BY: Alexandra

Citate

Comments: No Comments

Punct sau de la capăt?

psihologdebuzunar.ro

           Îl/o iubeai. Erau zile când pășeați împreună pe aceleași urme și vă priveați în oglindă cu câtă măiestrie ați fost construiți să semănați unul cu celălalt. Iubeai tot și simțeai că îți aparține de drept, fără să faci prea multe eforturi. Nu găseai un defect, îi atingeai degetele și simțeai cum trece prin ele fericirea.
          Îl/o iubeai, în forma aceea interesantă ce te ține treaz/ă toată noaptea fără să simți pic de oboseală a doua zi. Orice mic gest te făcea să simți că trăiești într-o mică povestioară așezată pe hârtie, scrisă doar cu scopul de a-ți atrage atenția.
         Îl/o iubeai dar s-a terminat. Ai sau a pus punct și trebuie să o iei de la capăt.
         Dar încă iubești. Încă ai undeva în tine mica speranța că totul poate fi ca la început. E același om, același contur dar s-a schimbat. Totul a prins o altă nuanța și simți că te doare dar nu poți spune exact ce. Îți e frică să faci un pas în față, să pornești pe o altă cale, singur/ă și fără susținere, îți e teamă să faci un pas înapoi și să te lupți pentru idealuri în care nu mai crezi, așa că rămâi pe loc. Rămâi ancorat într-un prezent continuu, fără trecut, fără viitor, fără viață.
          Nimic nu îți mai place. Nu te poți bucura suficient, nu poți suferi suficient, nu simți decât o foame continuă de senzație, o lipsă nedefinită, o frică irațională, o singurătate care pare nesfârșită și totuși nu poți să te rupi. Începi o luptă cu tine însuți, cauți soluții, te ascunzi în muncă, îți distragi atenția cu noi activități, te ții ocupat/ă și spui că ești bine.
          Simți că îngheți când te caută. Îl/o privești cu frică și cauți răspunsuri. Pui totul pe tavă, începi să diseci fiecare frustrare, vrei să te vindeci și cauți în celălalt vindecarea. Nu îndrăznești să spui gata, pentru că ai impresia că, odată plecat/ă definitiv din viața ta vei rămâne în starea această pentru tot restul vieții.

Acest tip de blocaj emoțional apare frecvent în viața noastră sau a persoanelor din jurul nostru. Când nu ne aparțin, încercam să ne ajutăm apropiații să depășească această perioadă, recomandându-le să renunțe, să uite și să o ia de la capăt. Când ne trezim noi în această situație, lucrurile se complică.

Ce se complică de fapt?

  • Primul impediment este legat de posesivitate. Pe parcursul relației, dezvoltăm un atașament crescut față de partener și ajungem încet, încet să îl considerăm “al nostru”. Ideea ca această persoană să nu ne mai “aparțină” este cel mai greu de acceptat.
  • Un alt impediment este lipsa stabilității și întreruperea rutinei. La mijlocul piramidei lui Maslow (piramidă nevoilor) se găsește nevoia de dragoste și de apartenență. E o nevoie clară ce este satisfăcută de stabilitate. Sentimentul că suntem iubiți de cineva ne oferă confort, ne relaxează. Odată ce el lipsește, suntem nevoiți să ieșim din rutină și să întreprindem acțiuni pentru a găsi un nou partener, fapt ce determină instabilitate și este percepută că fiind un factor stresor.
  • Nu în ultimul rând este frica de singuratate. Provine tot din aceeași nevoie, cea de apartenență însă este derivată și de nevoia de apreciere, de recunoaștere, de respect, mai exact avem nevoie să simțim că avem pe cineva aproape care ne apreciază și ne susține ca urmare a implicării noastre în viață acelei persoane.

Dacă privim în acest fel situația, putem spune că suferința la care suntem supuși pare destul de egoistă și neînsemnată . Vom afirma cu certitudine că relațiile înseamnă mult mai mult decât împlinirea unor simple nevoi, însă am omite în această afirmație faptul că, satisfacerea acestora, pe lângă cele fundamental fiziologice și individuale, ne oferă sentimentul de împlinire, de plenitudine.

Odată ce ne ghidăm decizia de a ne implica sau nu în refacerea unei foste relații, bazându-ne pe principiul satisfacerii nevoilor personale și reușim să scoatem din calcul componenta afectivă, putem identifica o serie de factori care, odată personalizați ne scot din blocajul emoțional.
Aceștia factori sunt legați de o bună evaluare a relației din punct de vedere personal, social și cel al susținerii profesionale.

Dacă ajungem la concluzia că relația în care ne aflăm pe lângă componenta emoțională ne oferea perspectiva unei optime dezvoltări personale, putem încerca să depășim evenimentele ce au dus la ruperea ei cu condiția ca cealaltă persoană să dorească același lucru.
Pe de altă parte, dacă în urmă analizei concluzionăm că, relația în care ne-am aflat nu ne satisfăcea nevoile și eram ancorați în ea doar pe baza atașamentului emoțional, soluția cea mai potrivită este de a finaliza această relație și de a ne focusa strict pe obiectivele personale.

Dezavantajele acestui tip de blocaj emoțional sunt regăsite deseori în sfera comportamentală. Acesta interferează cu capacitatea noastră de a ne manifesta afectele, ne privează de încercarea de cunoaștere și are ca rezultat un set de emoții disfuncționale legate de sine și de exterior. În cazul în care nu reușim să îl depășim, recomandabil este să apelăm la ajutor specializat pentru identificarea și modificarea aspectelor ce determină acest tip de blocaj.

BY: Alexandra

Citate

Comments: No Comments

CUM FACEM FAȚĂ RESPINGERII?

heart-broken-on-finger

Viața fiecărei persoane își urmează cursul natural al zilelor ce încep dimineața și se termină seara, până când întâlnesc acea persoană ce reușește printr-o magie să strice echilibrul. Zilele devin deosebit de greu se suportat dacă nu sunt petrecute în compania acelei persoane iar nopțile solitare sunt utilizate cu scopul clar al rememorării fiecărui detaliu.

Felul în care te privește, felul în care te atinge, inclusiv ridurile acelea mici și fine din colțul ochilor ce se conturează atunci când zâmbește…sunt imagini pe care le porți în minte și le reînnoiești ori de câte ori îi simți prezența.

