BY: Alexandra

Despre tine / Main Slider

Comments: No Comments

Rețeta fericirii e scrisă în ADN

happiness

Ingrediente:

o măsură stimă de sine perfect echilibrată,

o măsură relații sociale solide,

1/2 măsură statut social la nivelul așteptărilor.

Se adaugă după gust:

succes,

o linguriță de auto-apreciere,

o ploaie de divertisment,

Modalitate de preparare:

Se amestecă toate cu multă muncă și perseverență, se lasă câțiva ani să se maturizeze emoțional și se coc la temperatură corpului până când rezultatul e complet satisfăcător.

Conceptul de fericire e discutat și rediscutat în fiecare cultură, în fiecare religie și fiecare credință în parte. Acest amalgam de definiții ne fac să ne întrebăm ce este fericirea de fapt?
Dacă stăm bine și ne gândim, fiecare dintre noi am experimentat o stare de extaz cel puțin o data în viață. Dar este această stare de extaz în fond fericire?

Nu cumva am pierdut pe parcursul timpului nuanța senzației de a fi fericiți?

Propun un exercițiu de imaginație în care, să luăm o secundă din viață noastră și cu ochii închiși să ne imaginăm că suntem fericiți. Nu contează contextul, nici măcar perioada, contează să analizăm starea.
Starea pe care o căutăm este cea de împlinire. Acel sentiment “de bine” marchează într-adevăr ceea ce supra-numim fericire. E momentul în care privim în jurul nostru și suntem satisfăcuți de tot ce am reușit să construim.

Reducând acest concept la sine ne găsim centrați pe auto-apreciere.

Care sunt factorii ce, adunați ne dau acest sentiment?
Primul este legat de felul în care ne percepem. Stima de sine vine din aprecierea propriilor calități, acceptarea limitărilor, evaluarea corecta a slăbiciunilor și a defectelor, cu scopul îmbunătățirii lor, din respectul pe care ni-l acordăm și echilibrul cu care tratăm situațiile în care suntem implicați. Atât auto-aprecierea cât și auto-critica influențează felul în care ne percepem, condiția principala fiind autocompensarea.

Relațiile sociale sunt un al doilea factor important în ecuația noastră. Fie că vorbim despre relațiile familiale (părinți, copii, rude), cele amoroase (cuplu, căsătorie), de amiciție ori prietenie, precum și cele profesionale, toate ne oferă sentimentul de apartenență. Ele ne consumă și ne umplu de energie, ne preocupă și ne susțin. Ca ființe sociale (ce suntem) inter-relaționarea cu persoanele din cercul nostru social, ne influențează afectiv. Relațiile solide, bazate pe aceleași principii și valori, ce au o traiectorie bună de desfășurare, contribuie activ la starea noastră de fericire. Spre exemplu, o căsătorie bazata pe afecțiune, unde comunicarea este bună, respectul și susținerea sunt valori bazale, o putem numi o relație fericită.

Statutul social în rețeta noastră nu are o pondere atât de mare ca celelalte două “ingrediente”. Motivul pentru care am ales această proporție este faptul că, oricât de mult ne motivează, oricât de mult tânjim să-l atingem, rareori suntem pe deplin mulțumiți de el. Sunt cazuri în care acesta poate să fie complet exclus din discuție. Când spun “statut social” mă refer la locul pe care o persoană îl ocupă într-o anumită structură organizată, la un moment dat. Un alt argument este faptul că îl privim diferit în fiecare etapă a vieții, de aceea îl vom considera un element flexibil când vorbim de starea de fericire.

Urmează succesul, divertismentul și maturizarea emoțională.

Toate acestea sunt în proporții mici, sporadice pentru că, chiar dacă reprezintă elemente importante, au un statut tranzitoriu și se manifesta la  intensități diferite.

 Succesul vine din felul în care este perceput produsul muncii noastre. Dacă depunem suficient de multă energie și determinare în ceea ce dorim să realizăm, de cele mai multe ori suntem recompensați cu aprecieri. Acestea ne determină să ne simțim mândrii de noi înșine. Divertismentul  consta în a face lucruri plăcute. A ne oferi momente ce să ne stimuleze senzații de bucurie, de plăcere, de răsfăț.

