BY: Alexandra

Despre tine / Main Slider

Comments: No Comments

Rețeta fericirii e scrisă în ADN

happiness

Ingrediente:

o măsură stimă de sine perfect echilibrată,

o măsură relații sociale solide,

1/2 măsură statut social la nivelul așteptărilor.

Se adaugă după gust:

succes,

o linguriță de auto-apreciere,

o ploaie de divertisment,

Modalitate de preparare:

Se amestecă toate cu multă muncă și perseverență, se lasă câțiva ani să se maturizeze emoțional și se coc la temperatură corpului până când rezultatul e complet satisfăcător.

Conceptul de fericire e discutat și rediscutat în fiecare cultură, în fiecare religie și fiecare credință în parte. Acest amalgam de definiții ne fac să ne întrebăm ce este fericirea de fapt?
Dacă stăm bine și ne gândim, fiecare dintre noi am experimentat o stare de extaz cel puțin o data în viață. Dar este această stare de extaz în fond fericire?

Nu cumva am pierdut pe parcursul timpului nuanța senzației de a fi fericiți?

Propun un exercițiu de imaginație în care, să luăm o secundă din viață noastră și cu ochii închiși să ne imaginăm că suntem fericiți. Nu contează contextul, nici măcar perioada, contează să analizăm starea.
Starea pe care o căutăm este cea de împlinire. Acel sentiment “de bine” marchează într-adevăr ceea ce supra-numim fericire. E momentul în care privim în jurul nostru și suntem satisfăcuți de tot ce am reușit să construim.

Reducând acest concept la sine ne găsim centrați pe auto-apreciere.

Care sunt factorii ce, adunați ne dau acest sentiment?
Primul este legat de felul în care ne percepem. Stima de sine vine din aprecierea propriilor calități, acceptarea limitărilor, evaluarea corecta a slăbiciunilor și a defectelor, cu scopul îmbunătățirii lor, din respectul pe care ni-l acordăm și echilibrul cu care tratăm situațiile în care suntem implicați. Atât auto-aprecierea cât și auto-critica influențează felul în care ne percepem, condiția principala fiind autocompensarea.

Relațiile sociale sunt un al doilea factor important în ecuația noastră. Fie că vorbim despre relațiile familiale (părinți, copii, rude), cele amoroase (cuplu, căsătorie), de amiciție ori prietenie, precum și cele profesionale, toate ne oferă sentimentul de apartenență. Ele ne consumă și ne umplu de energie, ne preocupă și ne susțin. Ca ființe sociale (ce suntem) inter-relaționarea cu persoanele din cercul nostru social, ne influențează afectiv. Relațiile solide, bazate pe aceleași principii și valori, ce au o traiectorie bună de desfășurare, contribuie activ la starea noastră de fericire. Spre exemplu, o căsătorie bazata pe afecțiune, unde comunicarea este bună, respectul și susținerea sunt valori bazale, o putem numi o relație fericită.

Statutul social în rețeta noastră nu are o pondere atât de mare ca celelalte două “ingrediente”. Motivul pentru care am ales această proporție este faptul că, oricât de mult ne motivează, oricât de mult tânjim să-l atingem, rareori suntem pe deplin mulțumiți de el. Sunt cazuri în care acesta poate să fie complet exclus din discuție. Când spun “statut social” mă refer la locul pe care o persoană îl ocupă într-o anumită structură organizată, la un moment dat. Un alt argument este faptul că îl privim diferit în fiecare etapă a vieții, de aceea îl vom considera un element flexibil când vorbim de starea de fericire.

Urmează succesul, divertismentul și maturizarea emoțională.

Toate acestea sunt în proporții mici, sporadice pentru că, chiar dacă reprezintă elemente importante, au un statut tranzitoriu și se manifesta la  intensități diferite.

 Succesul vine din felul în care este perceput produsul muncii noastre. Dacă depunem suficient de multă energie și determinare în ceea ce dorim să realizăm, de cele mai multe ori suntem recompensați cu aprecieri. Acestea ne determină să ne simțim mândrii de noi înșine. Divertismentul  consta în a face lucruri plăcute. A ne oferi momente ce să ne stimuleze senzații de bucurie, de plăcere, de răsfăț.

