectul și susținerea sunt valori bazale, o putem numi o relație fericită.

Statutul social în rețeta noastră nu are o pondere atât de mare ca celelalte două “ingrediente”. Motivul pentru care am ales această proporție este faptul că, oricât de mult ne motivează, oricât de mult tânjim să-l atingem, rareori suntem pe deplin mulțumiți de el. Sunt cazuri în care acesta poate să fie complet exclus din discuție. Când spun “statut social” mă refer la locul pe care o persoană îl ocupă într-o anumită structură organizată, la un moment dat. Un alt argument este faptul că îl privim diferit în fiecare etapă a vieții, de aceea îl vom considera un element flexibil când vorbim de starea de fericire.

Urmează succesul, divertismentul și maturizarea emoțională.

Toate acestea sunt în proporții mici, sporadice pentru că, chiar dacă reprezintă elemente importante, au un statut tranzitoriu și se manifesta la  intensități diferite.

 Succesul vine din felul în care este perceput produsul muncii noastre. Dacă depunem suficient de multă energie și determinare în ceea ce dorim să realizăm, de cele mai multe ori suntem recompensați cu aprecieri. Acestea ne determină să ne simțim mândrii de noi înșine. Divertismentul  consta în a face lucruri plăcute. A ne oferi momente ce să ne stimuleze senzații de bucurie, de plăcere, de răsfăț.

Nu în ultimul rând, maturizarea emoțională sau echilibrul afectiv ne ajută să raționalizăm fiecare situație în parte la adevărată ei valoare și intensitate. Ne susține în rezolvarea conflictelor atât interioare cât și exterioare și ne lasă să ne implicăm afectiv echilibrând energia pe care dorim să o depunem în acest sens.

Cum rămâne cu ADN-ul?

E destul de simplu. Așa cum legăturile cromozomiale dictează dezvoltarea noastră fizică, poartă informația parentală și ne determină evoluția celulară, în același fel modul în care ne percepem, relațiile inter-umane pe care le construim, energia și interesul pe care îl depunem în auto-dezvoltare dictează starea noastră de bine și ne oferă sau ne privează de sentimentul de fericire.

Din moment ce informația genetica ne susține în a realiza toate lucrurile pe care ni le propunem, tot ce ne rămâne de făcut este să ne evaluăm starea actuală și să reparăm/ajustam, dacă este nevoie, orice aspect ce stă în calea fericirii noastre.  Fie că o facem singuri sau avem nevoie de ajutor, fie că parcursul este unul ușor sau dificil, calitatea vieții noastre trebuie să fie obiectivul principal în lista proprie de priorități.

BY: Alexandra

Despre noi / Despre tine

Comments: No Comments

Ghid de supraviețuire post-divorț

lonely-but-strong-249853

 

 

“Singurul lucru mai greu de conceput decât de a pleca este de a rămâne; singurul lucru mai imposibil de făcut decât de a rămâne a fost să plec. Nu vroiam să distrug pe nimeni și nimic. Tot ce îmi doream era să ies neobservată pe ușa din spate, fără să cauzez agitație sau consecințe și odată ieșită să nu mă opresc din alergat până nu ajung în Groenlanda”

Elisabeth Gilbert, Mănâncă, roagă-te, iubește

Acesta este unul dintre citatele care a rămas în mintea milioanelor de cititori ai best-seller-ului “Mănâncă, roagă-te iubește”, după ce au savurat aventura unei femei care, în urma divorțului decide să plece într-o călătorie în care să se regăsească, să se cunoască, să reînceapă să trăiască. Ficțiune sau nu, cartea ne oferă o perspectivă a momentului în care, în urma unei căsătorii eșuate, rămânem singuri și fără reper și singura șansa este să o luăm de la început, să începem viață dintr-un punct fix, cu convingerea că trecutul nu poate fi schimbat.

Divorțul marchează un moment devastator pentru marea parte al persoanelor ce îl trăiesc. În oricare parte a baricadei te regăsești, el este resimțit ca un sfârșit de capitol, un capăt de drum, un eșec personal, o pierdere, o dramă. Te obligă să te privești și să te înțelegi, să te ridici de unul singur și să te susții în încercarea de a o lua de la capăt. E marcat de întrebări nerăspunse, de un calm aproape dureros, de amintiri, de locuri și momente ce nu mai au loc în viața actuală. Divorțul rupe în două tot ce ai construit, lasă un loc gol acolo unde cândva era o familie. Te trece prin tristețe, eliberare, durere, speranță, ca într-un final, să te aducă în punctul în care fie te dai bătut, fie prinzi curaj și te ridici în picioare.

Divorțul e un sfârșit de relație dar nu un final personal. Golul resimțit lasă loc unei noi călătorii în propria ființă, în propria minte, o aventură de cunoaștere a persoanei pe care am lăsat-o în spate,o regăsire a sinelui ce, în timpul relației a suferit modificări, ajustări, a făcut compromisuri.

Divorțul e o separare de drumuri însă, drumul pe care trebuie să pășim singuri de acum înainte nu trebuie să însemne durere și singurătate ci poate însemna liniște, regăsire, împlinire personală.

Primul pas: Finalizează relația diplomat!

