BY: Alexandra

Despre noi

Comments: No Comments

Posesivitatea- de la gelozie la obsesie

Strings-Attached

Posesivitatea este o problemă prea puțin dezbătută în contextul relațiilor, tocmai pentru că, în fundamentul acestora, ea apare ca o condiție esențială. Posesivitatea poate fi înțeleasă ca sentiment de apartenență, de familiaritate, chiar parte a sentimentului de dragoste. Într-o perspectiva pozitivă, posesivitatea unește cuplul, asigurând exclusivitate în relațiile dintre cei doi.

Un element fin al acestui aspect este proporția sau intensitatea cu care simțim că persoană care ne este alături ne aparține. Felul în care ne raportăm la omul de lângă noi poate suferi schimbări pe parcursul timpului și ideea de ”al meu/ a mea” poate prinde dimensiuni ce să depășească limitele reciproc acceptate.

Imaginea se schimbă ușor. Persoana iubită devine o parte din noi, o parte la care nu putem și nu vrem să renunțăm sub nici o formă. Nu încape loc de îndoială că ea/el a devenit ceva de care nu ne putem lipsi. Suntem convinși că avem tot dreptul la atenția, prezența și dragostea ei/lui și nimic și nimeni nu poate interveni în a perturba acest echilibru.

Ne simțim confortabili, siguri pe noi și privim lumea dintr-un loc ferit de interferențe. Pentru asta suntem dispuși să abandonăm tot ce ține de existența noastră în afară cuplului. Suntem dispuși să luptăm cu oricine încearcă să pătrundă în sfera noastră de confort și să apărăm sentimentul de siguranță pe care îl simțim lângă persoană iubită.

Ne trezim însă în fața pericolului. În fața momentului în care cel de lângă noi se simte izolat. Vrea libertate. Vrea să pășească în afară spațiului pe care noi l-am protejat atât de bine.

Care pot fi motivele pentru care ea/el ar vrea să părăsească un mediu atât de sigur și de confortabil ca acela pe care l-am creat pentru noi?

Simțim nevoia să luptăm. Să arătăm persoanei de lângă noi că greșește. Să îl/o aducem înapoi cu orice preț.

Încercam să îl rupem de lumea exterioară și să îi limităm contactul cu cei ce atentează la spațiul nostru, moment în care, de cele mai multe ori, celălalt ripostează. Se simte frustrat de dreptul său de a socializa și tinde să se izoleze…de noi.

Aici apar primele semne ale geloziei. Nu înțelegem de ce persoana pe care noi am protejat-o atât de tare, pe care o credeam parte din noi, alege să petreacă timp cu alte persoane. De ce irosește momente ce ar putea să le trăiască cu noi, în compania altora? De ce ne tratează cu răceală însă cu alții este vesel/ă, zâmbește, se simte bine?

Încetul cu încetul începem să îi încălcam dreptul la intimitate. Simțim că e nevoie să facem asta. Să fim precauți ca nu cumva, cineva sau ceva să îi distragă atenția de la relația noastră. Îi verificăm telefonul, e-mailul sau orice alt canal de socializare și căutăm indicii care să ne pună în gardă. Găsim într-un final o conversație, un detaliu ce ne pune pe gânduri.

Atunci începem să acționăm, să pândim, să cerem explicații, să fim agresivi. Începem o luptă nesfârșită cu noi înșine prin care să ne recuperăm ce e al nostru.

Aici intervine obsesia.

Nesfârșitele ore petrecute în scopul de a recupera senzația de confort și siguranță la care tindem, se transformă în factori de stres atât pentru noi cât și pentru partener. El se va simți sufocat și chiar dacă, pentru început va fi impresionat de dragostea pe care i-o purtăm, cu timpul va dori să scape din ceea ce pentru el/ea devine o greutate, o mică închisoare în care noi vrem să îl ținem închis/a.

Ne găsim într-o situație din care nu mai știm cum să ieșim. Sentimentele noastre devin mai puternice ca niciodată, însă, ale lui/ei pălesc și asta ne duce ”la culmea disperarii”. Căutăm ajutor, ne documentăm în cum ar trebui să procedăm să îl/o aducem înapoi dar omitem să vedem că problema se află la noi.