Nu în ultimul rând, maturizarea emoțională sau echilibrul afectiv ne ajută să raționalizăm fiecare situație în parte la adevărată ei valoare și intensitate. Ne susține în rezolvarea conflictelor atât interioare cât și exterioare și ne lasă să ne implicăm afectiv echilibrând energia pe care dorim să o depunem în acest sens.

Cum rămâne cu ADN-ul?

E destul de simplu. Așa cum legăturile cromozomiale dictează dezvoltarea noastră fizică, poartă informația parentală și ne determină evoluția celulară, în același fel modul în care ne percepem, relațiile inter-umane pe care le construim, energia și interesul pe care îl depunem în auto-dezvoltare dictează starea noastră de bine și ne oferă sau ne privează de sentimentul de fericire.

Din moment ce informația genetica ne susține în a realiza toate lucrurile pe care ni le propunem, tot ce ne rămâne de făcut este să ne evaluăm starea actuală și să reparăm/ajustam, dacă este nevoie, orice aspect ce stă în calea fericirii noastre.  Fie că o facem singuri sau avem nevoie de ajutor, fie că parcursul este unul ușor sau dificil, calitatea vieții noastre trebuie să fie obiectivul principal în lista proprie de priorități.

BY: Alexandra

Despre noi / Despre tine

Comments: No Comments

Ghid de supraviețuire post-divorț

lonely-but-strong-249853

 

 

“Singurul lucru mai greu de conceput decât de a pleca este de a rămâne; singurul lucru mai imposibil de făcut decât de a rămâne a fost să plec. Nu vroiam să distrug pe nimeni și nimic. Tot ce îmi doream era să ies neobservată pe ușa din spate, fără să cauzez agitație sau consecințe și odată ieșită să nu mă opresc din alergat până nu ajung în Groenlanda”

Elisabeth Gilbert, Mănâncă, roagă-te, iubește

Acesta este unul dintre citatele care a rămas în mintea milioanelor de cititori ai best-seller-ului “Mănâncă, roagă-te iubește”, după ce au savurat aventura unei femei care, în urma divorțului decide să plece într-o călătorie în care să se regăsească, să se cunoască, să reînceapă să trăiască. Ficțiune sau nu, cartea ne oferă o perspectivă a momentului în care, în urma unei căsătorii eșuate, rămânem singuri și fără reper și singura șansa este să o luăm de la început, să începem viață dintr-un punct fix, cu convingerea că trecutul nu poate fi schimbat.

Divorțul marchează un moment devastator pentru marea parte al persoanelor ce îl trăiesc. În oricare parte a baricadei te regăsești, el este resimțit ca un sfârșit de capitol, un capăt de drum, un eșec personal, o pierdere, o dramă. Te obligă să te privești și să te înțelegi, să te ridici de unul singur și să te susții în încercarea de a o lua de la capăt. E marcat de întrebări nerăspunse, de un calm aproape dureros, de amintiri, de locuri și momente ce nu mai au loc în viața actuală. Divorțul rupe în două tot ce ai construit, lasă un loc gol acolo unde cândva era o familie. Te trece prin tristețe, eliberare, durere, speranță, ca într-un final, să te aducă în punctul în care fie te dai bătut, fie prinzi curaj și te ridici în picioare.

Divorțul e un sfârșit de relație dar nu un final personal. Golul resimțit lasă loc unei noi călătorii în propria ființă, în propria minte, o aventură de cunoaștere a persoanei pe care am lăsat-o în spate,o regăsire a sinelui ce, în timpul relației a suferit modificări, ajustări, a făcut compromisuri.

Divorțul e o separare de drumuri însă, drumul pe care trebuie să pășim singuri de acum înainte nu trebuie să însemne durere și singurătate ci poate însemna liniște, regăsire, împlinire personală.

Primul pas: Finalizează relația diplomat!