Orice relație e diferită. E un fel de amprentă personală. Participarea la ea este un acord mutual între doi parteneri iar finalitatea este rezultatul acțiunilor comune. Fie că sfârșitul îl decidem noi sau a fost decis pentru noi, fie că suntem ușurați sau răniți, înșelați sau ne îndreptăm spre o altă relație, răspunsurile la întrebările ce ne macină se găsesc doar în propria conștiință.

Vina e un cuvânt greu de suportat și nu are importantă când vine vorba de divorț. Oricare a fost motivul, prezența în relație nu ne scuză și nici nu ne condamnă ci ne face părtași.

Unica rezoluție se găsește în acceptare. În acceptarea diferențelor, a incompatibilității, în aprecierea învățăturilor pe care le-am acumulat, a experiențelor și a faptului că acest moment a venit ca  răspuns al acțiunilor amândurora. Persoana cu care ne-am petrecut o parte din viață nu trebuie să devină un inamic, nu este mai prejos sau mai presus de noi, e un egal ce trece prin aceeași experiență, ce va simți aceeași schimbare și merită același respect și spațiu pentru a face față situației, pe care ni-l acordăm și nouă.

Pasul doi: Suferă!

Nu înăbuși suferința. Suferința, la fel ca orice emoție e firească și trebuie simțită. Acest trebuie este imperativ. Suferința mascată, inhibată, astupată, nu trece, ea se transformă într-o traumă și revine sub o altă formă când te aștepți mai puțin. Actele de bravură vin ca o alinare însă nu au profunzime. E firesc să fi trist, e firesc să simți o lipsă, să îți fie dor și să suferi. Suferă, în liniște, acordă-ți spațiu și când te simți pregătit(ă) revino-ți.

Pasul trei: Vorbește!

Cu siguranță ai oameni lângă tine care sunt dispuși să te asculte. Te vor susține și îți vor spune ce dorești să auzi. E timpul să vorbești, să lași să treacă prin tine tot ce regreți, tot ce nu înțelegi, tot ce te doare. Să pui pe hârtie sau să porți discuții cu tine însuti până ajungi la momentul în care ți-ai răspuns la toate întrebările.

Pasul patru: Cunoaște-te!

Ești singur(ă) acum. E momentul să afli cine ești. Află ce îți place și ce nu poți accepta. Fă-ți timp să ai grijă de tine, mănâncă sănătos, dormi suficient, muncește și descoperă cine ești. Dă-ți timp și acceptă-ți defectele. Caută să te dezvolți. Crește-ți încrederea în forțele proprii depășind barierele pe care, fără să vrei, ți le-ai impus crezând că nu sunt importante.

Pasul cinci: Creează!

Fă lucruri care să te reprezinte. Scrie, desenează, dansează, modifică spațiul în are trăiești…caută o pasiune care să simți să îți aparține. Ceva să fie al tău, să simți că te reprezintă. Petrece-ți timpul încercând să te motivezi, să trăiești, să apreciezi.

Pasul șase: Cunoaște oameni noi!

Nu trebuie să pornești în gând cu dorință de a intra într-o altă relație, însă e esențial să găsești medii în care să te simți bine, să te regăsești în conversații, să ai păreri, să experimentezi, să fi apreciat pentru persoana care ești acum.

Nu mai ești o jumătate, ești un om întreg!

Oricine a trecut printr-o astfel de experiență va spune că nu este atât de ușor. Are dreptate, nu e ușor, însă riscul să ne pierdem pe noi înșine este extrem de mare. Întăresc această idee cu faptul că, Thomas Holmes alături de Richard Rahe, au reușit sムîntocmeascăƒ, în 1967, o scalaƒ a stresului (Holmes and Rahe Stress Scale) și au ajuns la concluzia că, după stresul cauzat de moartea unei persoane dragi (soț, soție, părinte, copil) vine stresul cauzat de divorț.

Acesta este motivul principal care trebuie sa ne motiveze în depășirea acestei perioade. Riscul depresiei și al adoptării comportamentelor dezadaptative ne va ameninta evoluția personala. Dacă simțim ca lucrurile ne scapă de sub control este recomandabil sa apelam la îndrumarea specializată pentru a ne oferi șansa unui nou început.

 

 

 

BY: Alexandra

Despre tine

Comments: No Comments

Viața postată pe zid (wall)- adicție, realitate și proiecție

o-SELFIE-facebook (1)

Totul a început dintr-o curiozitate: fie pentru că vroiam să căutăm persoane pe care nu le-am văzut de ceva vreme sau să ne lăudăm cu noile poze pe care le-am făcut în vacanța la Paris, fiecare dintre noi și-a făcut un cont “timid” pe o rețea de socializare.

Asta se întâmpla cu ani în urmă (pe care îi putem verifica la finalul profilului ), când inter-relaționarea se desfășura în alți parametrii. Când trebuia să întrebi oamenii recent întâlniți ce muzică ascultă, ce preferințe au în materie de cărți și filme, descopereai cu surprindere că aveți prieteni comuni. Serile în oraș rămâneau anonime și reușeai să te prezinți, fără ca persoana din față ta să aibă ocazia să te cunoască… în lipsă.

Nu dădeai importantă felului în care ploaia se așterne pe geamul tău, priveai zâmbind formele norilor, dar le uitai în următoarea secundă iar serile în oraș, cele mai plictisitoare mai ales, treceau greu și erai obligat să animezi atmosfera pentru a nu fi nevoit să te întorci acasă.