Nu în ultimul rând, maturizarea emoțională sau echilibrul afectiv ne ajută să raționalizăm fiecare situație în parte la adevărată ei valoare și intensitate. Ne susține în rezolvarea conflictelor atât interioare cât și exterioare și ne lasă să ne implicăm afectiv echilibrând energia pe care dorim să o depunem în acest sens.

Cum rămâne cu ADN-ul?

E destul de simplu. Așa cum legăturile cromozomiale dictează dezvoltarea noastră fizică, poartă informația parentală și ne determină evoluția celulară, în același fel modul în care ne percepem, relațiile inter-umane pe care le construim, energia și interesul pe care îl depunem în auto-dezvoltare dictează starea noastră de bine și ne oferă sau ne privează de sentimentul de fericire.

Din moment ce informația genetica ne susține în a realiza toate lucrurile pe care ni le propunem, tot ce ne rămâne de făcut este să ne evaluăm starea actuală și să reparăm/ajustam, dacă este nevoie, orice aspect ce stă în calea fericirii noastre.  Fie că o facem singuri sau avem nevoie de ajutor, fie că parcursul este unul ușor sau dificil, calitatea vieții noastre trebuie să fie obiectivul principal în lista proprie de priorități.

BY: Alexandra

Despre noi / Despre tine

Comments: No Comments

Ghid de supraviețuire post-divorț

lonely-but-strong-249853

 

 

“Singurul lucru mai greu de conceput decât de a pleca este de a rămâne; singurul lucru mai imposibil de făcut decât de a rămâne a fost să plec. Nu vroiam să distrug pe nimeni și nimic. Tot ce îmi doream era să ies neobservată pe ușa din spate, fără să cauzez agitație sau consecințe și odată ieșită să nu mă opresc din alergat până nu ajung în Groenlanda”

Elisabeth Gilbert, Mănâncă, roagă-te, iubește

Acesta este unul dintre citatele care a rămas în mintea milioanelor de cititori ai best-seller-ului “Mănâncă, roagă-te iubește”, după ce au savurat aventura unei femei care, în urma divorțului decide să plece într-o călătorie în care să se regăsească, să se cunoască, să reînceapă să trăiască. Ficțiune sau nu, cartea ne oferă o perspectivă a momentului în care, în urma unei căsătorii eșuate, rămânem singuri și fără reper și singura șansa este să o luăm de la început, să începem viață dintr-un punct fix, cu convingerea că trecutul nu poate fi schimbat.

Divorțul marchează un moment devastator pentru marea parte al persoanelor ce îl trăiesc. În oricare parte a baricadei te regăsești, el este resimțit ca un sfârșit de capitol, un capăt de drum, un eșec personal, o pierdere, o dramă. Te obligă să te privești și să te înțelegi, să te ridici de unul singur și să te susții în încercarea de a o lua de la capăt. E marcat de întrebări nerăspunse, de un calm aproape dureros, de amintiri, de locuri și momente ce nu mai au loc în viața actuală. Divorțul rupe în două tot ce ai construit, lasă un loc gol acolo unde cândva era o familie. Te trece prin tristețe, eliberare, durere, speranță, ca într-un final, să te aducă în punctul în care fie te dai bătut, fie prinzi curaj și te ridici în picioare.

Divorțul e un sfârșit de relație dar nu un final personal. Golul resimțit lasă loc unei noi călătorii în propria ființă, în propria minte, o aventură de cunoaștere a persoanei pe care am lăsat-o în spate,o regăsire a sinelui ce, în timpul relației a suferit modificări, ajustări, a făcut compromisuri.

Divorțul e o separare de drumuri însă, drumul pe care trebuie să pășim singuri de acum înainte nu trebuie să însemne durere și singurătate ci poate însemna liniște, regăsire, împlinire personală.

Primul pas: Finalizează relația diplomat!

Orice relație e diferită. E un fel de amprentă personală. Participarea la ea este un acord mutual între doi parteneri iar finalitatea este rezultatul acțiunilor comune. Fie că sfârșitul îl decidem noi sau a fost decis pentru noi, fie că suntem ușurați sau răniți, înșelați sau ne îndreptăm spre o altă relație, răspunsurile la întrebările ce ne macină se găsesc doar în propria conștiință.

