Cât de frumos e să fi îndrăgostit…Să plutești prin mulțimea oarbă de griji, să simți mirosul fiecărui trandafir pe lângă care treci, să nu iți fie somn, foame sau frig niciodată.
Cât de frumos e să zâmbești cu sufletul la fiecare lucru ce îți aduce aminte de el/ea, să îi simți prezența pe piele ore în șir, să vezi în fiecare persoană ce îi seamănă cât de puțin, un prieten. Fiecare melodie surprinde un moment delicios dintre tine și iubirea ta. Pășești zâmbind, te trezești zâmbind, adormi cu zâmbetul pe buze.
E minunat să fi îndragostit!
Dar ce te faci când simți că sentimentul nu mai e acolo? Când te trezești într-o dimineața lângă ea/el și simți că, omul de lângă tine nu e nici pe departe cel de care te-ai îndrăgostit. Pe lângă faptul că, poate cele 5 kg în plus, adunate de când v-ați mutat împreuna îl/o fac să arate diferit, nici nu mai vorbește, nu te mai atinge și nu îți mai zâmbește cum o facea odată.
Începi să îți pui întrebări, începi să cauți soluții ca să te întorci la starea aceea minunată. Vrei să îl/o schimbi…Stai și te gândești la felul în care te făcea să te simți, pui piesele cap la cap și îți dai seama că greșește. Îi spui dar nu înțelege…începi să crezi că nu vrea să se schimbe.
Te încăpățânezi și mai încerci o dată. Tot nu vrea. Pur și simplu nu vrea sa fiți fericiți…dar de ce? Era atât de bine…oare nu te mai iubește? Te detașezi. Devii rece, gelos/geloasă, distant, indiferent și ea/el pleacă…
Am încercat să surprind pe scurt povestea clasica a unei relații eșuate datorită faptului că oamenii nu reușesc să perceapă corect diferitele stadii ale unei relații.
Cu toții ne-am dori să experimentam fericirea cât mai mult posibil, însa nu ne permite organismul. Toate sentimentele acestea exaltante epuizează și deconcentrează motiv pentru care le putem susține doar pentru o perioadă limitată de timp. Pentru a putea supraviețui și pentru a putea înfrunta realitatea, trebuie să fim conștienți și apți să facem fața dificultăților.
Viața într-un cuplu nu trebuie să fie tot timpul ușoară. După ce trecem de perioada cuceririi și ne obișnuim cu persoana de lângă noi, începem să îl/o percepem așa cu este el/ea de fapt. Aici lucrurile devin dificile. Este nevoie de toleranța și o foarte bună comunicare pentru a depăși obstacolele, lucru perfect realizabil dacă lucram în echipă.
Am căutat să văd ce rezultate au avut diferitele studii ce analizează viața de cuplu în perioada “post-cucerire” și am dat peste un studiu foarte interesant inițiat de Bianca P. Acevedo și Arthur Aron, publicat în 2009 ce răspundea la întrebarea: Relațiile de lunga durata distrug sau nu pasiunea și romantismul din cuplu?
Se pare ca nu. Au fost intervievate mai mult de 500 de cupluri, de vârstă medie din America și s-a concluzionat că, pasiunea și romantismul nu dispar în cazul relațiilor de lunga durată, însă își schimbă forma. De la fațeta ușor obsesivă pe care o capătă iubirea la începuturile ei, odată cu trecerea timpului, dragostea se metamorfozează într-un sentiment de căldura, stabilitate, suport și familiaritate. Relația de cuplu devine mai puțin stresantă și consumă mai puțină energie iar atracția sexuală se stabilizează la un nivel optim pentru ambii parteneri cu condiția ca aceasta să fie constant întreținută și stimulată.
Ce ar trebui sa înțelegem din toate astea?
Ar trebuie să acceptăm că o relație de cuplu fericită nu e definită doar sentimentul de a “călca pe norișori”, ci de cel de siguranță, apartenența, stabilitate ce ne va întreține starea de bine și implicit ne va îmbunătăți viața.