Libertatea individuală este și trebuie să reprezinte un stâlp al fiecărei relații.

Alegerea de a rămâne sau nu într-un cuplu trebuie să fie o alegere benevolă, fără constrângeri legate de frica de abandon, fără a ceda oricărui fel de șantaj emoțional, fără a fi ancorat în trecut, ea trebuie să izvorască din dorința de a-ți petrece timpul lângă o anumită persoană. Această alegere trebuie să genereze un sentiment de bine, de confort, de siguranță.

Orice situație care impune un sentiment de disconfort în ceea ce privește stabilitatea relației în care ne aflăm, trebuie privită în contextul modificării aspectelor ce dăunează, prin implicarea ambilor parteneri. Odată ce echilibrul de forțe este păstrat la aproximativ aceeași valoare, șansele ca disputele să fie rezolvate cresc semnificativ. Nu trebuie luat din calcul nici momentul în care unul dintre parteneri dorește să părăsească relația, decizie pe care trebuie să o respectăm deoarece fiecare dintre noi avem dreptul să alegem situația care considerăm că ne oferă cea mai bună opțiune.

Oricât de grea ar fi decizia de a renunța la luptă de a păstra ce credem că ni se cuvine, trebuie să găsim resursele necesare de a ne modifica comportamentele ce provoacă disconfort persoanei de lângă noi, cu comportamentele constructive ce au ca obiectiv rezolvarea problemelor de bază și creșterea/menținerea senzație de confort.

BY: Alexandra

Despre tine

Comments: No Comments

Frumusețea vine din încrederea în forțele proprii

top_of_the_world_by_bm_photography-d5bdfw6   Superficialitatea cu care societatea tratează conceptul de frumusețe ne aduce în prim plan trista constatare că, aspectul fizic este considerat a fi singurul etalon al acestei caracteristici.

Spun “tristă constatare”, deoarece, când vorbim de frumusețe mi-aș dori să cântărim și aspecte ce țin de personalitate și comportament, factori evident responsabili pentru imaginea pe care ne-o conturează oamenii cu care intrăm în contact. Poate că, în mintea noastră s-a imprimat un stereotip conform căruia, frumusețea aparține unui grup restrâns de persoane care au avantajul de a porni în viața cu o serie de factori ce le facilitează integrarea în societate, în grupul de prieteni, într-o relație amoroasă, sau chiar în a accesa cariera pe care și-o doresc.

Chiar dacă știm și s-a demonstrat în nenumărate rânduri că persoanele care au un aspect fizic plăcut beneficiază de mai multă atenție, acest lucru nu vine strict din caracteristicile fizice. Persoanele atrăgătoare sunt în general sigure pe ele, încrezătoare în forțele proprii, fapt ce conturează o imagine pozitivă asupra lor și inevitabil ne oferă o stare de confort în preajma lor.

Caracteristicile de care vorbeam anterior sunt de fapt principalul motiv pentru care alegem să ne petrecem timpul cu o persoană în defavoarea alteia. Acest fapt este demonstrat de situațiile în care suntem surprinși acordând mai multă atenție unei persoane, care nu ni se pare neapărat foarte atrăgătoare, decât cuiva cu un aspect fizic foarte plăcut. Putem spune despre aceasta persoană că este frumoasă? Putem identifica aspecte ale personalității acesteia care ne atrag cu adevărat?

Dar despre cei pe care îi întâlnim fără să vrem, oameni care își lasă amprenta în viața nostră prin puterea de a fi un exemplu de forța și perseverență. Aceia sunt oameni frumoși? Ne face plăcere să ne petrecem timpul în preajma lor?

Nu putem vorbi de încredere în sine, fără a lua în considerare faptul că, există o linie fină între o stima de sine crescută, asociată cu o încredere în forțele proprii, care este perceputa a fi plăcută, și o stima de sine, respectiv o încredere exagerata, care deranjează.

Mă voi referi doar la cei ce știu să dozeze corespunzător aceste caracteristici, pentru a sublinia importanța faptului că, o bună evaluare a propriei persoane și o încredere în forțele proprii este cheia pentru atingerea obiectivelor. Stima de sine este un concept destul de dezbătut tocmai pentru ca, guvernează marea parte a acțiunilor pe care le întreprindem.