Vina e un cuvânt greu de suportat și nu are importantă când vine vorba de divorț. Oricare a fost motivul, prezența în relație nu ne scuză și nici nu ne condamnă ci ne face părtași.

Unica rezoluție se găsește în acceptare. În acceptarea diferențelor, a incompatibilității, în aprecierea învățăturilor pe care le-am acumulat, a experiențelor și a faptului că acest moment a venit ca  răspuns al acțiunilor amândurora. Persoana cu care ne-am petrecut o parte din viață nu trebuie să devină un inamic, nu este mai prejos sau mai presus de noi, e un egal ce trece prin aceeași experiență, ce va simți aceeași schimbare și merită același respect și spațiu pentru a face față situației, pe care ni-l acordăm și nouă.

Pasul doi: Suferă!

Nu înăbuși suferința. Suferința, la fel ca orice emoție e firească și trebuie simțită. Acest trebuie este imperativ. Suferința mascată, inhibată, astupată, nu trece, ea se transformă într-o traumă și revine sub o altă formă când te aștepți mai puțin. Actele de bravură vin ca o alinare însă nu au profunzime. E firesc să fi trist, e firesc să simți o lipsă, să îți fie dor și să suferi. Suferă, în liniște, acordă-ți spațiu și când te simți pregătit(ă) revino-ți.

Pasul trei: Vorbește!

Cu siguranță ai oameni lângă tine care sunt dispuși să te asculte. Te vor susține și îți vor spune ce dorești să auzi. E timpul să vorbești, să lași să treacă prin tine tot ce regreți, tot ce nu înțelegi, tot ce te doare. Să pui pe hârtie sau să porți discuții cu tine însuti până ajungi la momentul în care ți-ai răspuns la toate întrebările.

Pasul patru: Cunoaște-te!

Ești singur(ă) acum. E momentul să afli cine ești. Află ce îți place și ce nu poți accepta. Fă-ți timp să ai grijă de tine, mănâncă sănătos, dormi suficient, muncește și descoperă cine ești. Dă-ți timp și acceptă-ți defectele. Caută să te dezvolți. Crește-ți încrederea în forțele proprii depășind barierele pe care, fără să vrei, ți le-ai impus crezând că nu sunt importante.

Pasul cinci: Creează!

Fă lucruri care să te reprezinte. Scrie, desenează, dansează, modifică spațiul în are trăiești…caută o pasiune care să simți să îți aparține. Ceva să fie al tău, să simți că te reprezintă. Petrece-ți timpul încercând să te motivezi, să trăiești, să apreciezi.

Pasul șase: Cunoaște oameni noi!

Nu trebuie să pornești în gând cu dorință de a intra într-o altă relație, însă e esențial să găsești medii în care să te simți bine, să te regăsești în conversații, să ai păreri, să experimentezi, să fi apreciat pentru persoana care ești acum.

Nu mai ești o jumătate, ești un om întreg!

Oricine a trecut printr-o astfel de experiență va spune că nu este atât de ușor. Are dreptate, nu e ușor, însă riscul să ne pierdem pe noi înșine este extrem de mare. Întăresc această idee cu faptul că, Thomas Holmes alături de Richard Rahe, au reușit sムîntocmeascăƒ, în 1967, o scalaƒ a stresului (Holmes and Rahe Stress Scale) și au ajuns la concluzia că, după stresul cauzat de moartea unei persoane dragi (soț, soție, părinte, copil) vine stresul cauzat de divorț.

Acesta este motivul principal care trebuie sa ne motiveze în depășirea acestei perioade. Riscul depresiei și al adoptării comportamentelor dezadaptative ne va ameninta evoluția personala. Dacă simțim ca lucrurile ne scapă de sub control este recomandabil sa apelam la îndrumarea specializată pentru a ne oferi șansa unui nou început.

 

 

 

BY: Alexandra

Despre tine

Comments: No Comments

Frumusețea vine din încrederea în forțele proprii

top_of_the_world_by_bm_photography-d5bdfw6   Superficialitatea cu care societatea tratează conceptul de frumusețe ne aduce în prim plan trista constatare că, aspectul fizic este considerat a fi singurul etalon al acestei caracteristici.