Orice relație e diferită. E un fel de amprentă personală. Participarea la ea este un acord mutual între doi parteneri iar finalitatea este rezultatul acțiunilor comune. Fie că sfârșitul îl decidem noi sau a fost decis pentru noi, fie că suntem ușurați sau răniți, înșelați sau ne îndreptăm spre o altă relație, răspunsurile la întrebările ce ne macină se găsesc doar în propria conștiință.

Vina e un cuvânt greu de suportat și nu are importantă când vine vorba de divorț. Oricare a fost motivul, prezența în relație nu ne scuză și nici nu ne condamnă ci ne face părtași.

Unica rezoluție se găsește în acceptare. În acceptarea diferențelor, a incompatibilității, în aprecierea învățăturilor pe care le-am acumulat, a experiențelor și a faptului că acest moment a venit ca  răspuns al acțiunilor amândurora. Persoana cu care ne-am petrecut o parte din viață nu trebuie să devină un inamic, nu este mai prejos sau mai presus de noi, e un egal ce trece prin aceeași experiență, ce va simți aceeași schimbare și merită același respect și spațiu pentru a face față situației, pe care ni-l acordăm și nouă.

Pasul doi: Suferă!

Nu înăbuși suferința. Suferința, la fel ca orice emoție e firească și trebuie simțită. Acest trebuie este imperativ. Suferința mascată, inhibată, astupată, nu trece, ea se transformă într-o traumă și revine sub o altă formă când te aștepți mai puțin. Actele de bravură vin ca o alinare însă nu au profunzime. E firesc să fi trist, e firesc să simți o lipsă, să îți fie dor și să suferi. Suferă, în liniște, acordă-ți spațiu și când te simți pregătit(ă) revino-ți.

Pasul trei: Vorbește!

Cu siguranță ai oameni lângă tine care sunt dispuși să te asculte. Te vor susține și îți vor spune ce dorești să auzi. E timpul să vorbești, să lași să treacă prin tine tot ce regreți, tot ce nu înțelegi, tot ce te doare. Să pui pe hârtie sau să porți discuții cu tine însuti până ajungi la momentul în care ți-ai răspuns la toate întrebările.

Pasul patru: Cunoaște-te!

Ești singur(ă) acum. E momentul să afli cine ești. Află ce îți place și ce nu poți accepta. Fă-ți timp să ai grijă de tine, mănâncă sănătos, dormi suficient, muncește și descoperă cine ești. Dă-ți timp și acceptă-ți defectele. Caută să te dezvolți. Crește-ți încrederea în forțele proprii depășind barierele pe care, fără să vrei, ți le-ai impus crezând că nu sunt importante.

Pasul cinci: Creează!

Fă lucruri care să te reprezinte. Scrie, desenează, dansează, modifică spațiul în are trăiești…caută o pasiune care să simți să îți aparține. Ceva să fie al tău, să simți că te reprezintă. Petrece-ți timpul încercând să te motivezi, să trăiești, să apreciezi.

Pasul șase: Cunoaște oameni noi!

Nu trebuie să pornești în gând cu dorință de a intra într-o altă relație, însă e esențial să găsești medii în care să te simți bine, să te regăsești în conversații, să ai păreri, să experimentezi, să fi apreciat pentru persoana care ești acum.

Nu mai ești o jumătate, ești un om întreg!

Oricine a trecut printr-o astfel de experiență va spune că nu este atât de ușor. Are dreptate, nu e ușor, însă riscul să ne pierdem pe noi înșine este extrem de mare. Întăresc această idee cu faptul că, Thomas Holmes alături de Richard Rahe, au reușit sムîntocmeascăƒ, în 1967, o scalaƒ a stresului (Holmes and Rahe Stress Scale) și au ajuns la concluzia că, după stresul cauzat de moartea unei persoane dragi (soț, soție, părinte, copil) vine stresul cauzat de divorț.

Acesta este motivul principal care trebuie sa ne motiveze în depășirea acestei perioade. Riscul depresiei și al adoptării comportamentelor dezadaptative ne va ameninta evoluția personala. Dacă simțim ca lucrurile ne scapă de sub control este recomandabil sa apelam la îndrumarea specializată pentru a ne oferi șansa unui nou început.