Cred cu sinceritate că traversăm cea mai puternică perioadă a inter-relaționării virtuale de până acum. Nu critic, nu judec și nici nu am păreri personale când vine vorba de cât de mult greșim sau nu, ne dezumanizăm sau cucerim noi terenuri de comunicare, depășim bariera mentală a creativității sau ne izolăm într-o superficialitate a expunerii unei personalități false, studiate, atent conturate.

Nu am nici o impresie pro sau contra, eu doar observ…

Studiez atent comportamente și frecvențe, variații și variabile, realitate, context, ansamblu. Îmi focalizez atenția spre a identifica motivul pentru care alegem să ne facem sau nu publică identitatea, să ne afișăm dorințele, ideile sau preferințele de orice tip.

Pe parcursul timpului am încercat să conturez acest fenomen social pentru a-i da un înțeles, o semnificație, i-am urmărit evoluția, m-am lăsat implicată în proces și am descoperit 3 elemente ce îl caracterizează care mi-au atras întotdeauna atenția:

Adicția:

Aceasta este declanșată de o trăire interioară ce ne conduce spre comportamente întreprinse cu o anumită frecvență, de care simțim că ne putem lipsi doar cu dificultate. În general, factorii declanșatori ai adicțiilor ne stimulează centrii stimulatori ai plăcerii, aduc senzații plăcute, ne fac să simțim.

Comportamentele adictive au o constanța în intensitate și în timp invers proporțională- cu cât intensitatea este mai mare, cu atât timpul acordat este mai redus ( datorită supra-solicitării) însă, odată început procesul de desensibilizare, în căutarea intensității acordăm mai mult timp comportamentului mai sus menționat.

Rețelele de socializare au prin definiție tendința de a fi un factor declanșator al comportamentelor adictive. Acestea mențin focusul pe centrii de interes generatori ai senzațiilor, concret, descoperim elemente ce ne atrag atenția, motiv pentru care le accesam mai mult sau mai puțin frecvent.

Realitatea:

În context social, limitele personalității ne permit să ne “mulăm” pe cerințele interlocutorului printr-un proces de ajustare absolut necesar interacțiunii. În sensul expunerii personale pe rețele de socializare, această auto-prezentare prinde conturul personalității cu care vrem să “vindem” imaginea proprie. E o linie fină între concordanță dintre ceea ce presupune afișarea imaginii prefabricate și cea a realității în fapt. Un profil de social media are scopul de a ne prezenta în variantă noastră cea mai bună, este locul unde selecționăm atent informațiile pe care vrem să le împărtășim. Imaginea personală este atent ajustată, pentru că presupune o anticipare a faptului că va fi analizată de interlocutori. Ea devine un barometru în stabilirea noilor relații sau a conectării cu persoanele ce manifestă un tip de interes asupra noastră.

Proiecția:

Termenul de proiecție are originea în psihanaliză, mai precis prima lui utilizare aparține lui S. Freud în lucrarea “Psihonevrozele de apărare” și este asociat unor tulburări psihopatologice, motiv pentru care voi susține utilizarea lui în acest articol doar cu scopul de a emfază (a exagera, a sublinia) fenomenul descris.

Acest termen are numeroase forme de utilizare, dar mă voi centra pe mecanismul ce descrie “operația prin care subiectul expulzează din sine și localizează în altul , persoană sau lucru, calități , sentimente , dorințe , chiar <…> pe care nu le cunoaște sau le refuză în sine însuși a€œ ( Laplanche J. , Pontalis J.B., 1994). Mai exact, atrag atenția asupra faptului că, accesul la profilul altei persoane poate avea un rezultat ușor distructiv, prin care, neavând șansa de a evalua concret persoana în cauza, putem proiecta asupra ei calități ori defecte ce pot să nu îi aparțină. Îl putem clasa în grupuri despre care avem un istoric de experiențe negative sau îl putem apropia artificial de o imagine ce răspunde cerințelor noastre având ca punct de plecare preferințele comune împărtășite.

Privite în context general, beneficiile și dezavantajele accesării rețelelor de socializare nu pot fi evaluate negativ decât în momentul în care devin problematice.

junkie1

Adicția ce ține de frecvența accesării devine o problemă când interferează cu desfășurarea optimă a activităților zilnice, poate provocă un dezechilibru, motiv pentru care trebuie imperativ corectată în momentul sesizării fenomenului.

Disimularea realității poate duce la un fenomen de depersonalizare din cauza căruia, aspectele ce privesc identitatea personală au de suferit. Poate genera conflicte interioare și dificultăți de inter-relaționare ce au un impact negativ asupra dezvoltării personale.

Fenomenul de proiecție dus la limita superioară, tinde a aduce în discuție focusul obsesiv. Poate produce hărțuire, încălcarea intimității sau situații conflictuale fără fundament real ori pur și simplu ne poate aduce în poziția de a face alegeri fără a avea toate elementele la dispoziție.

Importanța ajustării comportamentului legat de accesul la rețelele sociale trebuie evaluată în măsura în care acesta poate “scăpa de sub control” însă, până la acel moment putem aprecia acest tip de interacțiune că fiind o altă dimensiune a contextului social, perfect adaptată vremurilor pe care le trăim.

