BY: Alexandra

Despre tine

Comments: No Comments

Viața postată pe zid (wall)- adicție, realitate și proiecție

o-SELFIE-facebook (1)

Totul a început dintr-o curiozitate: fie pentru că vroiam să căutăm persoane pe care nu le-am văzut de ceva vreme sau să ne lăudăm cu noile poze pe care le-am făcut în vacanța la Paris, fiecare dintre noi și-a făcut un cont “timid” pe o rețea de socializare.

Asta se întâmpla cu ani în urmă (pe care îi putem verifica la finalul profilului ), când inter-relaționarea se desfășura în alți parametrii. Când trebuia să întrebi oamenii recent întâlniți ce muzică ascultă, ce preferințe au în materie de cărți și filme, descopereai cu surprindere că aveți prieteni comuni. Serile în oraș rămâneau anonime și reușeai să te prezinți, fără ca persoana din față ta să aibă ocazia să te cunoască… în lipsă.

Nu dădeai importantă felului în care ploaia se așterne pe geamul tău, priveai zâmbind formele norilor, dar le uitai în următoarea secundă iar serile în oraș, cele mai plictisitoare mai ales, treceau greu și erai obligat să animezi atmosfera pentru a nu fi nevoit să te întorci acasă.

Cred cu sinceritate că traversăm cea mai puternică perioadă a inter-relaționării virtuale de până acum. Nu critic, nu judec și nici nu am păreri personale când vine vorba de cât de mult greșim sau nu, ne dezumanizăm sau cucerim noi terenuri de comunicare, depășim bariera mentală a creativității sau ne izolăm într-o superficialitate a expunerii unei personalități false, studiate, atent conturate.

Nu am nici o impresie pro sau contra, eu doar observ…

Studiez atent comportamente și frecvențe, variații și variabile, realitate, context, ansamblu. Îmi focalizez atenția spre a identifica motivul pentru care alegem să ne facem sau nu publică identitatea, să ne afișăm dorințele, ideile sau preferințele de orice tip.

Pe parcursul timpului am încercat să conturez acest fenomen social pentru a-i da un înțeles, o semnificație, i-am urmărit evoluția, m-am lăsat implicată în proces și am descoperit 3 elemente ce îl caracterizează care mi-au atras întotdeauna atenția:

Adicția:

Aceasta este declanșată de o trăire interioară ce ne conduce spre comportamente întreprinse cu o anumită frecvență, de care simțim că ne putem lipsi doar cu dificultate. În general, factorii declanșatori ai adicțiilor ne stimulează centrii stimulatori ai plăcerii, aduc senzații plăcute, ne fac să simțim.

Comportamentele adictive au o constanța în intensitate și în timp invers proporțională- cu cât intensitatea este mai mare, cu atât timpul acordat este mai redus ( datorită supra-solicitării) însă, odată început procesul de desensibilizare, în căutarea intensității acordăm mai mult timp comportamentului mai sus menționat.

Rețelele de socializare au prin definiție tendința de a fi un factor declanșator al comportamentelor adictive. Acestea mențin focusul pe centrii de interes generatori ai senzațiilor, concret, descoperim elemente ce ne atrag atenția, motiv pentru care le accesam mai mult sau mai puțin frecvent.

Realitatea:

În context social, limitele personalității ne permit să ne “mulăm” pe cerințele interlocutorului printr-un proces de ajustare absolut necesar interacțiunii. În sensul expunerii personale pe rețele de socializare, această auto-prezentare prinde conturul personalității cu care vrem să “vindem” imaginea proprie. E o linie fină între concordanță dintre ceea ce presupune afișarea imaginii prefabricate și cea a realității în fapt. Un profil de social media are scopul de a ne prezenta în variantă noastră cea mai bună, este locul unde selecționăm atent informațiile pe care vrem să le împărtășim. Imaginea personală este atent ajustată, pentru că presupune o anticipare a faptului că va fi analizată de interlocutori. Ea devine un barometru în stabilirea noilor relații sau a conectării cu persoanele ce manifestă un tip de interes asupra noastră.

Proiecția:

Termenul de proiecție are originea în psihanaliză, mai precis prima lui utilizare aparține lui S. Freud în lucrarea “Psihonevrozele de apărare” și este asociat unor tulburări psihopatologice, motiv pentru care voi susține utilizarea lui în acest articol doar cu scopul de a emfază (a exagera, a sublinia) fenomenul descris.

Acest termen are numeroase forme de utilizare, dar mă voi centra pe mecanismul ce descrie “operația prin care subiectul expulzează din sine și localizează în altul , persoană sau lucru, calități , sentimente , dorințe , chiar <…> pe care nu le cunoaște sau le refuză în sine însuși a€œ ( Laplanche J. , Pontalis J.B., 1994). Mai exact, atrag atenția asupra faptului că, accesul la profilul altei persoane poate avea un rezultat ușor distructiv, prin care, neavând șansa de a evalua concret persoana în cauza, putem proiecta asupra ei calități ori defecte ce pot să nu îi aparțină. Îl putem clasa în grupuri despre care avem un istoric de experiențe negative sau îl putem apropia artificial de o imagine ce răspunde cerințelor noastre având ca punct de plecare preferințele comune împărtășite.

Privite în context general, beneficiile și dezavantajele accesării rețelelor de socializare nu pot fi evaluate negativ decât în momentul în care devin problematice.

junkie1

Adicția ce ține de frecvența accesării devine o problemă când interferează cu desfășurarea optimă a activităților zilnice, poate provocă un dezechilibru, motiv pentru care trebuie imperativ corectată în momentul sesizării fenomenului.