 

 

 

BY: Alexandra

Despre noi / Main Slider

Comments: No Comments

Shhh…sa vorbim despre sex

original_shh-wall-sticker

                             ” În această lume totul se învârte în jurul sexului, mai puțin sexul propriu-zis.

                                                                                    Sexul înseamnă putere.”

                                                                                                               Oscar Wilde

Sexul scos din contextul relațiilor pare a nu avea sens, e lipsit de sentimente, de căldură dată de stabilitate și siguranță, nu e legat de o anume conexiune, pare fad, fără sens, gol de semnificație…

Totuși…e plin de emoție, amețitor, face inima să arunce sângele prin vene cu viteză, e plin de adrenalină și … ne place.

L-am extras din contextul relațiilor pentru a-l putea analiza în formă brută, “neinfluențat” de diverși parametrii ce îi dau o altă semnificație sau îl plasează în alt context. Așa brut e ușor de disecat. E o trăire fizică, o poftă putem spune, ce vine ca răspuns al instinctului sexual pe care îl deținem.

Nu, nu este o nevoie vitală, mai mult decât atât poate fi un potențial factor de risc, însă sexul este o mai mult o strategie psihică de satisfacere a unui set de nevoi esențiale pentru starea noastră de bine. Sentimentul de securitate, stimă de sine, nevoia de autonomie și de conexiune pot fi atinse cu ușurință în cadrul actului sexual.

Da, trebuie să fim conștienți de riscurile la care ne expunem făcând sex și să ne protejăm cu responsabilitate pentru a putea beneficia de avantajele pe care le oferă. Pentru a susține ideea de avantaje voi aduce în discuție numeroasele studii efectuate pe parcursul timpul care confirmă faptul că, sexul ne face mai fericiți și mai sănătoși. De fapt, satisfacerea nevoilor despre care am vorbit mai devreme ne oferă o stabilitate, un echilibru mental. Sigur, ele sunt satisfăcute și în alte contexte și probabil au o durată mai îndelungată, însă la sex trebuie să mai adăugăm și plăcerea fizică, care nu este tocmai de neglijat.

Cuvântul putere din citatul de mai sus, nu a fost ales aleator. L-am ales pentru a sublinia poate cea mai importantă caracteristică a sexului. Fie că vorbim de puterea de a seduce, de a domina sau pur și simplu puterea dată de faptul că o persoană ne este fidelă, sentimentul produs este cel mai atrăgător. Ne crește stima de sine și ne oferă o perspectivă pozitivă asupra propriei persoane. Odată ce stima de sine crește și încrederea în forțele proprii ia alte proporții. Suntem mai siguri pe noi, avem mai mult curaj, suntem mai determinați și într-un final asta ne face bine.

Nu putem vorbi despre sex dacă nu vorbim și de pasiune. Pasiunea e picătură ce face lucrurile interesante. Ne seduce, creează amintiri, face lucrurile să pară ușor ireale. Din cauza ei suntem motivați să continuăm, să avem energie, ea face lucrurile plăcute. Se câștiga în timp și se recuperează tot în timp. Prezența ei creează emoții și absența creează probleme…

Până la urmă totul se rezumă la cine suntem de fapt. Căutarea partenerului perfect rămâne o chestiune individuală și felul în care ne relaționăm în raport cu sexul este determinat de convingeri și dorințe personale.

În cadrul cuplului, sexul este mult mai mult decât atât. E legat de dăruire, de afectivitate, de încredere și dorință. Nu are limite și vine în acord cu identitatea fiecărui cuplu în parte. E un act de uniune și de cele mai multe ori are un scop suprem, aducerea pe lume a unui copil.

Îl putem privi ca pe un bun barometru în evaluarea relației de cuplu. Odată scoase din context problemele de ordin medical, orice fel de modificare apărută în intensitatea, frecvență ori interesul relaționat activității sexuale din cadrul cuplului, poate rezona în probleme de ordin emoțional. Într-adevăr, menținerea pasiunii odată cu trecerea anilor este o provocare, însă nivelul de implicare al ambilor parteneri poate determina funcționalitatea relației per total.