BY: Alexandra

Despre tine

Comments: No Comments

Viața ca un joc de poker…ce înseamnă să pierzi?

poker-rockets-600x400

  Tremuri. Un nod în gât pune stăpânire pe capacitatea ta de a respira. Continui să tremuri și fără să vrei, simți că genunchii se înmoaie și privirea rămâne fascinată într-un punct gol pe care nu-l scapi din ochi.

          Nu e cea mai bună mână. Nu e nici măcar cel mai favorabil context. Ai pierdut. Ai mizat tot și ai pierdut fără să știi măcar când a început jocul. Trebuie să continui. Așa, fără nimic de oferit, fără să poți miza nimic în schimb, trebuie să reintrii în joc. Atunci începi să simți. Ți se încălzește pieptul și îți spui: “De ce merit asta? De ce mi se întâmplă tocmai mie?”

          Încet, încet simți cum înmărmurești. “Nu e real! ” încerci să te convingi că nu s-a întâmplat. Simți că nu ai putea face față, pentru că nu e vina ta. Când totul începe să prindă contur îți spui : ” NU mai pot! ” Te cuprinde un sentiment de furie, o furie clară a nedreptății. Ai vrea să pleci, să lași masa goală, să te izolezi, să fi lăsat în pace.

         Dar nu, ori de câte ori închizi ochii simți acea senzație de lipsă, de gol, de abandon ce începe să îți strângă pieptul și te doare. Te doare să știi că ai pierdut când nici măcar nu știai că ai început să joci.

        Dar accepți. De aici nu mai e cale de întoarcere. Îndrepți privirea spre pământ și te supui sorții.

under-my-umbrella

Fiecare dintre noi a simțit ce înseamnă să pierzi. Fie că vorbim de pierderea unei persoane dragi, a unui aspect ce ne definea ca persoană, a sănătății fizice, a unui obiect important, chiar și a unei șanse, senzația cu care rămânem este una greu de suportat. E marcată de șoc, de negare, furie/ frustrare, tristețe și în cele din urmă acceptare.

Nu sunt puține momentele în care, unul dintre sentimentele despre care vorbeam mai devreme pare a avea un impact dezastruos asupra noastră. Ne apasă și oricât de tare ne-am dori să “scăpam de el”, ne urmărește și ne blochează într-un punct, într-o stare din care nu putem ieși.

E ca și cum ai rămâne fără speranță. Timpul se oprește în loc și fiecare trăire are limite bine definite ce ne face să luăm parte la toată povestea ca personaj principal. Aprinde în noi dorința de a schimba rezultatul dar, de cele mai multe ori acest lucru nu mai este posibil.

Perioada de doliu este cel mai bun exemplu. Ea surprinde în deplinătate sentimentul de pierdere. Intensitatea cu care simțim efectul pe care îl are dispariția unei persoane din viața noastră, este direct proporțională cu nivelul de atașament resimțit față de acea persoană. Oricât am încerca să anticipăm momentul respectiv, el ne va surprinde și va genera stări negative la care va trebui să facem față:

Șocul evenimentului în sine are rolul de a ne pregăti. În condiții normale, acesta are o durată de la câteva ore până la 2-3 zile și este marcat de o amorțeala, o senzație de depersonalizare, aproape putem spune că suntem “rupți de realitate”.

Negarea vine cu scopul de a ne proteja, de a ne scoate din șoc fără traume marcante și de a ne ține departe de durere. Experimentăm senzații confuze și nu ne vine să credem că acest eveniment începe să își facă loc în viața noastră.

Treptat, durerea începe să se instaleze. Încercăm să luptăm împotrivă ei energic, ne enervează și îi răspundem prin furie. Ne încearcă un sentiment de slăbiciune legat de faptul că, nu putem interveni sub nici o formă în a schimba ceea ce tocmai s-a întâmplat.

În cele din urmă obosim. Realizăm că nu putem schimba nimic, lăsăm durerea să se instaleze și începem să simțim lipsa. Ne cuprinde tristețea– un bun indicator că suntem pregătiți să facem față consecințelor și să le acceptăm.

Ne adaptăm la a trăi cu pierderea suferită. Pe zi ce trece durerea scade în intensitate și o reîntâlnim doar în momentele în care un stimul ne aduce aminte de pierderea suferită.

Procesul de a face față unei pierderi de orice tip este unic pentru fiecare dintre noi. Unele stadii pot lipsi sau se pot desfășura în altă ordine, dar cel mai important aspect este succesiunea înspre acceptare. Momentul în care ne simțim blocați într-unul dintre stadiile anterioare acomodării sau acceptării, impune apelarea la toate resursele de care dispunem pentru a-l depăși.

Un bun exemplu al unui astfel de blocaj este tulburarea de stres post-traumatic.

Aceasta poate apărea în urma unui eveniment marcant și este caracterizată de următoarele simptome: amorțeală, reprezentări mentale repetitive ale evenimentului traumatic, iritabilitate, incapacitatea de a percepe evenimentul, dificultăți de concentrare, capacitate scăzută sau absență în manifestarea trăirilor, evitarea contactului cu alte persoane etc. Diagnosticul de tulburare de stres post-traumatic se aplică în cazul în care, aceste simptome au o manifestare ce depășește perioada de o luna.

