Îl/o iubeai. Erau zile când pășeați împreună pe aceleași urme și vă priveați în oglindă cu câtă măiestrie ați fost construiți să semănați unul cu celălalt. Iubeai tot și simțeai că îți aparține de drept, fără să faci prea multe eforturi. Nu găseai un defect, îi atingeai degetele și simțeai cum trece prin ele fericirea.
Îl/o iubeai, în forma aceea interesantă ce te ține treaz/ă toată noaptea fără să simți pic de oboseală a doua zi. Orice mic gest te făcea să simți că trăiești într-o mică povestioară așezată pe hârtie, scrisă doar cu scopul de a-ți atrage atenția.
Îl/o iubeai dar s-a terminat. Ai sau a pus punct și trebuie să o iei de la capăt.
Dar încă iubești. Încă ai undeva în tine mica speranța că totul poate fi ca la început. E același om, același contur dar s-a schimbat. Totul a prins o altă nuanța și simți că te doare dar nu poți spune exact ce. Îți e frică să faci un pas în față, să pornești pe o altă cale, singur/ă și fără susținere, îți e teamă să faci un pas înapoi și să te lupți pentru idealuri în care nu mai crezi, așa că rămâi pe loc. Rămâi ancorat într-un prezent continuu, fără trecut, fără viitor, fără viață.
Nimic nu îți mai place. Nu te poți bucura suficient, nu poți suferi suficient, nu simți decât o foame continuă de senzație, o lipsă nedefinită, o frică irațională, o singurătate care pare nesfârșită și totuși nu poți să te rupi. Începi o luptă cu tine însuți, cauți soluții, te ascunzi în muncă, îți distragi atenția cu noi activități, te ții ocupat/ă și spui că ești bine.
Simți că îngheți când te caută. Îl/o privești cu frică și cauți răspunsuri. Pui totul pe tavă, începi să diseci fiecare frustrare, vrei să te vindeci și cauți în celălalt vindecarea. Nu îndrăznești să spui gata, pentru că ai impresia că, odată plecat/ă definitiv din viața ta vei rămâne în starea această pentru tot restul vieții.
Acest tip de blocaj emoțional apare frecvent în viața noastră sau a persoanelor din jurul nostru. Când nu ne aparțin, încercam să ne ajutăm apropiații să depășească această perioadă, recomandându-le să renunțe, să uite și să o ia de la capăt. Când ne trezim noi în această situație, lucrurile se complică.
Ce se complică de fapt?
- Primul impediment este legat de posesivitate. Pe parcursul relației, dezvoltăm un atașament crescut față de partener și ajungem încet, încet să îl considerăm “al nostru”. Ideea ca această persoană să nu ne mai “aparțină” este cel mai greu de acceptat.
- Un alt impediment este lipsa stabilității și întreruperea rutinei. La mijlocul piramidei lui Maslow (piramidă nevoilor) se găsește nevoia de dragoste și de apartenență. E o nevoie clară ce este satisfăcută de stabilitate. Sentimentul că suntem iubiți de cineva ne oferă confort, ne relaxează. Odată ce el lipsește, suntem nevoiți să ieșim din rutină și să întreprindem acțiuni pentru a găsi un nou partener, fapt ce determină instabilitate și este percepută că fiind un factor stresor.
- Nu în ultimul rând este frica de singuratate. Provine tot din aceeași nevoie, cea de apartenență însă este derivată și de nevoia de apreciere, de recunoaștere, de respect, mai exact avem nevoie să simțim că avem pe cineva aproape care ne apreciază și ne susține ca urmare a implicării noastre în viață acelei persoane.
Dacă privim în acest fel situația, putem spune că suferința la care suntem supuși pare destul de egoistă și neînsemnată . Vom afirma cu certitudine că relațiile înseamnă mult mai mult decât împlinirea unor simple nevoi, însă am omite în această afirmație faptul că, satisfacerea acestora, pe lângă cele fundamental fiziologice și individuale, ne oferă sentimentul de împlinire, de plenitudine.
Odată ce ne ghidăm decizia de a ne implica sau nu în refacerea unei foste relații, bazându-ne pe principiul satisfacerii nevoilor personale și reușim să scoatem din calcul componenta afectivă, putem identifica o serie de factori care, odată personalizați ne scot din blocajul emoțional.
Aceștia factori sunt legați de o bună evaluare a relației din punct de vedere personal, social și cel al susținerii profesionale.
Dacă ajungem la concluzia că relația în care ne aflăm pe lângă componenta emoțională ne oferea perspectiva unei optime dezvoltări personale, putem încerca să depășim evenimentele ce au dus la ruperea ei cu condiția ca cealaltă persoană să dorească același lucru.
Pe de altă parte, dacă în urmă analizei concluzionăm că, relația în care ne-am aflat nu ne satisfăcea nevoile și eram ancorați în ea doar pe baza atașamentului emoțional, soluția cea mai potrivită este de a finaliza această relație și de a ne focusa strict pe obiectivele personale.
Dezavantajele acestui tip de blocaj emoțional sunt regăsite deseori în sfera comportamentală. Acesta interferează cu capacitatea noastră de a ne manifesta afectele, ne privează de încercarea de cunoaștere și are ca rezultat un set de emoții disfuncționale legate de sine și de exterior. În cazul în care nu reușim să îl depășim, recomandabil este să apelăm la ajutor specializat pentru identificarea și modificarea aspectelor ce determină acest tip de blocaj.