Revenind la ideea evaluării bunei relaționări din cadrul cuplului pe baza activității sexuale, susțin că aproape toate problemele de ordin emoțional au consecințe în intimitate. Oricât încercăm să ascundem față de noi ori de partenerul nostru, scăderea apetitului sexual (subliniez fără cauze medicale), de cele mai multe ori nu are nici o legătură cu sexul.

În acest caz, rezolvarea problemelor de ordin emoțional este imperativă pentru a asigura stabilitatea cuplului iar dacă acestea nu pot fi bine identificate, cea mai bună soluție vine din partea ajutorului specializat.

Consilierea psihologica de cuplu se adresează cuplurilor ce se angajează frecvent în conflicte sau au modele de comunicare nesatisfăcătoare, au experimentat sentimentul de trădare, dificultăți sexuale ori au probleme legate de menținerea relației în momente de tranziție ale vieții.

În cadrul ședințelor de consiliere psihologică de cuplu se urmaresc:

 – vizualizarea și acceptarea problemelor apărute în relația de cuplu, ce tind să îi împiedice pe cei doi parteneri să se dezvolte în cadrul acestei relații.

 – restabilirea relației de comunicare prin exprimarea sentimentelor, a dorințelor și a nevoilor reciproce, astfel încât celălalt partener să își poată îndeplini rolul în totalitate.

 – evaluarea punctelor forte ce vin în ajutorul celor doi parteneri, prin întărirea convingerii legate de apartenență la cuplu.

În orice context, sexul rămâne un subiect picant doar din cauza emoțiilor asociate lui. Tratat cu discernamânt si responsabilitate, aduce un plus stării noastre de bine, ne conturează dorințele si ne asigură individualitatea.

BY: Alexandra

Despre noi

Comments: No Comments

Posesivitatea- de la gelozie la obsesie

Strings-Attached

Posesivitatea este o problemă prea puțin dezbătută în contextul relațiilor, tocmai pentru că, în fundamentul acestora, ea apare ca o condiție esențială. Posesivitatea poate fi înțeleasă ca sentiment de apartenență, de familiaritate, chiar parte a sentimentului de dragoste. Într-o perspectiva pozitivă, posesivitatea unește cuplul, asigurând exclusivitate în relațiile dintre cei doi.

Un element fin al acestui aspect este proporția sau intensitatea cu care simțim că persoană care ne este alături ne aparține. Felul în care ne raportăm la omul de lângă noi poate suferi schimbări pe parcursul timpului și ideea de ”al meu/ a mea” poate prinde dimensiuni ce să depășească limitele reciproc acceptate.

Imaginea se schimbă ușor. Persoana iubită devine o parte din noi, o parte la care nu putem și nu vrem să renunțăm sub nici o formă. Nu încape loc de îndoială că ea/el a devenit ceva de care nu ne putem lipsi. Suntem convinși că avem tot dreptul la atenția, prezența și dragostea ei/lui și nimic și nimeni nu poate interveni în a perturba acest echilibru.

Ne simțim confortabili, siguri pe noi și privim lumea dintr-un loc ferit de interferențe. Pentru asta suntem dispuși să abandonăm tot ce ține de existența noastră în afară cuplului. Suntem dispuși să luptăm cu oricine încearcă să pătrundă în sfera noastră de confort și să apărăm sentimentul de siguranță pe care îl simțim lângă persoană iubită.

Ne trezim însă în fața pericolului. În fața momentului în care cel de lângă noi se simte izolat. Vrea libertate. Vrea să pășească în afară spațiului pe care noi l-am protejat atât de bine.

Care pot fi motivele pentru care ea/el ar vrea să părăsească un mediu atât de sigur și de confortabil ca acela pe care l-am creat pentru noi?

Simțim nevoia să luptăm. Să arătăm persoanei de lângă noi că greșește. Să îl/o aducem înapoi cu orice preț.

Încercam să îl rupem de lumea exterioară și să îi limităm contactul cu cei ce atentează la spațiul nostru, moment în care, de cele mai multe ori, celălalt ripostează. Se simte frustrat de dreptul său de a socializa și tinde să se izoleze…de noi.