Ești atrăgător/oare, ai o personalitate bine conturată, un bun simț al umorului și cu siguranță există în viață ta o serie de persoane interesante, ce așteaptă momentul perfect să îți atragă atenția însă, în aria ta de interes se află doar o singură persoană. E persoana care te atrage într-un mod inexplicabil și lângă care adori să îți petreci timpul. Din cauza ei/lui telefonul devine un obiect indispensabil pe care îl verifici din 20 în 20 de secunde după ce îi trimiți un mesaj, e aceeași persoană ce îți aduce zâmbetul pe buze de fiecare dată când o zărești și căreia i-ai spune “bună dimineață” de acum încolo în fiecare zi.

Începi să îți pui întrebări dacă ea/el simte la fel când întâlnirile devin din ce în ce mai rare, când trec ore sau zile până când îți răspunde la mesaje și simți că începe să dispară din viața ta. Oricât insiști și oricât de tare îți dorești, ajungi la clipa în care ea/el pune punct și te lasă cu un milion de întrebări la care nu îți va răspunde niciodată.

Printre cele mai frustrante și greu de suportat momente prin care trecem fiecare dintre noi, cel puțin o data în viață, este cel în care acea persoană specială se hotărăște dintr-o data să te facă să dispari din viața ei fără a-ți da măcar șansa să îi demonstrezi că o meriți.

Acel moment e dominat de un sentiment sufocant de lipsă, de frustrare, în care ai vrea să faci ceva însă simți că mâinile îți sunt legate. Îți spui că trece, că nu merită timpul investit, că ea/el pierde, că nu mai dai importanță, îi ștergi numărul să nu o/îl mai poți suna și te antrenezi în activități ce îți țin mintea ocupată, până când accepți ideea că a fost doar o iluzie peste care ai reușit să treci cu demnitate.

Acesta este cursul natural al lucrurilor și fie că ne place sau nu, vom întâlni pe parcursul vieții persoane pe care le considerăm foarte potrivite pentru noi însă care, nu ne împărtășesc opinia. La bază stau o serie de incompatibilități percepute de cealaltă persoană, ce pot avea un fundament real ori pot să țină de perioada vieții pe care o traversează. Astfel de evenimente nu trebuie să afecteze imaginea pe care o avem asupra noastră, nu ne definesc ca fiind mai puțin valoroși și nici nu asigură că între noi și cealaltă persoană nu se va mai putea forma o relație ulterioară însă, ne obligă să ne continuăm drumul și să căutăm o  persoană care să ne împărtășească sentimentele.

Este perfect de înțeles că vom avansa mai greu în drumul nostru dacă legătura anterioară a fost foarte puternică, poate că ne-a ridicat puțin așteptările și în viitor vom fi mai greu de mulțumit, dar scopul principal este să renunțăm și să permitem ca alte persoane să între în viață noastră, atunci când ne vom simți pregătiți.

Problema se ridica în momentul în care simțim că nu reușim să depășim această etapă. Când, după o perioadă bună de timp realizăm că suntem blocați în a ne raporta emoțional la altcineva din cauza persoanei de care am fost respinși. Dacă imaginea noastră a avut de suferit ori ne lipsește încrederea în noi și trăim cu convingerea că tot timpul voi fi respinși, vom avea tendința de a ne feri de noi interacțiuni, ce ne va împinge spre izolare afectivă.

Sentimentele provocate de o respingere pot avea un impact negativ asupra stimei de sine. Pe lângă nenumăratele întrebări legate de faptul că am greșit cu ceva, ele pot veni sub formafrustării și chiar a furiei. Inexplicabile și greu de suportat, pot cauza adevărate drame dacă nu sunt controlate. În cazul în care acest lucru se întâmplă, este foarte bine să identificăm sursa lor printr-o bună introspecție și să evităm să invadăm spațiul personal al persoanei care le-a provocat pentru că, de cele mai multe ori nu aduc nici un fel de rezultat pozitiv, iar consecințele acestora pot genera vină, regret, rușine sau umilință, ce îngreunează depășirea perioadei menționate.

Un alt aspect e cel al încrederii în propria persoană, ce poate ieși destul de “șifonată” dintr-o situație de genul acesta. Indiferent cât de siguri eram pe noi până în acel moment, acel “NU!” ne rămâne în minte o lungă perioadă ca fiind un eșec personal, sub forma unei situații la care nu ne-am ridicat așteptărilor, va fi o înfrângere, o puternică lovitură în orgoliu. Ne va îndrepta spre o perioadă de izolare, în care vom face o bună reevaluare a forțelor proprii, perioadă din care ne vom reveni încrezători sau cu o constantă nesiguranță.

În oricare dintre situații soluția cea mai potrivită este acceptarea. Fie că vorbim de o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp până ajungem acolo, scopul final este să depășim momentele dificile prin auto-determinare, să ne păstrăm demnitatea și să înțelegem limitele impuse de celălalt, în acest mod asigurându-ne că vom lasa o imagine plăcută în mintea persoanei față de care suntem atașați emoțional.

Dacă simțim că nu reușim să depășim această perioadă este recomandat să ne informăm asupra modalităților de a face față sentimentelor generate de respingere și să apelăm la ajutor specializat ori de câte ori simțim că situația ne scăpa de sub control. Rolul consilierii psihologice este de a susține perioadele de criză pe care le traversăm  prin analizarea situației în detaliu, identificarea și modificarea gândurilor ce ne împiedică să depășim momentul și nu în ultimul rând, susține dezvoltarea personală continuă, ce generează noi abilități și are un efect pozitiv în creșterea stimei de sine.

BY: Alexandra

Despre noi / Main Slider

Comments: No Comments

Shhh…sa vorbim despre sex

original_shh-wall-sticker

                             ” În această lume totul se învârte în jurul sexului, mai puțin sexul propriu-zis.

                                                                                    Sexul înseamnă putere.”

                                                                                                               Oscar Wilde

Sexul scos din contextul relațiilor pare a nu avea sens, e lipsit de sentimente, de căldură dată de stabilitate și siguranță, nu e legat de o anume conexiune, pare fad, fără sens, gol de semnificație…

Totuși…e plin de emoție, amețitor, face inima să arunce sângele prin vene cu viteză, e plin de adrenalină și … ne place.

L-am extras din contextul relațiilor pentru a-l putea analiza în formă brută, “neinfluențat” de diverși parametrii ce îi dau o altă semnificație sau îl plasează în alt context. Așa brut e ușor de disecat. E o trăire fizică, o poftă putem spune, ce vine ca răspuns al instinctului sexual pe care îl deținem.