“Dimensiunea” stimei de sine este direct influențată de situațiile prin care trecem. O stimă de sine crescută ne poate asigura o reușita în relaționare, pe când o stima de sine scăzută ne poate inhiba pornirile, având efecte devastatoare în dezvoltarea personală.

Persoanele care se regăsesc în ipostaza unei stime de sine scăzută sunt de cele mai multe ori percepute ca fiind nesigure, timide, retrase. Problemele legate de imaginea corporală sunt de cele mai multe ori generatoare ale unor astfel de stări. Odată cu ele apare și lipsa de încredere în forțele proprii, adeseori generată de dificultățile de relaționare și de lipsa sentimentului de apartenența și incluziune socială. Odată ce gândurile negative cu privire la propria persoană, pun stăpânire pe felul în care ne auto-evaluăm, este de înțeles proveniența sentimentului de dispreț și inutilitate orientat înspre sine, ce inevitabil duce la depresie, disperare, retragere din societate.

Cheia în depășirea unei astfel de perioade stă în acceptarea de sineSelf-Confidence-GSalam.Net_ și în restructurarea obiectivelor.

Dezvoltarea unui mecanism de coping, a unei metode de a face față situațiilor ce ar putea declanșa o scădere a stimei de sine este unul dintre obiectivele menționate.

Deasemenea, prin schimbarea opiniei față de sine vom obține o mai buna evaluare a forțelor proprii, ce va sta la baza realizării celor propuse. Odată depășită perioada “critica” și restabilită stima de sine putem spune ca persoana “se schimba”. Comportamentele dezadaptative vor fi schimbate cu comportamente noi, influențate de o puternica motivație de atingere a idealului.

Prin degajarea sentimentului de mulțumire și auto-acceptare, prezența va fi percepută ca fiind una placută, va crește atractivitatea fapt ce va influența pozitiv starea de bine a persoanei în cauza.

BY: Alexandra

Despre noi

Comments: No Comments

Dragostea dureaza 3 ani!

Image

Cât de frumos e să fi îndrăgostit…Să plutești prin mulțimea oarbă de griji, să simți mirosul fiecărui trandafir pe lângă care treci, să nu iți fie somn, foame sau frig niciodată.

Cât de frumos e să zâmbești cu sufletul la fiecare lucru ce îți aduce aminte de el/ea, să îi simți prezența pe piele ore în șir, să vezi în fiecare persoană ce îi seamănă cât de puțin, un prieten. Fiecare melodie surprinde un moment delicios dintre tine și iubirea ta. Pășești zâmbind, te trezești zâmbind, adormi cu zâmbetul pe buze.

E minunat să fi îndragostit!

 

Image

Dar ce te faci când simți că sentimentul nu mai e acolo? Când te trezești într-o dimineața lângă ea/el și simți că, omul de lângă tine nu e nici pe departe cel de care te-ai îndrăgostit. Pe lângă faptul că, poate cele 5 kg în plus, adunate de când v-ați mutat împreuna îl/o fac să arate diferit, nici nu mai vorbește, nu te mai atinge și nu îți mai zâmbește cum o facea odată.

Începi să îți pui întrebări, începi să cauți soluții ca să te întorci la starea aceea minunată. Vrei să îl/o schimbi…Stai și te gândești la felul în care te făcea să te simți, pui piesele cap la cap și îți dai seama că greșește. Îi spui dar nu înțelege…începi să crezi că nu vrea să se schimbe.

Te încăpățânezi și mai încerci o dată. Tot nu vrea. Pur și simplu nu vrea sa fiți fericiți…dar de ce? Era atât de bine…oare nu te mai iubește? Te detașezi. Devii rece, gelos/geloasă, distant, indiferent și ea/el pleacă…

Am încercat să surprind pe scurt povestea clasica a unei relații eșuate datorită faptului că oamenii nu reușesc să perceapă corect diferitele stadii ale unei relații.

Cu toții ne-am dori să experimentam fericirea cât mai mult posibil, însa nu ne permite organismul. Toate sentimentele acestea exaltante epuizează și deconcentrează motiv pentru care le putem susține doar pentru o perioadă limitată de timp. Pentru a putea supraviețui și pentru a putea  înfrunta realitatea, trebuie să fim conștienți și apți să facem fața dificultăților.