Aici apar primele semne ale geloziei. Nu înțelegem de ce persoana pe care noi am protejat-o atât de tare, pe care o credeam parte din noi, alege să petreacă timp cu alte persoane. De ce irosește momente ce ar putea să le trăiască cu noi, în compania altora? De ce ne tratează cu răceală însă cu alții este vesel/ă, zâmbește, se simte bine?

Încetul cu încetul începem să îi încălcam dreptul la intimitate. Simțim că e nevoie să facem asta. Să fim precauți ca nu cumva, cineva sau ceva să îi distragă atenția de la relația noastră. Îi verificăm telefonul, e-mailul sau orice alt canal de socializare și căutăm indicii care să ne pună în gardă. Găsim într-un final o conversație, un detaliu ce ne pune pe gânduri.

Atunci începem să acționăm, să pândim, să cerem explicații, să fim agresivi. Începem o luptă nesfârșită cu noi înșine prin care să ne recuperăm ce e al nostru.

Aici intervine obsesia.

Nesfârșitele ore petrecute în scopul de a recupera senzația de confort și siguranță la care tindem, se transformă în factori de stres atât pentru noi cât și pentru partener. El se va simți sufocat și chiar dacă, pentru început va fi impresionat de dragostea pe care i-o purtăm, cu timpul va dori să scape din ceea ce pentru el/ea devine o greutate, o mică închisoare în care noi vrem să îl ținem închis/a.

Ne găsim într-o situație din care nu mai știm cum să ieșim. Sentimentele noastre devin mai puternice ca niciodată, însă, ale lui/ei pălesc și asta ne duce ”la culmea disperarii”. Căutăm ajutor, ne documentăm în cum ar trebui să procedăm să îl/o aducem înapoi dar omitem să vedem că problema se află la noi.

Libertatea individuală este și trebuie să reprezinte un stâlp al fiecărei relații.

Alegerea de a rămâne sau nu într-un cuplu trebuie să fie o alegere benevolă, fără constrângeri legate de frica de abandon, fără a ceda oricărui fel de șantaj emoțional, fără a fi ancorat în trecut, ea trebuie să izvorască din dorința de a-ți petrece timpul lângă o anumită persoană. Această alegere trebuie să genereze un sentiment de bine, de confort, de siguranță.

Orice situație care impune un sentiment de disconfort în ceea ce privește stabilitatea relației în care ne aflăm, trebuie privită în contextul modificării aspectelor ce dăunează, prin implicarea ambilor parteneri. Odată ce echilibrul de forțe este păstrat la aproximativ aceeași valoare, șansele ca disputele să fie rezolvate cresc semnificativ. Nu trebuie luat din calcul nici momentul în care unul dintre parteneri dorește să părăsească relația, decizie pe care trebuie să o respectăm deoarece fiecare dintre noi avem dreptul să alegem situația care considerăm că ne oferă cea mai bună opțiune.

Oricât de grea ar fi decizia de a renunța la luptă de a păstra ce credem că ni se cuvine, trebuie să găsim resursele necesare de a ne modifica comportamentele ce provoacă disconfort persoanei de lângă noi, cu comportamentele constructive ce au ca obiectiv rezolvarea problemelor de bază și creșterea/menținerea senzație de confort.

BY: Alexandra

Despre noi

Comments: No Comments

Dragostea dureaza 3 ani!

Image

Cât de frumos e să fi îndrăgostit…Să plutești prin mulțimea oarbă de griji, să simți mirosul fiecărui trandafir pe lângă care treci, să nu iți fie somn, foame sau frig niciodată.

Cât de frumos e să zâmbești cu sufletul la fiecare lucru ce îți aduce aminte de el/ea, să îi simți prezența pe piele ore în șir, să vezi în fiecare persoană ce îi seamănă cât de puțin, un prieten. Fiecare melodie surprinde un moment delicios dintre tine și iubirea ta. Pășești zâmbind, te trezești zâmbind, adormi cu zâmbetul pe buze.

E minunat să fi îndragostit!