Spun “tristă constatare”, deoarece, când vorbim de frumusețe mi-aș dori să cântărim și aspecte ce țin de personalitate și comportament, factori evident responsabili pentru imaginea pe care ne-o conturează oamenii cu care intrăm în contact. Poate că, în mintea noastră s-a imprimat un stereotip conform căruia, frumusețea aparține unui grup restrâns de persoane care au avantajul de a porni în viața cu o serie de factori ce le facilitează integrarea în societate, în grupul de prieteni, într-o relație amoroasă, sau chiar în a accesa cariera pe care și-o doresc.

Chiar dacă știm și s-a demonstrat în nenumărate rânduri că persoanele care au un aspect fizic plăcut beneficiază de mai multă atenție, acest lucru nu vine strict din caracteristicile fizice. Persoanele atrăgătoare sunt în general sigure pe ele, încrezătoare în forțele proprii, fapt ce conturează o imagine pozitivă asupra lor și inevitabil ne oferă o stare de confort în preajma lor.

Caracteristicile de care vorbeam anterior sunt de fapt principalul motiv pentru care alegem să ne petrecem timpul cu o persoană în defavoarea alteia. Acest fapt este demonstrat de situațiile în care suntem surprinși acordând mai multă atenție unei persoane, care nu ni se pare neapărat foarte atrăgătoare, decât cuiva cu un aspect fizic foarte plăcut. Putem spune despre aceasta persoană că este frumoasă? Putem identifica aspecte ale personalității acesteia care ne atrag cu adevărat?

Dar despre cei pe care îi întâlnim fără să vrem, oameni care își lasă amprenta în viața nostră prin puterea de a fi un exemplu de forța și perseverență. Aceia sunt oameni frumoși? Ne face plăcere să ne petrecem timpul în preajma lor?

Nu putem vorbi de încredere în sine, fără a lua în considerare faptul că, există o linie fină între o stima de sine crescută, asociată cu o încredere în forțele proprii, care este perceputa a fi plăcută, și o stima de sine, respectiv o încredere exagerata, care deranjează.

Mă voi referi doar la cei ce știu să dozeze corespunzător aceste caracteristici, pentru a sublinia importanța faptului că, o bună evaluare a propriei persoane și o încredere în forțele proprii este cheia pentru atingerea obiectivelor. Stima de sine este un concept destul de dezbătut tocmai pentru ca, guvernează marea parte a acțiunilor pe care le întreprindem.

“Dimensiunea” stimei de sine este direct influențată de situațiile prin care trecem. O stimă de sine crescută ne poate asigura o reușita în relaționare, pe când o stima de sine scăzută ne poate inhiba pornirile, având efecte devastatoare în dezvoltarea personală.

Persoanele care se regăsesc în ipostaza unei stime de sine scăzută sunt de cele mai multe ori percepute ca fiind nesigure, timide, retrase. Problemele legate de imaginea corporală sunt de cele mai multe ori generatoare ale unor astfel de stări. Odată cu ele apare și lipsa de încredere în forțele proprii, adeseori generată de dificultățile de relaționare și de lipsa sentimentului de apartenența și incluziune socială. Odată ce gândurile negative cu privire la propria persoană, pun stăpânire pe felul în care ne auto-evaluăm, este de înțeles proveniența sentimentului de dispreț și inutilitate orientat înspre sine, ce inevitabil duce la depresie, disperare, retragere din societate.

Cheia în depășirea unei astfel de perioade stă în acceptarea de sineSelf-Confidence-GSalam.Net_ și în restructurarea obiectivelor.

Dezvoltarea unui mecanism de coping, a unei metode de a face față situațiilor ce ar putea declanșa o scădere a stimei de sine este unul dintre obiectivele menționate.

Deasemenea, prin schimbarea opiniei față de sine vom obține o mai buna evaluare a forțelor proprii, ce va sta la baza realizării celor propuse. Odată depășită perioada “critica” și restabilită stima de sine putem spune ca persoana “se schimba”. Comportamentele dezadaptative vor fi schimbate cu comportamente noi, influențate de o puternica motivație de atingere a idealului.

Prin degajarea sentimentului de mulțumire și auto-acceptare, prezența va fi percepută ca fiind una placută, va crește atractivitatea fapt ce va influența pozitiv starea de bine a persoanei în cauza.