Viața într-un cuplu nu trebuie să fie tot timpul ușoară. După ce trecem de perioada cuceririi și ne obișnuim cu persoana de lângă noi, începem să îl/o percepem așa cu este el/ea de fapt. Aici lucrurile devin dificile. Este nevoie de toleranța și o foarte bună comunicare pentru a depăși obstacolele, lucru perfect realizabil dacă lucram în echipă.

Am căutat să văd ce rezultate au avut diferitele studii ce analizează viața de cuplu în perioada “post-cucerire” și am dat peste un studiu foarte interesant inițiat de Bianca P. Acevedo și Arthur Aron, publicat în 2009 ce răspundea la întrebarea: Relațiile de lunga durata distrug sau nu pasiunea și romantismul din cuplu?

Se pare ca nu. Au fost intervievate mai mult de 500 de cupluri, de vârstă medie din America și s-a concluzionat că, pasiunea și romantismul nu dispar în cazul relațiilor de lunga durată, însă își schimbă forma. De la fațeta ușor obsesivă pe care o capătă iubirea la începuturile ei, odată cu trecerea timpului, dragostea se metamorfozează într-un sentiment de căldura, stabilitate, suport și familiaritate. Relația de cuplu devine mai puțin stresantă și consumă mai puțină energie iar atracția sexuală se stabilizează la un nivel optim pentru ambii parteneri cu condiția ca aceasta să fie constant întreținută și stimulată.

Ce ar trebui sa înțelegem din toate astea?

Ar trebuie să acceptăm că o relație de cuplu fericită nu e definită doar sentimentul de a “călca pe norișori”, ci de cel de siguranță, apartenența, stabilitate ce ne va întreține starea de bine și implicit ne va îmbunătăți viața.

 

 

 

 

 

 

BY: Alexandra

Despre noi

Comments: No Comments

La ce riscuri te expui când spui “Te iubesc”?

 

love-photography-images-photos-0223185603

 

Dragostea a fost și va fi, pentru întreaga omenire misterul cel mai de preț.

Din cauza ei sau datorită ei s-au dus războaie, s-au unit popoare, s-au construit temple sau s-au ruinat vieți.

Fie că iubim în taină sau urlăm în gura mare, dragostea ne umple de fiori, de emoții, de zâmbete, de lacrimi.

Recent am răsfoit cartea lui Richard David Precht intitulată “Dragostea, gene egoiste, chimie sau romantism” și mi-a atras atenția, în spatele a ceea ce se vrea a fi o incursiune obiectivă în “psihologia dragostei” și nu numai , că psihologia tratează aceasta problema destul de simplu.

În psihologie amestecul sentimentului de siguranța, cu atracție fizică la care adăugăm trei picaturi de oxitocină (hormonul care se presupune că este responsabil cu creșterea atașamentului) se numește pe scurt dragoste.

Într-adevăr, discuțiile cu privire la acest minunat sentiment ar putea dura o eternitate dar ce ne afectează cu adevărat este efectul lui asupra noastră.

Universitatea din Stanford compară efectul pe care dragostea îl are asupra sănătății mentale cu consumul de cocaină sau opiacee. Studiile pe care le-au desfășurat în perioada 2001-2005 au relaționat sentimentul de dragoste cu cel de placere, bucurie, într-un cuvânt psihologie pozitivă. Chiar dacă dragostea la început poate fi stresantă, aceasta poate fi privită ca un factor potențial de reducere a stresului general, factor esențial al conceptului de viața sănătoasă.

 

Untitled

                                                                  ( Tobias Esch & George B. Stefano, Love promotes health, 2005)

Toate analizele facute asupra acestor efecte subliniază beneficiile incontestabile ale sentimentului de dragoste asupra persoanei ce o experimenteaza, lucru ce ma face să mă întreb: Dacă dragostea aduce atât de multe beneficii și fiecare dintre noi am iubit măcar o dată, de ce nu suntem bucuroși, sănătoși, plini de energie? Unde își face loc depresia, dezamăgirea, nemulțumirea, boala? Cum facem sa păstrăm cât mai mult starea de bine?