 

Image

Dar ce te faci când simți că sentimentul nu mai e acolo? Când te trezești într-o dimineața lângă ea/el și simți că, omul de lângă tine nu e nici pe departe cel de care te-ai îndrăgostit. Pe lângă faptul că, poate cele 5 kg în plus, adunate de când v-ați mutat împreuna îl/o fac să arate diferit, nici nu mai vorbește, nu te mai atinge și nu îți mai zâmbește cum o facea odată.

Începi să îți pui întrebări, începi să cauți soluții ca să te întorci la starea aceea minunată. Vrei să îl/o schimbi…Stai și te gândești la felul în care te făcea să te simți, pui piesele cap la cap și îți dai seama că greșește. Îi spui dar nu înțelege…începi să crezi că nu vrea să se schimbe.

Te încăpățânezi și mai încerci o dată. Tot nu vrea. Pur și simplu nu vrea sa fiți fericiți…dar de ce? Era atât de bine…oare nu te mai iubește? Te detașezi. Devii rece, gelos/geloasă, distant, indiferent și ea/el pleacă…

Am încercat să surprind pe scurt povestea clasica a unei relații eșuate datorită faptului că oamenii nu reușesc să perceapă corect diferitele stadii ale unei relații.

Cu toții ne-am dori să experimentam fericirea cât mai mult posibil, însa nu ne permite organismul. Toate sentimentele acestea exaltante epuizează și deconcentrează motiv pentru care le putem susține doar pentru o perioadă limitată de timp. Pentru a putea supraviețui și pentru a putea  înfrunta realitatea, trebuie să fim conștienți și apți să facem fața dificultăților.

Viața într-un cuplu nu trebuie să fie tot timpul ușoară. După ce trecem de perioada cuceririi și ne obișnuim cu persoana de lângă noi, începem să îl/o percepem așa cu este el/ea de fapt. Aici lucrurile devin dificile. Este nevoie de toleranța și o foarte bună comunicare pentru a depăși obstacolele, lucru perfect realizabil dacă lucram în echipă.

Am căutat să văd ce rezultate au avut diferitele studii ce analizează viața de cuplu în perioada “post-cucerire” și am dat peste un studiu foarte interesant inițiat de Bianca P. Acevedo și Arthur Aron, publicat în 2009 ce răspundea la întrebarea: Relațiile de lunga durata distrug sau nu pasiunea și romantismul din cuplu?

Se pare ca nu. Au fost intervievate mai mult de 500 de cupluri, de vârstă medie din America și s-a concluzionat că, pasiunea și romantismul nu dispar în cazul relațiilor de lunga durată, însă își schimbă forma. De la fațeta ușor obsesivă pe care o capătă iubirea la începuturile ei, odată cu trecerea timpului, dragostea se metamorfozează într-un sentiment de căldura, stabilitate, suport și familiaritate. Relația de cuplu devine mai puțin stresantă și consumă mai puțină energie iar atracția sexuală se stabilizează la un nivel optim pentru ambii parteneri cu condiția ca aceasta să fie constant întreținută și stimulată.

Ce ar trebui sa înțelegem din toate astea?

Ar trebuie să acceptăm că o relație de cuplu fericită nu e definită doar sentimentul de a “călca pe norișori”, ci de cel de siguranță, apartenența, stabilitate ce ne va întreține starea de bine și implicit ne va îmbunătăți viața.

 

 

 

 

 

 

BY: Alexandra

Despre tine

Comments: No Comments

Dependența și codependența

 

PinkPyramid

Ne trezim uneori doar ca să realizăm că suntem o jumatate. O jumatate de om, o jumatate de minte, o jumatate de suflet.

Ne aranjăm frumos hainele pe noi și ne privim în oglindă. Ne concentram să identificăm părțile care ne caracterizează și nu reușim cu ușurința să le bifăm pe toate. “Unde e restul? Singur sunt o jumătate, singur sunt al nimănui.”

Cealaltă jumătate e de fapt un întreg și doar în compania întregului simțim că suntem în siguranța. Doar prin existența lui în viața noastră, simțim că putem continua.

Acestea sunt cele mai frecvente cogniții disfuncționale care ne limiteaza dezvoltarea personală.