În astfel de cazuri trebuie să intervenim. Să prevenim și să ne identificăm nouă sau persoanelor apropiate ce trec printr-un astfel de eveniment, nevoia de ajutor. Să încercăm să susținem acest proces pe deplin. Este responsabilitatea noastră de a ne asigura că suntem conștienți de perioada dificilă pe care o trăim și ține de noi să ne refacem prin autodeterminare și conștientizare, având ca scop clar restabilirea echilibrului esențial unei bune sănătăți fizice și mentale.

BY: Alexandra

Despre tine / Main Slider

Comments: No Comments

Frica de angajament și promisiunea “pentru totdeauna”!

 

trapped_in_a_cage_by_crazyluh-d4b6fix

“Angajamentul este ceea ce transformă o promisiune în realitate. Sunt cuvintele care vorbesc cu îndrăzneală de intențiile tale, precum și acțiunile care vorbesc mai tare decât cuvintele.

Înseamnă a-ți face timp când nu ai nici o secundă liberă. Revenind asupra aceluiași moment de fiecare data, an dupムan dupムan. Este baza caracterului, puterea de a schimba fața lucrurilor. Este triumful de zi cu zi a integrității în fața scepticismului. “

                                                                                                                           Abraham Lincoln

Este o povară pentru unii dintre noi. Ne provoacă un nod în gât, o senzație de lipsă de aer. Angajamentul poate înseamna o colivie, dacă nu suntem pregătiți pentru el.

Sunt momente în care, în fața expresiei “pentru totdeauna” rămânem înmărmuriți, palizi și fără scăpare. Aceste cuvinte ne răsună în minte obsesiv și simțim că cineva ne frânge libertatea. Ne tăie aripile și ne limitează posibilitățile.

Posibilități pe care poate niciodată nu le vom încerca, dar ne place să știm că sunt acolo, că ne sunt accesibile. Nu vrem să renunțăm la libertatea noastră, chiar dacă “pentru totdeauna” e ceea ce ne dorim. Simțim că ar fi prea greu să putem rămâne constanți și ne sperie sentimentul de nesiguranță, frica de a eșua în primul rând în fața noastră.

Cine poate face o astfel de promisiune? Cine poate ști ce se va întâmplă în 5, 10 sau 20 de ani?

E imposibil să ne proiectăm în timp atât de departe. “Dacă mă voi schimba? Dacă nu o să mai vreau? Dacă pot ceva mai bun? Dacă voi suferi?”, sunt întrebări care ne macină și datorită lor începem să clădim ziduri între noi și promisiunile care așteaptă să fie făcute.

Frica de angajament este o frică reală. Ea este ușor de remarcat în insecuritatea pe care o manifestăm față de orice fel de alegeri ce presupun implicarea noastră pe termen îndelungat.

A-ți lua angajamentul de a duce un lucru la bun sfârșit sau de a participa activ în realizarea lui, presupune însușirea unei responsabilități pentru care există posibilitatea de a nu fi pregătit.

Sunt situații în care putem refuza cu ușurință să ne implicăm, însă există momente în viață când refuzul nostru poate însemna finalul unei etape la care nu vrem să renunțăm.

Frica de angajament față de căsătorie descrie cel mai bine o astfel de situație.

Nu sunt rare cazurile în care, cupluri solide formate în ani, evită să facă pasul următor. Această situație poate fi generată de o sumedenie de cauze, însă una dintre ele este anxietatea unuia sau ambilor parteneri de a lua o decizie ce presupune respectarea angajamentului de a rămâne lângă persoană iubită “la bine și la greu până când moartea vă va despărți”.

La toate acestea se adaugă și ideea de a aduce un copil pe lume ce va depinde de buna conviețuire și de completa implicare a celor doi.

Presiunea acestei responsabilități provoacă de cele mai multe ori fisuri în stabilitatea cuplului, construiește incertitudini, ne face să ne reevaluăm opțiunile, să alegem să mergem mai departe sau în cele din urmă să cedăm.

Frica poate fi indusă de traume precedente, de momente de suferința, de eșecuri în relațiile anterioare, de un mediu parental neprielnic sau pur și simplu de nesiguranța. Frica de angajament poate, într-o clipă dărâma tot ce s-a constuit cu grijă pe parcursul timpului. Mai mult decât atât, ea poate creea o anxietate atât de puternică legată de acest eveniment ce va duce încet spre o existența solitară, rigidă, rece.

Frica de angajament, poate avea un fundament real iar insecuritățile pot fi rezultatul unei incompatibilități între cei doi parteneri, un sistem de securitate format cu scopul de a ne avertiza că alegerea nu este tocmai potrivită pentru noi.

Însă, dacă valorile noastre indică faptul că această frică poate fi irațională este momentul să luăm măsuri:

Eliberează-te de experiențele negative anterioare

Situațiile cu care ne întâlnim în viață pot fi asemănătoare însă, asta nu ne asigură că rezultatul va fi același. Fie că vorbim de o relație de cuplu sau de o situație ce ține de viața individuală, este în puterea noastră să schimbăm lucrurile.

Evaluează-ți foarte bine opțiunile

Cântărește-ți bine decizia luând în vedere toate aspectele: pozitive și negative. O modalitatea foarte utilă este de a le nota pe o foaie de hârtie pentru a le putea privi în ansamblu și pentru a putea defini consecințele oricărei decizii luate. 