Nu, nu este o nevoie vitală, mai mult decât atât poate fi un potențial factor de risc, însă sexul este o mai mult o strategie psihică de satisfacere a unui set de nevoi esențiale pentru starea noastră de bine. Sentimentul de securitate, stimă de sine, nevoia de autonomie și de conexiune pot fi atinse cu ușurință în cadrul actului sexual.

Da, trebuie să fim conștienți de riscurile la care ne expunem făcând sex și să ne protejăm cu responsabilitate pentru a putea beneficia de avantajele pe care le oferă. Pentru a susține ideea de avantaje voi aduce în discuție numeroasele studii efectuate pe parcursul timpul care confirmă faptul că, sexul ne face mai fericiți și mai sănătoși. De fapt, satisfacerea nevoilor despre care am vorbit mai devreme ne oferă o stabilitate, un echilibru mental. Sigur, ele sunt satisfăcute și în alte contexte și probabil au o durată mai îndelungată, însă la sex trebuie să mai adăugăm și plăcerea fizică, care nu este tocmai de neglijat.

Cuvântul putere din citatul de mai sus, nu a fost ales aleator. L-am ales pentru a sublinia poate cea mai importantă caracteristică a sexului. Fie că vorbim de puterea de a seduce, de a domina sau pur și simplu puterea dată de faptul că o persoană ne este fidelă, sentimentul produs este cel mai atrăgător. Ne crește stima de sine și ne oferă o perspectivă pozitivă asupra propriei persoane. Odată ce stima de sine crește și încrederea în forțele proprii ia alte proporții. Suntem mai siguri pe noi, avem mai mult curaj, suntem mai determinați și într-un final asta ne face bine.

Nu putem vorbi despre sex dacă nu vorbim și de pasiune. Pasiunea e picătură ce face lucrurile interesante. Ne seduce, creează amintiri, face lucrurile să pară ușor ireale. Din cauza ei suntem motivați să continuăm, să avem energie, ea face lucrurile plăcute. Se câștiga în timp și se recuperează tot în timp. Prezența ei creează emoții și absența creează probleme…

Până la urmă totul se rezumă la cine suntem de fapt. Căutarea partenerului perfect rămâne o chestiune individuală și felul în care ne relaționăm în raport cu sexul este determinat de convingeri și dorințe personale.

În cadrul cuplului, sexul este mult mai mult decât atât. E legat de dăruire, de afectivitate, de încredere și dorință. Nu are limite și vine în acord cu identitatea fiecărui cuplu în parte. E un act de uniune și de cele mai multe ori are un scop suprem, aducerea pe lume a unui copil.

Îl putem privi ca pe un bun barometru în evaluarea relației de cuplu. Odată scoase din context problemele de ordin medical, orice fel de modificare apărută în intensitatea, frecvență ori interesul relaționat activității sexuale din cadrul cuplului, poate rezona în probleme de ordin emoțional. Într-adevăr, menținerea pasiunii odată cu trecerea anilor este o provocare, însă nivelul de implicare al ambilor parteneri poate determina funcționalitatea relației per total.

Revenind la ideea evaluării bunei relaționări din cadrul cuplului pe baza activității sexuale, susțin că aproape toate problemele de ordin emoțional au consecințe în intimitate. Oricât încercăm să ascundem față de noi ori de partenerul nostru, scăderea apetitului sexual (subliniez fără cauze medicale), de cele mai multe ori nu are nici o legătură cu sexul.

În acest caz, rezolvarea problemelor de ordin emoțional este imperativă pentru a asigura stabilitatea cuplului iar dacă acestea nu pot fi bine identificate, cea mai bună soluție vine din partea ajutorului specializat.

Consilierea psihologica de cuplu se adresează cuplurilor ce se angajează frecvent în conflicte sau au modele de comunicare nesatisfăcătoare, au experimentat sentimentul de trădare, dificultăți sexuale ori au probleme legate de menținerea relației în momente de tranziție ale vieții.

În cadrul ședințelor de consiliere psihologică de cuplu se urmaresc:

 – vizualizarea și acceptarea problemelor apărute în relația de cuplu, ce tind să îi împiedice pe cei doi parteneri să se dezvolte în cadrul acestei relații.

 – restabilirea relației de comunicare prin exprimarea sentimentelor, a dorințelor și a nevoilor reciproce, astfel încât celălalt partener să își poată îndeplini rolul în totalitate.

 – evaluarea punctelor forte ce vin în ajutorul celor doi parteneri, prin întărirea convingerii legate de apartenență la cuplu.

În orice context, sexul rămâne un subiect picant doar din cauza emoțiilor asociate lui. Tratat cu discernamânt si responsabilitate, aduce un plus stării noastre de bine, ne conturează dorințele si ne asigură individualitatea.

BY: Alexandra

Despre tine

Comments: No Comments

Viața postată pe zid (wall)- adicție, realitate și proiecție

o-SELFIE-facebook (1)

Totul a început dintr-o curiozitate: fie pentru că vroiam să căutăm persoane pe care nu le-am văzut de ceva vreme sau să ne lăudăm cu noile poze pe care le-am făcut în vacanța la Paris, fiecare dintre noi și-a făcut un cont “timid” pe o rețea de socializare.

Asta se întâmpla cu ani în urmă (pe care îi putem verifica la finalul profilului ), când inter-relaționarea se desfășura în alți parametrii. Când trebuia să întrebi oamenii recent întâlniți ce muzică ascultă, ce preferințe au în materie de cărți și filme, descopereai cu surprindere că aveți prieteni comuni. Serile în oraș rămâneau anonime și reușeai să te prezinți, fără ca persoana din față ta să aibă ocazia să te cunoască… în lipsă.

Nu dădeai importantă felului în care ploaia se așterne pe geamul tău, priveai zâmbind formele norilor, dar le uitai în următoarea secundă iar serile în oraș, cele mai plictisitoare mai ales, treceau greu și erai obligat să animezi atmosfera pentru a nu fi nevoit să te întorci acasă.

Cred cu sinceritate că traversăm cea mai puternică perioadă a inter-relaționării virtuale de până acum. Nu critic, nu judec și nici nu am păreri personale când vine vorba de cât de mult greșim sau nu, ne dezumanizăm sau cucerim noi terenuri de comunicare, depășim bariera mentală a creativității sau ne izolăm într-o superficialitate a expunerii unei personalități false, studiate, atent conturate.