Disimularea realității poate duce la un fenomen de depersonalizare din cauza căruia, aspectele ce privesc identitatea personală au de suferit. Poate genera conflicte interioare și dificultăți de inter-relaționare ce au un impact negativ asupra dezvoltării personale.

Fenomenul de proiecție dus la limita superioară, tinde a aduce în discuție focusul obsesiv. Poate produce hărțuire, încălcarea intimității sau situații conflictuale fără fundament real ori pur și simplu ne poate aduce în poziția de a face alegeri fără a avea toate elementele la dispoziție.

Importanța ajustării comportamentului legat de accesul la rețelele sociale trebuie evaluată în măsura în care acesta poate “scăpa de sub control” însă, până la acel moment putem aprecia acest tip de interacțiune că fiind o altă dimensiune a contextului social, perfect adaptată vremurilor pe care le trăim.

BY: Alexandra

Despre tine

Comments: No Comments

Dependența și codependența

 

PinkPyramid

Ne trezim uneori doar ca să realizăm că suntem o jumatate. O jumatate de om, o jumatate de minte, o jumatate de suflet.

Ne aranjăm frumos hainele pe noi și ne privim în oglindă. Ne concentram să identificăm părțile care ne caracterizează și nu reușim cu ușurința să le bifăm pe toate. “Unde e restul? Singur sunt o jumătate, singur sunt al nimănui.”

Cealaltă jumătate e de fapt un întreg și doar în compania întregului simțim că suntem în siguranța. Doar prin existența lui în viața noastră, simțim că putem continua.

Acestea sunt cele mai frecvente cogniții disfuncționale care ne limiteaza dezvoltarea personală.

Studiile recente subliniază că, codependența ne face să pierdem conexiunea cu sinele propriu. Gândurile și comportamentele se vor învârti în jurul unei persoane sau a unui factor exterior, pot fi legate de dependența de substanțe, ori activitați ce presupun pariuri sau sex.

Astfel, codependenții înlocuiesc stima de sine cu alt fel de stima, una bazată doar pe ceea ce cred sau simt alte persoane. În loc să se preocupe de nevoile proprii, își consuma energia îndeplinind nevoile centrului lor de dependența.

Acest fapt nu este dificil, privit din perspectiva părții codependente. Mai mult, implicarea în activitați ce țin de obiectul dependenței le ofera un sentiment de securitate, deseori confundat cu afectivitate, placere, câștig sau chiar dragoste . Partea grea intervine în momentul în care persoana sau activitatea declanșatoare dispar sau își reduc activitatea. În acest moment codependentul devine confuz. Trece cu greutate printr-o perioadă de tranziție în care se simte abandonat, pierdut, fără scop, fără “rădăcini”.

În cazul în care “obiectul” dependenței este o persoană, lucrurile devin complicate pentru amândoi. Ne lovim acum de doua situații care nu au, din păcate un final fericit.

Prima situație  surprinde codependentul încercând să păstreze relația cu persoana de care a devenit dependentă, însă aceasta din urmă se simte constrânsă și nu mai dorește să rămână. Aici intervine de cele mai multe ori disperarea, durerea, furia și în cele din urma șantajul. Codependentul își negociază partea ce îl susține într-un fel de echilibru și pentru că, în ecuație intra și problema posesivitații excesive, va da tot ce se poate pentru a nu o pierde. Se va lupta și se va răni de multe ori prea tare.

Dacă va fi refuzat se va simți pierdut, abandonat, privat de fericire. Va pierde destul de curând abilitățile câștigate în urma relației precedente și va deveni nesigur. Se va avânta în singurătate, doar ca să descopere că are nevoie de un alt stâlp de susținere.

Cea de-a doua situație este cea în care codependentul își simte stabilitatea amenințată. El va dezvolta abilități noi, dar fara sustenabilitate, pentru a se asigura că nu va pierde persoana ce reprezintă centrul dependenței sale. În această situație putem vorbi de soț/soție, părinte/copil, elev/discipol, amant/amantă, prieten/prietenă.

Acestea abilitați vor fi din cele mai diversificate. Vor reprezenta un fel de set nou de atuuri, pe care le-a dezvoltat peste noapte, ce surprind și de multe ori șocheaza, dar își indeplinesc scopul până la urma. Persoana vizată va rămâne o vreme în sfera de acțiune a codependentului.

Din pacate, rezultatul e de cele mai multe ori nefericit. Setul noi de abilități nu este susținut după ce pericolul trece, motiv pentru care și atenția persoanei vizate va fi orientată în altă parte. Codependentul va deveni nesigur, va simți ca ofera prea mult și nu primește suficient înapoi, va încerca să caute răspunsuri dar nu va pune întrebarile corecte.

Dacă vorbim de substanțe ori activitați adictive, acestea urmeaza în general o traictorie progresivă ca efect al desensibilizării, motiv pentru care dependentul va suferi consecințele abuzului.

Cu toții ne-am trezit într-o zi într-o stare de codependența și am trecut peste acest moment aproape fără să realizăm că ne-a afectat.

Trebuie să admitem că avem de-a face cu probleme reale în momentul în care, dispariția unui pion de pe tabla de șah a vieții noastre ne poate lăsa goi, vulnerabili, fără o parte din noi.

Pe cealaltă parte a baricadei ne putem trezi că nu mai putem susține trasaturile de personalitate a persoanei ce se agață de brațul nostru. Ne-am asumat fără să vrem responsabilitatea trairilor ce îi ghidează pașii prin viața. Am vrea să o desprindem de noi și să îi dăm aripi.

Nu e ușor să ne aflăm în nici una dintre tabere, însă este esențial să înțelegem că, indiferent unde ne-am situa, cheia rezolvarii problemelor se gasește la NOI în buzunar.