Încearcă să identifici fricile reale de cele provocate de tine însuți

Tindem să ne creem scenarii care, de multe ori nu se vor întâmpla niciodată. În momentul în care ne este frică, vrem să luăm în considerare toate posibilitățile ce ne pot provoca neplăceri dar dacă le cântărim foarte bine putem să le identificăm pe cele ce au șanse mai mari de a se întâmplă în defavoarea celor nerealizabile.

Fii deschis(ă)

Discută despre frica ta într-o manieră în care să fii înțeles și care nu rănește persoana de langă tine și caută să accepți suportul oferit de cealaltă parte

Caută ajutor

Dacă simți că frică de angajament te depășește și crezi că ai nevoie de îndrumare pentru a depăși acest moment, îndreaptă-ți atenția spre un ajutor specializat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

BY: Alexandra

Despre tine

Comments: No Comments

Sunt indecis(ă)…sau poate că nu?

Decision making

 

Decizii peste decizii spune americanul…

Te trezești și nici măcar nu apuci să deschizi bine ochii că trebuie să te decizi: cu ce te îmbraci, ce mănânci, care e programul pe astăzi, care îți sunt prioritățile.

Deciziile sunt cogniții voluntare cu ajutorul cărora alegem un lucru sau o acțiune în detrimentul alteia, pe baza unor criterii prestabilite .În urma lor, dozăm corespunzător cantitatea de energie și de efort pe care suntem dispuși să o alocam alegerii făcute.

Datorită structurii și a proceselor pe care le implică, deciziile au fost împărțite într-o sumedenie de categorii: structurate, nestructurate, semi-structurate; strategice, tactice, operaționale etc.

Vom discuta despre procesul de luare a deciziilor, pentru că aici începe partea interesanta.

El se desfășoară în felul următor: primul pas este alegerea problemei, ulterior vine conceptualizarea ei ( să încercăm să vedem ce înseamna), urmând alegerea și punerea în practică a acțiunii.

Pare destul de simplu…Dar nu e!

Ce ne facem când problemele depășesc capacitatea noastră de înțelegere? Când nu putem cântări obiectiv alegerea pe care trebuie să o facem? Când consecințele deciziilor noastre pot avea repercursiuni negative asupra oamenilor pe care îi iubim sau asupra vieții noastre?

Ce facem atunci?

Nu dormim: ne petrecem toată noapte învârtindu-ne de pe o parte pe alta, încercând să oprim gândurile ce circulă în mintea noastră mai tare decât mașinile pe autostradă;

Nu mâncăm sau mâncăm prea mult: ne autopedepsim sau încercăm să ne consolam pentru incapacitatea de a lua o decizie;

Cerem sfaturi: mergem “din poartă în poartă” și prezentăm problema cunoscuților întrebându-i: “Tu ce ai face în situația asta?”

Căutăm răspunsuri: prietenul nostru Google găsește cu siguranța pe cineva, care ne povestește pe un forum, cum și-a rezolvat problema ori căutam un articol într-o revistă mondenă și luam sfatul “bunului” redactor care pare a fi expert în problema noastră.

Ne dăm bătuți: ne spunem că nu suntem capabili să luăm decizia respectivă sau încercăm să amânăm cât putem de mult momentul.

Lăsăm “soarta să decidă” : nu acționăm în nici un fel și ne gândim că vom face față situației indiferent care va fi consecința faptului că nu ne-am implicat.Businesswoman  in Front of Doors

 

Fie ca vorbim de carieră, de viața sentimentală, de situația financiară sau orice alt tip de problema ce ne frământă, putem adopta diverse strategii ce sa ne faciliteze procesul de luare a deciziilor.

Înainte de toate, trebuie să luăm în considerare unicitatea fiecărui caz în parte, pentru a înțelege că, putem lua o decizie corecta doar dacă privim imaginea în ansamblu.

Pentru asta este recomandat să:

-Fi deschis la NOU!

Când vine vorba de alegeri ne este greu să renunțăm la lucrurile cu care suntem obișnuiți. Decizia de a renunța la un obicei, la un obiect sau la o persoana cu care ne-am învățat de ceva vreme va fi tot timpul dificilă din cauza faptului că presupune renunțarea la confortul pe care mi-l oferă. Vine însa un moment, în care trebuie sa ne schimbam atitudinea față de “Nou” și să privim cu mai mult entuziasm faptul că, lucrurile noi ne scot din rutină, sunt de cele mai multe ori mai interesante și ne oferă o alta perspectivă.

– Acceptă că nu poți avea TOTUL!

Când avem de ales între doua situații de care suntem mulțumiți în aproximativ aceeași măsura, indecizia este puternică. Cea mai bună strategie în acest caz, dacă situația ne permite, este să testam gradul nostru de implicare în fiecare dintre ele. Cum facem asta? renunțăm pentru scurt timp la fiecare, alternativ și încercăm să stabilim care este situația care are cel mai mare impact în viata noastră. 

-Pune o limită de timp și RESPECTĂ-O!

Nu putem amâna o decizie la nesfârșit. Oricât ar fi de greu, trebuie să stabilim o zi/ora în care să punem în practică decizia luată. Pentru a fi mai ușor, putem găsi o modalitate prin care să ne recompensăm pentru respectarea termenului limită.

-Cere sfatul specialistului!

Cum spuneam și mai sus, tindem să cerem sfaturi când vine vorba de a lua o decizie. Nu este un lucru rău însa, este bine să ne asigurăm că sfatul primit este unul competent ce ne va ajuta în luarea unei decizii corecte. Pentru asta trebuie să încercăm să obținem informații de la persoane avizate în domeniul aflat în sfera noastră de interes.