Nu am nici o impresie pro sau contra, eu doar observ…

Studiez atent comportamente și frecvențe, variații și variabile, realitate, context, ansamblu. Îmi focalizez atenția spre a identifica motivul pentru care alegem să ne facem sau nu publică identitatea, să ne afișăm dorințele, ideile sau preferințele de orice tip.

Pe parcursul timpului am încercat să conturez acest fenomen social pentru a-i da un înțeles, o semnificație, i-am urmărit evoluția, m-am lăsat implicată în proces și am descoperit 3 elemente ce îl caracterizează care mi-au atras întotdeauna atenția:

Adicția:

Aceasta este declanșată de o trăire interioară ce ne conduce spre comportamente întreprinse cu o anumită frecvență, de care simțim că ne putem lipsi doar cu dificultate. În general, factorii declanșatori ai adicțiilor ne stimulează centrii stimulatori ai plăcerii, aduc senzații plăcute, ne fac să simțim.

Comportamentele adictive au o constanța în intensitate și în timp invers proporțională- cu cât intensitatea este mai mare, cu atât timpul acordat este mai redus ( datorită supra-solicitării) însă, odată început procesul de desensibilizare, în căutarea intensității acordăm mai mult timp comportamentului mai sus menționat.

Rețelele de socializare au prin definiție tendința de a fi un factor declanșator al comportamentelor adictive. Acestea mențin focusul pe centrii de interes generatori ai senzațiilor, concret, descoperim elemente ce ne atrag atenția, motiv pentru care le accesam mai mult sau mai puțin frecvent.

Realitatea:

În context social, limitele personalității ne permit să ne “mulăm” pe cerințele interlocutorului printr-un proces de ajustare absolut necesar interacțiunii. În sensul expunerii personale pe rețele de socializare, această auto-prezentare prinde conturul personalității cu care vrem să “vindem” imaginea proprie. E o linie fină între concordanță dintre ceea ce presupune afișarea imaginii prefabricate și cea a realității în fapt. Un profil de social media are scopul de a ne prezenta în variantă noastră cea mai bună, este locul unde selecționăm atent informațiile pe care vrem să le împărtășim. Imaginea personală este atent ajustată, pentru că presupune o anticipare a faptului că va fi analizată de interlocutori. Ea devine un barometru în stabilirea noilor relații sau a conectării cu persoanele ce manifestă un tip de interes asupra noastră.

Proiecția:

Termenul de proiecție are originea în psihanaliză, mai precis prima lui utilizare aparține lui S. Freud în lucrarea “Psihonevrozele de apărare” și este asociat unor tulburări psihopatologice, motiv pentru care voi susține utilizarea lui în acest articol doar cu scopul de a emfază (a exagera, a sublinia) fenomenul descris.

Acest termen are numeroase forme de utilizare, dar mă voi centra pe mecanismul ce descrie “operația prin care subiectul expulzează din sine și localizează în altul , persoană sau lucru, calități , sentimente , dorințe , chiar <…> pe care nu le cunoaște sau le refuză în sine însuși a€œ ( Laplanche J. , Pontalis J.B., 1994). Mai exact, atrag atenția asupra faptului că, accesul la profilul altei persoane poate avea un rezultat ușor distructiv, prin care, neavând șansa de a evalua concret persoana în cauza, putem proiecta asupra ei calități ori defecte ce pot să nu îi aparțină. Îl putem clasa în grupuri despre care avem un istoric de experiențe negative sau îl putem apropia artificial de o imagine ce răspunde cerințelor noastre având ca punct de plecare preferințele comune împărtășite.

Privite în context general, beneficiile și dezavantajele accesării rețelelor de socializare nu pot fi evaluate negativ decât în momentul în care devin problematice.

junkie1

Adicția ce ține de frecvența accesării devine o problemă când interferează cu desfășurarea optimă a activităților zilnice, poate provocă un dezechilibru, motiv pentru care trebuie imperativ corectată în momentul sesizării fenomenului.

Disimularea realității poate duce la un fenomen de depersonalizare din cauza căruia, aspectele ce privesc identitatea personală au de suferit. Poate genera conflicte interioare și dificultăți de inter-relaționare ce au un impact negativ asupra dezvoltării personale.

Fenomenul de proiecție dus la limita superioară, tinde a aduce în discuție focusul obsesiv. Poate produce hărțuire, încălcarea intimității sau situații conflictuale fără fundament real ori pur și simplu ne poate aduce în poziția de a face alegeri fără a avea toate elementele la dispoziție.

Importanța ajustării comportamentului legat de accesul la rețelele sociale trebuie evaluată în măsura în care acesta poate “scăpa de sub control” însă, până la acel moment putem aprecia acest tip de interacțiune că fiind o altă dimensiune a contextului social, perfect adaptată vremurilor pe care le trăim.

BY: Alexandra

Despre tine

Comments: No Comments

Viața ca un joc de poker…ce înseamnă să pierzi?

poker-rockets-600x400

  Tremuri. Un nod în gât pune stăpânire pe capacitatea ta de a respira. Continui să tremuri și fără să vrei, simți că genunchii se înmoaie și privirea rămâne fascinată într-un punct gol pe care nu-l scapi din ochi.

          Nu e cea mai bună mână. Nu e nici măcar cel mai favorabil context. Ai pierdut. Ai mizat tot și ai pierdut fără să știi măcar când a început jocul. Trebuie să continui. Așa, fără nimic de oferit, fără să poți miza nimic în schimb, trebuie să reintrii în joc. Atunci începi să simți. Ți se încălzește pieptul și îți spui: “De ce merit asta? De ce mi se întâmplă tocmai mie?”

          Încet, încet simți cum înmărmurești. “Nu e real! ” încerci să te convingi că nu s-a întâmplat. Simți că nu ai putea face față, pentru că nu e vina ta. Când totul începe să prindă contur îți spui : ” NU mai pot! ” Te cuprinde un sentiment de furie, o furie clară a nedreptății. Ai vrea să pleci, să lași masa goală, să te izolezi, să fi lăsat în pace.

         Dar nu, ori de câte ori închizi ochii simți acea senzație de lipsă, de gol, de abandon ce începe să îți strângă pieptul și te doare. Te doare să știi că ai pierdut când nici măcar nu știai că ai început să joci.