BY: Alexandra

Despre noi

Comments: No Comments

Dragostea dureaza 3 ani!

Image

Cât de frumos e să fi îndrăgostit…Să plutești prin mulțimea oarbă de griji, să simți mirosul fiecărui trandafir pe lângă care treci, să nu iți fie somn, foame sau frig niciodată.

Cât de frumos e să zâmbești cu sufletul la fiecare lucru ce îți aduce aminte de el/ea, să îi simți prezența pe piele ore în șir, să vezi în fiecare persoană ce îi seamănă cât de puțin, un prieten. Fiecare melodie surprinde un moment delicios dintre tine și iubirea ta. Pășești zâmbind, te trezești zâmbind, adormi cu zâmbetul pe buze.

E minunat să fi îndragostit!

 

Image

Dar ce te faci când simți că sentimentul nu mai e acolo? Când te trezești într-o dimineața lângă ea/el și simți că, omul de lângă tine nu e nici pe departe cel de care te-ai îndrăgostit. Pe lângă faptul că, poate cele 5 kg în plus, adunate de când v-ați mutat împreuna îl/o fac să arate diferit, nici nu mai vorbește, nu te mai atinge și nu îți mai zâmbește cum o facea odată.

Începi să îți pui întrebări, începi să cauți soluții ca să te întorci la starea aceea minunată. Vrei să îl/o schimbi…Stai și te gândești la felul în care te făcea să te simți, pui piesele cap la cap și îți dai seama că greșește. Îi spui dar nu înțelege…începi să crezi că nu vrea să se schimbe.

Te încăpățânezi și mai încerci o dată. Tot nu vrea. Pur și simplu nu vrea sa fiți fericiți…dar de ce? Era atât de bine…oare nu te mai iubește? Te detașezi. Devii rece, gelos/geloasă, distant, indiferent și ea/el pleacă…

Am încercat să surprind pe scurt povestea clasica a unei relații eșuate datorită faptului că oamenii nu reușesc să perceapă corect diferitele stadii ale unei relații.

Cu toții ne-am dori să experimentam fericirea cât mai mult posibil, însa nu ne permite organismul. Toate sentimentele acestea exaltante epuizează și deconcentrează motiv pentru care le putem susține doar pentru o perioadă limitată de timp. Pentru a putea supraviețui și pentru a putea  înfrunta realitatea, trebuie să fim conștienți și apți să facem fața dificultăților.

Viața într-un cuplu nu trebuie să fie tot timpul ușoară. După ce trecem de perioada cuceririi și ne obișnuim cu persoana de lângă noi, începem să îl/o percepem așa cu este el/ea de fapt. Aici lucrurile devin dificile. Este nevoie de toleranța și o foarte bună comunicare pentru a depăși obstacolele, lucru perfect realizabil dacă lucram în echipă.

Am căutat să văd ce rezultate au avut diferitele studii ce analizează viața de cuplu în perioada “post-cucerire” și am dat peste un studiu foarte interesant inițiat de Bianca P. Acevedo și Arthur Aron, publicat în 2009 ce răspundea la întrebarea: Relațiile de lunga durata distrug sau nu pasiunea și romantismul din cuplu?

Se pare ca nu. Au fost intervievate mai mult de 500 de cupluri, de vârstă medie din America și s-a concluzionat că, pasiunea și romantismul nu dispar în cazul relațiilor de lunga durată, însă își schimbă forma. De la fațeta ușor obsesivă pe care o capătă iubirea la începuturile ei, odată cu trecerea timpului, dragostea se metamorfozează într-un sentiment de căldura, stabilitate, suport și familiaritate. Relația de cuplu devine mai puțin stresantă și consumă mai puțină energie iar atracția sexuală se stabilizează la un nivel optim pentru ambii parteneri cu condiția ca aceasta să fie constant întreținută și stimulată.

Ce ar trebui sa înțelegem din toate astea?

Ar trebuie să acceptăm că o relație de cuplu fericită nu e definită doar sentimentul de a “călca pe norișori”, ci de cel de siguranță, apartenența, stabilitate ce ne va întreține starea de bine și implicit ne va îmbunătăți viața.