-Nu lua decizii emoționale!

Se spune că nu trebuie să facem promisiuni când suntem fericiți și nici să nu luăm decizii importante când suntem supărați.

Este foarte adevarat! Dupa depășirea perioadei cu mare încărcătură emoțională ar trebuie să luăm deciziile. E bine să acordăm timp și să amânam momentul până când simțim că decizia luată este stabilă și bine argumentată.

 O altă strategie care ne ajuta în facilitarea procesului de luare a deciziilor este piramida decizională.

Un concept destul de ușor de pus în practică când vine vorba de luarea unei decizii ce implică repercursiuni în timp. 

piramida 2

 

E important să ținem minte faptul că, procesul decizional este unul extrem de complex și chiar dacă strategiile pe care le folosim sunt cele corecte și decizia luată a avut în vedere toți factorii problemei, consecințele ei pot să nu fie cele așteptate. În acel moment nu trebuie să ne judecam, ci să ne concentrăm în face față situației generate.

 

 

 

BY: Alexandra

Despre tine

Comments: No Comments

Frumusețea vine din încrederea în forțele proprii

top_of_the_world_by_bm_photography-d5bdfw6   Superficialitatea cu care societatea tratează conceptul de frumusețe ne aduce în prim plan trista constatare că, aspectul fizic este considerat a fi singurul etalon al acestei caracteristici.

Spun “tristă constatare”, deoarece, când vorbim de frumusețe mi-aș dori să cântărim și aspecte ce țin de personalitate și comportament, factori evident responsabili pentru imaginea pe care ne-o conturează oamenii cu care intrăm în contact. Poate că, în mintea noastră s-a imprimat un stereotip conform căruia, frumusețea aparține unui grup restrâns de persoane care au avantajul de a porni în viața cu o serie de factori ce le facilitează integrarea în societate, în grupul de prieteni, într-o relație amoroasă, sau chiar în a accesa cariera pe care și-o doresc.

Chiar dacă știm și s-a demonstrat în nenumărate rânduri că persoanele care au un aspect fizic plăcut beneficiază de mai multă atenție, acest lucru nu vine strict din caracteristicile fizice. Persoanele atrăgătoare sunt în general sigure pe ele, încrezătoare în forțele proprii, fapt ce conturează o imagine pozitivă asupra lor și inevitabil ne oferă o stare de confort în preajma lor.

Caracteristicile de care vorbeam anterior sunt de fapt principalul motiv pentru care alegem să ne petrecem timpul cu o persoană în defavoarea alteia. Acest fapt este demonstrat de situațiile în care suntem surprinși acordând mai multă atenție unei persoane, care nu ni se pare neapărat foarte atrăgătoare, decât cuiva cu un aspect fizic foarte plăcut. Putem spune despre aceasta persoană că este frumoasă? Putem identifica aspecte ale personalității acesteia care ne atrag cu adevărat?

Dar despre cei pe care îi întâlnim fără să vrem, oameni care își lasă amprenta în viața nostră prin puterea de a fi un exemplu de forța și perseverență. Aceia sunt oameni frumoși? Ne face plăcere să ne petrecem timpul în preajma lor?

Nu putem vorbi de încredere în sine, fără a lua în considerare faptul că, există o linie fină între o stima de sine crescută, asociată cu o încredere în forțele proprii, care este perceputa a fi plăcută, și o stima de sine, respectiv o încredere exagerata, care deranjează.

Mă voi referi doar la cei ce știu să dozeze corespunzător aceste caracteristici, pentru a sublinia importanța faptului că, o bună evaluare a propriei persoane și o încredere în forțele proprii este cheia pentru atingerea obiectivelor. Stima de sine este un concept destul de dezbătut tocmai pentru ca, guvernează marea parte a acțiunilor pe care le întreprindem.

“Dimensiunea” stimei de sine este direct influențată de situațiile prin care trecem. O stimă de sine crescută ne poate asigura o reușita în relaționare, pe când o stima de sine scăzută ne poate inhiba pornirile, având efecte devastatoare în dezvoltarea personală.

Persoanele care se regăsesc în ipostaza unei stime de sine scăzută sunt de cele mai multe ori percepute ca fiind nesigure, timide, retrase. Problemele legate de imaginea corporală sunt de cele mai multe ori generatoare ale unor astfel de stări. Odată cu ele apare și lipsa de încredere în forțele proprii, adeseori generată de dificultățile de relaționare și de lipsa sentimentului de apartenența și incluziune socială. Odată ce gândurile negative cu privire la propria persoană, pun stăpânire pe felul în care ne auto-evaluăm, este de înțeles proveniența sentimentului de dispreț și inutilitate orientat înspre sine, ce inevitabil duce la depresie, disperare, retragere din societate.

Cheia în depășirea unei astfel de perioade stă în acceptarea de sineSelf-Confidence-GSalam.Net_ și în restructurarea obiectivelor.

Dezvoltarea unui mecanism de coping, a unei metode de a face față situațiilor ce ar putea declanșa o scădere a stimei de sine este unul dintre obiectivele menționate.