        Dar accepți. De aici nu mai e cale de întoarcere. Îndrepți privirea spre pământ și te supui sorții.

under-my-umbrella

Fiecare dintre noi a simțit ce înseamnă să pierzi. Fie că vorbim de pierderea unei persoane dragi, a unui aspect ce ne definea ca persoană, a sănătății fizice, a unui obiect important, chiar și a unei șanse, senzația cu care rămânem este una greu de suportat. E marcată de șoc, de negare, furie/ frustrare, tristețe și în cele din urmă acceptare.

Nu sunt puține momentele în care, unul dintre sentimentele despre care vorbeam mai devreme pare a avea un impact dezastruos asupra noastră. Ne apasă și oricât de tare ne-am dori să “scăpam de el”, ne urmărește și ne blochează într-un punct, într-o stare din care nu putem ieși.

E ca și cum ai rămâne fără speranță. Timpul se oprește în loc și fiecare trăire are limite bine definite ce ne face să luăm parte la toată povestea ca personaj principal. Aprinde în noi dorința de a schimba rezultatul dar, de cele mai multe ori acest lucru nu mai este posibil.

Perioada de doliu este cel mai bun exemplu. Ea surprinde în deplinătate sentimentul de pierdere. Intensitatea cu care simțim efectul pe care îl are dispariția unei persoane din viața noastră, este direct proporțională cu nivelul de atașament resimțit față de acea persoană. Oricât am încerca să anticipăm momentul respectiv, el ne va surprinde și va genera stări negative la care va trebui să facem față:

Șocul evenimentului în sine are rolul de a ne pregăti. În condiții normale, acesta are o durată de la câteva ore până la 2-3 zile și este marcat de o amorțeala, o senzație de depersonalizare, aproape putem spune că suntem “rupți de realitate”.

Negarea vine cu scopul de a ne proteja, de a ne scoate din șoc fără traume marcante și de a ne ține departe de durere. Experimentăm senzații confuze și nu ne vine să credem că acest eveniment începe să își facă loc în viața noastră.

Treptat, durerea începe să se instaleze. Încercăm să luptăm împotrivă ei energic, ne enervează și îi răspundem prin furie. Ne încearcă un sentiment de slăbiciune legat de faptul că, nu putem interveni sub nici o formă în a schimba ceea ce tocmai s-a întâmplat.

În cele din urmă obosim. Realizăm că nu putem schimba nimic, lăsăm durerea să se instaleze și începem să simțim lipsa. Ne cuprinde tristețea– un bun indicator că suntem pregătiți să facem față consecințelor și să le acceptăm.

Ne adaptăm la a trăi cu pierderea suferită. Pe zi ce trece durerea scade în intensitate și o reîntâlnim doar în momentele în care un stimul ne aduce aminte de pierderea suferită.

Procesul de a face față unei pierderi de orice tip este unic pentru fiecare dintre noi. Unele stadii pot lipsi sau se pot desfășura în altă ordine, dar cel mai important aspect este succesiunea înspre acceptare. Momentul în care ne simțim blocați într-unul dintre stadiile anterioare acomodării sau acceptării, impune apelarea la toate resursele de care dispunem pentru a-l depăși.

Un bun exemplu al unui astfel de blocaj este tulburarea de stres post-traumatic.

Aceasta poate apărea în urma unui eveniment marcant și este caracterizată de următoarele simptome: amorțeală, reprezentări mentale repetitive ale evenimentului traumatic, iritabilitate, incapacitatea de a percepe evenimentul, dificultăți de concentrare, capacitate scăzută sau absență în manifestarea trăirilor, evitarea contactului cu alte persoane etc. Diagnosticul de tulburare de stres post-traumatic se aplică în cazul în care, aceste simptome au o manifestare ce depășește perioada de o luna.

În astfel de cazuri trebuie să intervenim. Să prevenim și să ne identificăm nouă sau persoanelor apropiate ce trec printr-un astfel de eveniment, nevoia de ajutor. Să încercăm să susținem acest proces pe deplin. Este responsabilitatea noastră de a ne asigura că suntem conștienți de perioada dificilă pe care o trăim și ține de noi să ne refacem prin autodeterminare și conștientizare, având ca scop clar restabilirea echilibrului esențial unei bune sănătăți fizice și mentale.

BY: Alexandra

Citate

Comments: No Comments

BY: Alexandra

Despre tine / Main Slider

Comments: No Comments

Frica de angajament și promisiunea “pentru totdeauna”!

 

trapped_in_a_cage_by_crazyluh-d4b6fix

“Angajamentul este ceea ce transformă o promisiune în realitate. Sunt cuvintele care vorbesc cu îndrăzneală de intențiile tale, precum și acțiunile care vorbesc mai tare decât cuvintele.

Înseamnă a-ți face timp când nu ai nici o secundă liberă. Revenind asupra aceluiași moment de fiecare data, an dupムan dupムan. Este baza caracterului, puterea de a schimba fața lucrurilor. Este triumful de zi cu zi a integrității în fața scepticismului. “

                                                                                                                           Abraham Lincoln

Este o povară pentru unii dintre noi. Ne provoacă un nod în gât, o senzație de lipsă de aer. Angajamentul poate înseamna o colivie, dacă nu suntem pregătiți pentru el.

Sunt momente în care, în fața expresiei “pentru totdeauna” rămânem înmărmuriți, palizi și fără scăpare. Aceste cuvinte ne răsună în minte obsesiv și simțim că cineva ne frânge libertatea. Ne tăie aripile și ne limitează posibilitățile.

Posibilități pe care poate niciodată nu le vom încerca, dar ne place să știm că sunt acolo, că ne sunt accesibile. Nu vrem să renunțăm la libertatea noastră, chiar dacă “pentru totdeauna” e ceea ce ne dorim. Simțim că ar fi prea greu să putem rămâne constanți și ne sperie sentimentul de nesiguranță, frica de a eșua în primul rând în fața noastră.

Cine poate face o astfel de promisiune? Cine poate ști ce se va întâmplă în 5, 10 sau 20 de ani?

E imposibil să ne proiectăm în timp atât de departe. “Dacă mă voi schimba? Dacă nu o să mai vreau? Dacă pot ceva mai bun? Dacă voi suferi?”, sunt întrebări care ne macină și datorită lor începem să clădim ziduri între noi și promisiunile care așteaptă să fie făcute.

Frica de angajament este o frică reală. Ea este ușor de remarcat în insecuritatea pe care o manifestăm față de orice fel de alegeri ce presupun implicarea noastră pe termen îndelungat.

A-ți lua angajamentul de a duce un lucru la bun sfârșit sau de a participa activ în realizarea lui, presupune însușirea unei responsabilități pentru care există posibilitatea de a nu fi pregătit.