Studiile recente subliniază că, codependența ne face să pierdem conexiunea cu sinele propriu. Gândurile și comportamentele se vor învârti în jurul unei persoane sau a unui factor exterior, pot fi legate de dependența de substanțe, ori activitați ce presupun pariuri sau sex.

Astfel, codependenții înlocuiesc stima de sine cu alt fel de stima, una bazată doar pe ceea ce cred sau simt alte persoane. În loc să se preocupe de nevoile proprii, își consuma energia îndeplinind nevoile centrului lor de dependența.

Acest fapt nu este dificil, privit din perspectiva părții codependente. Mai mult, implicarea în activitați ce țin de obiectul dependenței le ofera un sentiment de securitate, deseori confundat cu afectivitate, placere, câștig sau chiar dragoste . Partea grea intervine în momentul în care persoana sau activitatea declanșatoare dispar sau își reduc activitatea. În acest moment codependentul devine confuz. Trece cu greutate printr-o perioadă de tranziție în care se simte abandonat, pierdut, fără scop, fără “rădăcini”.

În cazul în care “obiectul” dependenței este o persoană, lucrurile devin complicate pentru amândoi. Ne lovim acum de doua situații care nu au, din păcate un final fericit.

Prima situație  surprinde codependentul încercând să păstreze relația cu persoana de care a devenit dependentă, însă aceasta din urmă se simte constrânsă și nu mai dorește să rămână. Aici intervine de cele mai multe ori disperarea, durerea, furia și în cele din urma șantajul. Codependentul își negociază partea ce îl susține într-un fel de echilibru și pentru că, în ecuație intra și problema posesivitații excesive, va da tot ce se poate pentru a nu o pierde. Se va lupta și se va răni de multe ori prea tare.

Dacă va fi refuzat se va simți pierdut, abandonat, privat de fericire. Va pierde destul de curând abilitățile câștigate în urma relației precedente și va deveni nesigur. Se va avânta în singurătate, doar ca să descopere că are nevoie de un alt stâlp de susținere.

Cea de-a doua situație este cea în care codependentul își simte stabilitatea amenințată. El va dezvolta abilități noi, dar fara sustenabilitate, pentru a se asigura că nu va pierde persoana ce reprezintă centrul dependenței sale. În această situație putem vorbi de soț/soție, părinte/copil, elev/discipol, amant/amantă, prieten/prietenă.

Acestea abilitați vor fi din cele mai diversificate. Vor reprezenta un fel de set nou de atuuri, pe care le-a dezvoltat peste noapte, ce surprind și de multe ori șocheaza, dar își indeplinesc scopul până la urma. Persoana vizată va rămâne o vreme în sfera de acțiune a codependentului.

Din pacate, rezultatul e de cele mai multe ori nefericit. Setul noi de abilități nu este susținut după ce pericolul trece, motiv pentru care și atenția persoanei vizate va fi orientată în altă parte. Codependentul va deveni nesigur, va simți ca ofera prea mult și nu primește suficient înapoi, va încerca să caute răspunsuri dar nu va pune întrebarile corecte.

Dacă vorbim de substanțe ori activitați adictive, acestea urmeaza în general o traictorie progresivă ca efect al desensibilizării, motiv pentru care dependentul va suferi consecințele abuzului.

Cu toții ne-am trezit într-o zi într-o stare de codependența și am trecut peste acest moment aproape fără să realizăm că ne-a afectat.

Trebuie să admitem că avem de-a face cu probleme reale în momentul în care, dispariția unui pion de pe tabla de șah a vieții noastre ne poate lăsa goi, vulnerabili, fără o parte din noi.

Pe cealaltă parte a baricadei ne putem trezi că nu mai putem susține trasaturile de personalitate a persoanei ce se agață de brațul nostru. Ne-am asumat fără să vrem responsabilitatea trairilor ce îi ghidează pașii prin viața. Am vrea să o desprindem de noi și să îi dăm aripi.

Nu e ușor să ne aflăm în nici una dintre tabere, însă este esențial să înțelegem că, indiferent unde ne-am situa, cheia rezolvarii problemelor se gasește la NOI în buzunar.