Deasemenea, prin schimbarea opiniei față de sine vom obține o mai buna evaluare a forțelor proprii, ce va sta la baza realizării celor propuse. Odată depășită perioada “critica” și restabilită stima de sine putem spune ca persoana “se schimba”. Comportamentele dezadaptative vor fi schimbate cu comportamente noi, influențate de o puternica motivație de atingere a idealului.

Prin degajarea sentimentului de mulțumire și auto-acceptare, prezența va fi percepută ca fiind una placută, va crește atractivitatea fapt ce va influența pozitiv starea de bine a persoanei în cauza.

BY: Alexandra

Despre tine

Comments: No Comments

Dependența și codependența

 

PinkPyramid

Ne trezim uneori doar ca să realizăm că suntem o jumatate. O jumatate de om, o jumatate de minte, o jumatate de suflet.

Ne aranjăm frumos hainele pe noi și ne privim în oglindă. Ne concentram să identificăm părțile care ne caracterizează și nu reușim cu ușurința să le bifăm pe toate. “Unde e restul? Singur sunt o jumătate, singur sunt al nimănui.”

Cealaltă jumătate e de fapt un întreg și doar în compania întregului simțim că suntem în siguranța. Doar prin existența lui în viața noastră, simțim că putem continua.

Acestea sunt cele mai frecvente cogniții disfuncționale care ne limiteaza dezvoltarea personală.

Studiile recente subliniază că, codependența ne face să pierdem conexiunea cu sinele propriu. Gândurile și comportamentele se vor învârti în jurul unei persoane sau a unui factor exterior, pot fi legate de dependența de substanțe, ori activitați ce presupun pariuri sau sex.

Astfel, codependenții înlocuiesc stima de sine cu alt fel de stima, una bazată doar pe ceea ce cred sau simt alte persoane. În loc să se preocupe de nevoile proprii, își consuma energia îndeplinind nevoile centrului lor de dependența.

Acest fapt nu este dificil, privit din perspectiva părții codependente. Mai mult, implicarea în activitați ce țin de obiectul dependenței le ofera un sentiment de securitate, deseori confundat cu afectivitate, placere, câștig sau chiar dragoste . Partea grea intervine în momentul în care persoana sau activitatea declanșatoare dispar sau își reduc activitatea. În acest moment codependentul devine confuz. Trece cu greutate printr-o perioadă de tranziție în care se simte abandonat, pierdut, fără scop, fără “rădăcini”.

În cazul în care “obiectul” dependenței este o persoană, lucrurile devin complicate pentru amândoi. Ne lovim acum de doua situații care nu au, din păcate un final fericit.

Prima situație  surprinde codependentul încercând să păstreze relația cu persoana de care a devenit dependentă, însă aceasta din urmă se simte constrânsă și nu mai dorește să rămână. Aici intervine de cele mai multe ori disperarea, durerea, furia și în cele din urma șantajul. Codependentul își negociază partea ce îl susține într-un fel de echilibru și pentru că, în ecuație intra și problema posesivitații excesive, va da tot ce se poate pentru a nu o pierde. Se va lupta și se va răni de multe ori prea tare.

Dacă va fi refuzat se va simți pierdut, abandonat, privat de fericire. Va pierde destul de curând abilitățile câștigate în urma relației precedente și va deveni nesigur. Se va avânta în singurătate, doar ca să descopere că are nevoie de un alt stâlp de susținere.

Cea de-a doua situație este cea în care codependentul își simte stabilitatea amenințată. El va dezvolta abilități noi, dar fara sustenabilitate, pentru a se asigura că nu va pierde persoana ce reprezintă centrul dependenței sale. În această situație putem vorbi de soț/soție, părinte/copil, elev/discipol, amant/amantă, prieten/prietenă.

Acestea abilitați vor fi din cele mai diversificate. Vor reprezenta un fel de set nou de atuuri, pe care le-a dezvoltat peste noapte, ce surprind și de multe ori șocheaza, dar își indeplinesc scopul până la urma. Persoana vizată va rămâne o vreme în sfera de acțiune a codependentului.

Din pacate, rezultatul e de cele mai multe ori nefericit. Setul noi de abilități nu este susținut după ce pericolul trece, motiv pentru care și atenția persoanei vizate va fi orientată în altă parte. Codependentul va deveni nesigur, va simți ca ofera prea mult și nu primește suficient înapoi, va încerca să caute răspunsuri dar nu va pune întrebarile corecte.

Dacă vorbim de substanțe ori activitați adictive, acestea urmeaza în general o traictorie progresivă ca efect al desensibilizării, motiv pentru care dependentul va suferi consecințele abuzului.

Cu toții ne-am trezit într-o zi într-o stare de codependența și am trecut peste acest moment aproape fără să realizăm că ne-a afectat.

Trebuie să admitem că avem de-a face cu probleme reale în momentul în care, dispariția unui pion de pe tabla de șah a vieții noastre ne poate lăsa goi, vulnerabili, fără o parte din noi.

Pe cealaltă parte a baricadei ne putem trezi că nu mai putem susține trasaturile de personalitate a persoanei ce se agață de brațul nostru. Ne-am asumat fără să vrem responsabilitatea trairilor ce îi ghidează pașii prin viața. Am vrea să o desprindem de noi și să îi dăm aripi.

Nu e ușor să ne aflăm în nici una dintre tabere, însă este esențial să înțelegem că, indiferent unde ne-am situa, cheia rezolvarii problemelor se gasește la NOI în buzunar.