Sunt situații în care putem refuza cu ușurință să ne implicăm, însă există momente în viață când refuzul nostru poate însemna finalul unei etape la care nu vrem să renunțăm.

Frica de angajament față de căsătorie descrie cel mai bine o astfel de situație.

Nu sunt rare cazurile în care, cupluri solide formate în ani, evită să facă pasul următor. Această situație poate fi generată de o sumedenie de cauze, însă una dintre ele este anxietatea unuia sau ambilor parteneri de a lua o decizie ce presupune respectarea angajamentului de a rămâne lângă persoană iubită “la bine și la greu până când moartea vă va despărți”.

La toate acestea se adaugă și ideea de a aduce un copil pe lume ce va depinde de buna conviețuire și de completa implicare a celor doi.

Presiunea acestei responsabilități provoacă de cele mai multe ori fisuri în stabilitatea cuplului, construiește incertitudini, ne face să ne reevaluăm opțiunile, să alegem să mergem mai departe sau în cele din urmă să cedăm.

Frica poate fi indusă de traume precedente, de momente de suferința, de eșecuri în relațiile anterioare, de un mediu parental neprielnic sau pur și simplu de nesiguranța. Frica de angajament poate, într-o clipă dărâma tot ce s-a constuit cu grijă pe parcursul timpului. Mai mult decât atât, ea poate creea o anxietate atât de puternică legată de acest eveniment ce va duce încet spre o existența solitară, rigidă, rece.

Frica de angajament, poate avea un fundament real iar insecuritățile pot fi rezultatul unei incompatibilități între cei doi parteneri, un sistem de securitate format cu scopul de a ne avertiza că alegerea nu este tocmai potrivită pentru noi.

Însă, dacă valorile noastre indică faptul că această frică poate fi irațională este momentul să luăm măsuri:

Eliberează-te de experiențele negative anterioare

Situațiile cu care ne întâlnim în viață pot fi asemănătoare însă, asta nu ne asigură că rezultatul va fi același. Fie că vorbim de o relație de cuplu sau de o situație ce ține de viața individuală, este în puterea noastră să schimbăm lucrurile.

Evaluează-ți foarte bine opțiunile

Cântărește-ți bine decizia luând în vedere toate aspectele: pozitive și negative. O modalitatea foarte utilă este de a le nota pe o foaie de hârtie pentru a le putea privi în ansamblu și pentru a putea defini consecințele oricărei decizii luate. 

Încearcă să identifici fricile reale de cele provocate de tine însuți

Tindem să ne creem scenarii care, de multe ori nu se vor întâmpla niciodată. În momentul în care ne este frică, vrem să luăm în considerare toate posibilitățile ce ne pot provoca neplăceri dar dacă le cântărim foarte bine putem să le identificăm pe cele ce au șanse mai mari de a se întâmplă în defavoarea celor nerealizabile.

Fii deschis(ă)

Discută despre frica ta într-o manieră în care să fii înțeles și care nu rănește persoana de langă tine și caută să accepți suportul oferit de cealaltă parte

Caută ajutor

Dacă simți că frică de angajament te depășește și crezi că ai nevoie de îndrumare pentru a depăși acest moment, îndreaptă-ți atenția spre un ajutor specializat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

BY: Alexandra

Despre noi

Comments: No Comments

Posesivitatea- de la gelozie la obsesie

Strings-Attached

Posesivitatea este o problemă prea puțin dezbătută în contextul relațiilor, tocmai pentru că, în fundamentul acestora, ea apare ca o condiție esențială. Posesivitatea poate fi înțeleasă ca sentiment de apartenență, de familiaritate, chiar parte a sentimentului de dragoste. Într-o perspectiva pozitivă, posesivitatea unește cuplul, asigurând exclusivitate în relațiile dintre cei doi.

Un element fin al acestui aspect este proporția sau intensitatea cu care simțim că persoană care ne este alături ne aparține. Felul în care ne raportăm la omul de lângă noi poate suferi schimbări pe parcursul timpului și ideea de ”al meu/ a mea” poate prinde dimensiuni ce să depășească limitele reciproc acceptate.

Imaginea se schimbă ușor. Persoana iubită devine o parte din noi, o parte la care nu putem și nu vrem să renunțăm sub nici o formă. Nu încape loc de îndoială că ea/el a devenit ceva de care nu ne putem lipsi. Suntem convinși că avem tot dreptul la atenția, prezența și dragostea ei/lui și nimic și nimeni nu poate interveni în a perturba acest echilibru.

Ne simțim confortabili, siguri pe noi și privim lumea dintr-un loc ferit de interferențe. Pentru asta suntem dispuși să abandonăm tot ce ține de existența noastră în afară cuplului. Suntem dispuși să luptăm cu oricine încearcă să pătrundă în sfera noastră de confort și să apărăm sentimentul de siguranță pe care îl simțim lângă persoană iubită.

Ne trezim însă în fața pericolului. În fața momentului în care cel de lângă noi se simte izolat. Vrea libertate. Vrea să pășească în afară spațiului pe care noi l-am protejat atât de bine.

Care pot fi motivele pentru care ea/el ar vrea să părăsească un mediu atât de sigur și de confortabil ca acela pe care l-am creat pentru noi?

Simțim nevoia să luptăm. Să arătăm persoanei de lângă noi că greșește. Să îl/o aducem înapoi cu orice preț.

Încercam să îl rupem de lumea exterioară și să îi limităm contactul cu cei ce atentează la spațiul nostru, moment în care, de cele mai multe ori, celălalt ripostează. Se simte frustrat de dreptul său de a socializa și tinde să se izoleze…de noi.

Aici apar primele semne ale geloziei. Nu înțelegem de ce persoana pe care noi am protejat-o atât de tare, pe care o credeam parte din noi, alege să petreacă timp cu alte persoane. De ce irosește momente ce ar putea să le trăiască cu noi, în compania altora? De ce ne tratează cu răceală însă cu alții este vesel/ă, zâmbește, se simte bine?

Încetul cu încetul începem să îi încălcam dreptul la intimitate. Simțim că e nevoie să facem asta. Să fim precauți ca nu cumva, cineva sau ceva să îi distragă atenția de la relația noastră. Îi verificăm telefonul, e-mailul sau orice alt canal de socializare și căutăm indicii care să ne pună în gardă. Găsim într-un final o conversație, un detaliu ce ne pune pe gânduri.

Atunci începem să acționăm, să pândim, să cerem explicații, să fim agresivi. Începem o luptă nesfârșită cu noi înșine prin care să ne recuperăm ce e al nostru.

Aici intervine obsesia.

Nesfârșitele ore petrecute în scopul de a recupera senzația de confort și siguranță la care tindem, se transformă în factori de stres atât pentru noi cât și pentru partener. El se va simți sufocat și chiar dacă, pentru început va fi impresionat de dragostea pe care i-o purtăm, cu timpul va dori să scape din ceea ce pentru el/ea devine o greutate, o mică închisoare în care noi vrem să îl ținem închis/a.

Ne găsim într-o situație din care nu mai știm cum să ieșim. Sentimentele noastre devin mai puternice ca niciodată, însă, ale lui/ei pălesc și asta ne duce ”la culmea disperarii”. Căutăm ajutor, ne documentăm în cum ar trebui să procedăm să îl/o aducem înapoi dar omitem să vedem că problema se află la noi.

Libertatea individuală este și trebuie să reprezinte un stâlp al fiecărei relații.

Alegerea de a rămâne sau nu într-un cuplu trebuie să fie o alegere benevolă, fără constrângeri legate de frica de abandon, fără a ceda oricărui fel de șantaj emoțional, fără a fi ancorat în trecut, ea trebuie să izvorască din dorința de a-ți petrece timpul lângă o anumită persoană. Această alegere trebuie să genereze un sentiment de bine, de confort, de siguranță.

Orice situație care impune un sentiment de disconfort în ceea ce privește stabilitatea relației în care ne aflăm, trebuie privită în contextul modificării aspectelor ce dăunează, prin implicarea ambilor parteneri. Odată ce echilibrul de forțe este păstrat la aproximativ aceeași valoare, șansele ca disputele să fie rezolvate cresc semnificativ. Nu trebuie luat din calcul nici momentul în care unul dintre parteneri dorește să părăsească relația, decizie pe care trebuie să o respectăm deoarece fiecare dintre noi avem dreptul să alegem situația care considerăm că ne oferă cea mai bună opțiune.

Oricât de grea ar fi decizia de a renunța la luptă de a păstra ce credem că ni se cuvine, trebuie să găsim resursele necesare de a ne modifica comportamentele ce provoacă disconfort persoanei de lângă noi, cu comportamentele constructive ce au ca obiectiv rezolvarea problemelor de bază și creșterea/menținerea senzație de confort.

BY: Alexandra

Despre tine

Comments: No Comments

Sunt indecis(ă)…sau poate că nu?

Decision making

 

Decizii peste decizii spune americanul…

Te trezești și nici măcar nu apuci să deschizi bine ochii că trebuie să te decizi: cu ce te îmbraci, ce mănânci, care e programul pe astăzi, care îți sunt prioritățile.

Deciziile sunt cogniții voluntare cu ajutorul cărora alegem un lucru sau o acțiune în detrimentul alteia, pe baza unor criterii prestabilite .În urma lor, dozăm corespunzător cantitatea de energie și de efort pe care suntem dispuși să o alocam alegerii făcute.

Datorită structurii și a proceselor pe care le implică, deciziile au fost împărțite într-o sumedenie de categorii: structurate, nestructurate, semi-structurate; strategice, tactice, operaționale etc.

Vom discuta despre procesul de luare a deciziilor, pentru că aici începe partea interesanta.

El se desfășoară în felul următor: primul pas este alegerea problemei, ulterior vine conceptualizarea ei ( să încercăm să vedem ce înseamna), urmând alegerea și punerea în practică a acțiunii.

Pare destul de simplu…Dar nu e!

Ce ne facem când problemele depășesc capacitatea noastră de înțelegere? Când nu putem cântări obiectiv alegerea pe care trebuie să o facem? Când consecințele deciziilor noastre pot avea repercursiuni negative asupra oamenilor pe care îi iubim sau asupra vieții noastre?

Ce facem atunci?

Nu dormim: ne petrecem toată noapte învârtindu-ne de pe o parte pe alta, încercând să oprim gândurile ce circulă în mintea noastră mai tare decât mașinile pe autostradă;

Nu mâncăm sau mâncăm prea mult: ne autopedepsim sau încercăm să ne consolam pentru incapacitatea de a lua o decizie;

Cerem sfaturi: mergem “din poartă în poartă” și prezentăm problema cunoscuților întrebându-i: “Tu ce ai face în situația asta?”

Căutăm răspunsuri: prietenul nostru Google găsește cu siguranța pe cineva, care ne povestește pe un forum, cum și-a rezolvat problema ori căutam un articol într-o revistă mondenă și luam sfatul “bunului” redactor care pare a fi expert în problema noastră.

Ne dăm bătuți: ne spunem că nu suntem capabili să luăm decizia respectivă sau încercăm să amânăm cât putem de mult momentul.

Lăsăm “soarta să decidă” : nu acționăm în nici un fel și ne gândim că vom face față situației indiferent care va fi consecința faptului că nu ne-am implicat.Businesswoman  in Front of Doors

 

Fie ca vorbim de carieră, de viața sentimentală, de situația financiară sau orice alt tip de problema ce ne frământă, putem adopta diverse strategii ce sa ne faciliteze procesul de luare a deciziilor.

Înainte de toate, trebuie să luăm în considerare unicitatea fiecărui caz în parte, pentru a înțelege că, putem lua o decizie corecta doar dacă privim imaginea în ansamblu.

Pentru asta este recomandat să:

-Fi deschis la NOU!

Când vine vorba de alegeri ne este greu să renunțăm la lucrurile cu care suntem obișnuiți. Decizia de a renunța la un obicei, la un obiect sau la o persoana cu care ne-am învățat de ceva vreme va fi tot timpul dificilă din cauza faptului că presupune renunțarea la confortul pe care mi-l oferă. Vine însa un moment, în care trebuie sa ne schimbam atitudinea față de “Nou” și să privim cu mai mult entuziasm faptul că, lucrurile noi ne scot din rutină, sunt de cele mai multe ori mai interesante și ne oferă o alta perspectivă.

– Acceptă că nu poți avea TOTUL!

Când avem de ales între doua situații de care suntem mulțumiți în aproximativ aceeași măsura, indecizia este puternică. Cea mai bună strategie în acest caz, dacă situația ne permite, este să testam gradul nostru de implicare în fiecare dintre ele. Cum facem asta? renunțăm pentru scurt timp la fiecare, alternativ și încercăm să stabilim care este situația care are cel mai mare impact în viata noastră. 

-Pune o limită de timp și RESPECTĂ-O!

Nu putem amâna o decizie la nesfârșit. Oricât ar fi de greu, trebuie să stabilim o zi/ora în care să punem în practică decizia luată. Pentru a fi mai ușor, putem găsi o modalitate prin care să ne recompensăm pentru respectarea termenului limită.

-Cere sfatul specialistului!

Cum spuneam și mai sus, tindem să cerem sfaturi când vine vorba de a lua o decizie. Nu este un lucru rău însa, este bine să ne asigurăm că sfatul primit este unul competent ce ne va ajuta în luarea unei decizii corecte. Pentru asta trebuie să încercăm să obținem informații de la persoane avizate în domeniul aflat în sfera noastră de interes.

-Nu lua decizii emoționale!

Se spune că nu trebuie să facem promisiuni când suntem fericiți și nici să nu luăm decizii importante când suntem supărați.

Este foarte adevarat! Dupa depășirea perioadei cu mare încărcătură emoțională ar trebuie să luăm deciziile. E bine să acordăm timp și să amânam momentul până când simțim că decizia luată este stabilă și bine argumentată.

 O altă strategie care ne ajuta în facilitarea procesului de luare a deciziilor este piramida decizională.

Un concept destul de ușor de pus în practică când vine vorba de luarea unei decizii ce implică repercursiuni în timp. 

piramida 2

 

E important să ținem minte faptul că, procesul decizional este unul extrem de complex și chiar dacă strategiile pe care le folosim sunt cele corecte și decizia luată a avut în vedere toți factorii problemei, consecințele ei pot să nu fie cele așteptate. În acel moment nu trebuie să ne judecam, ci să ne concentrăm în face față situației generate.

 

 

 

BY: Alexandra

Despre tine

Comments: No Comments

Frumusețea vine din încrederea în forțele proprii

top_of_the_world_by_bm_photography-d5bdfw6   Superficialitatea cu care societatea tratează conceptul de frumusețe ne aduce în prim plan trista constatare că, aspectul fizic este considerat a fi singurul etalon al acestei caracteristici.

Spun “tristă constatare”, deoarece, când vorbim de frumusețe mi-aș dori să cântărim și aspecte ce țin de personalitate și comportament, factori evident responsabili pentru imaginea pe care ne-o conturează oamenii cu care intrăm în contact. Poate că, în mintea noastră s-a imprimat un stereotip conform căruia, frumusețea aparține unui grup restrâns de persoane care au avantajul de a porni în viața cu o serie de factori ce le facilitează integrarea în societate, în grupul de prieteni, într-o relație amoroasă, sau chiar în a accesa cariera pe care și-o doresc.

Chiar dacă știm și s-a demonstrat în nenumărate rânduri că persoanele care au un aspect fizic plăcut beneficiază de mai multă atenție, acest lucru nu vine strict din caracteristicile fizice. Persoanele atrăgătoare sunt în general sigure pe ele, încrezătoare în forțele proprii, fapt ce conturează o imagine pozitivă asupra lor și inevitabil ne oferă o stare de confort în preajma lor.

Caracteristicile de care vorbeam anterior sunt de fapt principalul motiv pentru care alegem să ne petrecem timpul cu o persoană în defavoarea alteia. Acest fapt este demonstrat de situațiile în care suntem surprinși acordând mai multă atenție unei persoane, care nu ni se pare neapărat foarte atrăgătoare, decât cuiva cu un aspect fizic foarte plăcut. Putem spune despre aceasta persoană că este frumoasă? Putem identifica aspecte ale personalității acesteia care ne atrag cu adevărat?

Dar despre cei pe care îi întâlnim fără să vrem, oameni care își lasă amprenta în viața nostră prin puterea de a fi un exemplu de forța și perseverență. Aceia sunt oameni frumoși? Ne face plăcere să ne petrecem timpul în preajma lor?

Nu putem vorbi de încredere în sine, fără a lua în considerare faptul că, există o linie fină între o stima de sine crescută, asociată cu o încredere în forțele proprii, care este perceputa a fi plăcută, și o stima de sine, respectiv o încredere exagerata, care deranjează.

Mă voi referi doar la cei ce știu să dozeze corespunzător aceste caracteristici, pentru a sublinia importanța faptului că, o bună evaluare a propriei persoane și o încredere în forțele proprii este cheia pentru atingerea obiectivelor. Stima de sine este un concept destul de dezbătut tocmai pentru ca, guvernează marea parte a acțiunilor pe care le întreprindem.

“Dimensiunea” stimei de sine este direct influențată de situațiile prin care trecem. O stimă de sine crescută ne poate asigura o reușita în relaționare, pe când o stima de sine scăzută ne poate inhiba pornirile, având efecte devastatoare în dezvoltarea personală.

Persoanele care se regăsesc în ipostaza unei stime de sine scăzută sunt de cele mai multe ori percepute ca fiind nesigure, timide, retrase. Problemele legate de imaginea corporală sunt de cele mai multe ori generatoare ale unor astfel de stări. Odată cu ele apare și lipsa de încredere în forțele proprii, adeseori generată de dificultățile de relaționare și de lipsa sentimentului de apartenența și incluziune socială. Odată ce gândurile negative cu privire la propria persoană, pun stăpânire pe felul în care ne auto-evaluăm, este de înțeles proveniența sentimentului de dispreț și inutilitate orientat înspre sine, ce inevitabil duce la depresie, disperare, retragere din societate.

Cheia în depășirea unei astfel de perioade stă în acceptarea de sineSelf-Confidence-GSalam.Net_ și în restructurarea obiectivelor.

Dezvoltarea unui mecanism de coping, a unei metode de a face față situațiilor ce ar putea declanșa o scădere a stimei de sine este unul dintre obiectivele menționate.

Deasemenea, prin schimbarea opiniei față de sine vom obține o mai buna evaluare a forțelor proprii, ce va sta la baza realizării celor propuse. Odată depășită perioada “critica” și restabilită stima de sine putem spune ca persoana “se schimba”. Comportamentele dezadaptative vor fi schimbate cu comportamente noi, influențate de o puternica motivație de atingere a idealului.

Prin degajarea sentimentului de mulțumire și auto-acceptare, prezența va fi percepută ca fiind una placută, va crește atractivitatea fapt ce va influența pozitiv starea de bine a persoanei în cauza.